Senatorii PDL atacă la CCR Statutul cadrelor militare
Senatorii PDL vor sesiza Curtea Constituţională asupra Legii pentru modificarea şi completarea Legii 80/1995 privind statutul cadrelor militare, adoptată în şedinţa de marţi a Senatului. Motivul: s-a depăşit cadrul cererii de reexaminare formulate de preşedinte.
„Motivul de neconstituţionalitate se referă la faptul că legea adoptată depăşeşte cadrul cererii de reexaminare formulată de Preşedintele României şi dezbătută în cele două Camere ale Parlamentului, fiind astfel neconformă prevederilor art. 77 alin. (2) din Constituţie şi cu toată jurisprudenţa Curţii Constituţionale”, se arată într-un comunicat al liderului grupului senatorilor PDL, Cristian Rădulescu.
Democrat-liberalii menţionează că parlamentarii puterii au adoptat marţi un alineat 2² la art.86 din această lege, la dezbaterea cererii de reexaminare a preşedintelui, „al cărui conţinut nu are nicio legătură cu conţinutul cererii de reexaminare în cauză”.
„Conţinutul cererii de reexaminare se referă la aprobarea anuală a conducătorului instituţiei pentru menţinerea în activitate a generalilor şi a amiralilor, după împlinirea vârstei standard de pensionare, până la vârsta de 60 de ani şi la trecerea în rezervă a cadrelor militare care nu pot promova baremurile de pregătire fizică, în timp ce textul adăugat la Legea rezultată după reexaminare se referă la ministerele cărora li se aplică dispoziţiile din art.86 alin.(2) care, la rândul său, priveşte condiţiile în care coloneii şi comandorii pot fi menţinuţi peste limita vârstei de grad prevăzută la art.92 din Legea nr.80/1995”, se mai arată în comunicat.
PDL precizează că sesizarea, care urmează să fie înaintată miercuri Curţii Constituţionale, a fost semnată de către toţii senatorii membrii ai grupului parlamentar al PDL, la care s-a alăturat senatorul Tudor Barbu, vicepreşedintele Grupului PPDD.
Senatorii au decis, marţi, că militarii pot fi menţinuţi în activitate după împlinirea vârstei de pensionare până la vârsta de 60 de ani, cu aprobarea conducerii instituţiei, în funcţie de nevoile de încadrare. Ei au adoptat, cu un amendament, actul normativ de modificare a Legii 85/2005 privind statutul cadrelor militare, retrimis în Parlament, pentru reexaminare, de către preşedintele Traian Băsescu. Proiectul a fost adoptat cu 103 de voturi „pentru”, 28 „împotrivă” şi trei abţineri.