Senatul a adoptat propunerea legislativă privind conținutul de acizi grași trans-nesaturați (AGTN) în produsele alimentare

Plenul Senatului a adoptat, marți, cu 92 de voturi „pentru” și niciun vot împotrivă, propunerea legislativă privind conținutul de acizi grași trans-nesaturați (AGTN) în produsele alimentare destinate consumului uman.

Inițiatorul legii, senatorul USR Adrian Wiener, a explicat că riscul alimentar este unul dintre cele mai importante la adresa sănătății iar această lege va reduce mortalitatea cardiovasculară cu până la 6% în România.

„OMS afirmă că cel mai mare risc la adresa sănătății umane în Europa este riscul alimentar. În esență, această lege dorește a limita aditivarea cu acizi grași trans a alimentelor în România. Fiți convinși că acest macronutrient este unul dintre cei mai toxici, crescând, în anumite cantități, riscul de deces cardiovascular de până la 25%. În esență, efectul net al legii va fi probabil o scădere a mortalității cardiovasculare cu până la 6% în România, o țară în care mortalitatea cardiovasculară este dublă față de media europeană. Vorbim de 2.500 — 3.000 de vieți anual”, a susținut senatorul USR.

Proiectul de lege stabilește obligația pentru operatorii din sectorul alimentar de a introduce pe piață produse cu un conținut de acizi grași trans — nesaturați de maximum 2 grame/100 de grame de ulei sau grăsime.

Guvernul a susținut adoptarea proiectului legislativ, care a fost votat de toate grupurile parlamentare.

Senatul este prima Cameră sesizată în cazul acestui proiect.

Sursa: AGERPRES

Comments

comments

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.