Senatorii-juriști, aviz favorabil pe completarea legii privind executarea măsurilor privative în cursul procesului penal
Comisia juridică a Senatului a dezbătut în ședința de marți proiectul de lege pentru completarea Legii 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, care a primit aviz favorabil.
În cadrul discuțiilor, la care au participat reprezentanți ai CSM, UNBR, AMR, ANP, OADO, Ministerului Public, Ministerului Justiției, au fost analizate amendamentele propuse la acest act normativ.
Președintele comisiei, senatorul Șerban Nicolae, a propus un raport de admitere cu amendamente admise, care a fost adoptat cu șapte voturi pentru, unul împotrivă și o abținere.
Senatorul liberal Nicoleta Pauliuc și-a explicat votul împotrivă, afirmând că acest proiect nu rezolvă situația din penitenciare: suprapopularea, condițiile de igienă, hrana sau orice alte aspecte pentru care România a fost condamnată la CEDO. „Acest proiect trebuia însoțit de un studiu de impact sau de un plan de conformare cu prevederile europene care să cuprindă bugete, termene și măsuri”, a spus senatorul PNL.
Proiectul de lege a fost inițiat de Guvern, iar prima Cameră sesizată este în acest caz Senatul. Legea are caracter organic, termenul de adoptare tacită fiind 25 aprilie a.c.
Proiectul de lege a primit avizul Consiliului Legislativ în data de 31 ianuarie.
Proiectul de lege a fost înregistrat la Senat pentru dezbatere pe 31 ianuarie și a primit avize favorabile în Comisia pentru constituționalitate, libertăți civile și monitorizare a executării hotărârilor Curții Europene a Drepturilor Omului și în Comisia pentru drepturile omului, culte și minorități.
Sursa: AGERPRES