Senatul a abrogat articolul 276 COD PENAL care prevedea că jurnaliştilor li se interzice să critice magistraţii

Articolul din noul Cod penal care bloca presa, astfel că jurnaliştilor li se interzicea să critice magistraţii, a fost abrogat, marţi, în plenul Senatului. Senatorii au decis abrogarea articolului 276 din Codul Penal care prevede pedeapsa cu închisoare pentru “presiuni asupra justiţiei” prin declaraţii referitoare la judecători sau organele de urmărire penală.
Senatul a adoptat această propunere legislativă cu 107 voturi “pentru”, 5 voturi “împotrivă” şi 10 abţineri, în calitate de primă Cameră sesizată, Camera Deputaţilor fiind forul decizional.
Potrivit antena3.ro, iniţiatorii au precizat, în expunerea de motive la proiect, că, având în vedere formularea acestui articol, declaraţiile oricărei persoane, cu atât mai mult cele apărute în mass-media, ar putea fi interpretate în orice moment ca fiind o presiune la adresa unui judecător sau a unui organ de urmărire penală, fapt care nu face decât să creeze posibilitatea pronunţării unor soluţii arbitrare care să aducă atingere libertăţii de exprimare.
Anterior…
Senatul se va pronunța marți privind inițiativa legislativă care propune abrogarea articolului 276 din Codul penal prin care se incriminează „presiunile asupra justiției”

Articolul 276 din noul Cod Penal, intitulat „Presiuni asupra justiţiei”, precizează: „Fapta persoanei care, pe durata unei proceduri judiciare în curs, face declaraţii publice nereale referitoare la săvârşirea, de către judecător sau de organele de urmărire penală, a unei infracţiuni sau a unei abateri disciplinare grave legată de instrumentarea respectivei cauze, în scopul de a le influenţa sau intimida, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă”.

Propunerea legislativă are ca inițiatori mai mulți parlamentari, majoritatea liberali, printre care Crin Antonescu, Victor Ciorbea, Sebastian Grapă, Marius Obreja, Sorin Roșca Stănescu, Ștefan Tomoioagă, Mihăiță Calimente, Relu Fenechiu, Alina Gorghiu, Petre Roman, Nini Săpunaru și Radu Stroe.

Senatul va dezbate această propunere legislativă, depusă de la începutul lunii noiembrie, în calitate de primă Cameră sesizată.

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, duminică seară, că la nivelul Parlamentului va fi promovată urgent iniţiativa legislativă care va modifica Codul penal în ceea ce priveşte libertatea de exprimare faţă de actele justiţiei şi care ar îngrădi libertatea presei.

„Al doilea subiect (al discuţiilor din USL, n.r.), care este urgent şi care va fi abordat mâine şi care sper să fie rezolvat cât mai repede este articolul 276 din Codul penal (…) Vom interveni în Parlament, unde vom susţine un proiect de lege care exista deja semnat de mai mulţi parlamentari privitor la art. 276 care în opinia noastră aduce o inacceptabilă a îngrădire a libertăţii presei înainte de toate şi pe care dorim să-l remediem în spiritul cel democratic”, a susţinut Antonescu.

Respectivul articol din Noul Cod penal este incriminat și de către avocați, precum Cătălin Dancu sau Lucian Bolcaș.

“Acest articol este o aberatie, de o maniera care nu-si gaseste utilitatea si eficienta juridica. Declaratiile facute de orice persoana pot fi interpretate oricand ca o presiune la adresa unui procuror sau judecator, iar articolul prezinta o vadita atitudine discriminatorie fata de cel care e pus in situatia sa demonstreze afirmatiile pe care le face vizavi de un magistrat. Nu mai vorbim de dificultatea probatoriului intrucat magistratii pot oricand sa interpreteze o declaratie drept presiune asupra lor. Si mai grav este ca se aduce atingere dreptului de a informa publicul de catre specialisti sau jurnalisti privitor la coruptie si la fapte ce tin de desfasurarea unui proces. Pe scurt, pentru orice declaratie facuta despre un procuror sau judecator, pregateste-te sa faci puscarie! Unde mai este granita intre prejudecata, judecata de valoare si cat mai este respectat interesul public? Faptul ca intr-o societate democratica exista puncte de vedere diferite, nu are cum sa fie infractiune”, a explicat pentru luju.ro avocatul Cătălin Dancu.

Maestrul Lucian Bolcaș este mult mai dur în critica lansată față de art. 276 Cod Penal, acesta susținând că „Ar trebui sa incetatenim in terminologia juridica termenul macovism. Acest articol este un macovism. Este vorba de teama unora de orice fel de reactie publica si e fundamental neconstitutional. Reamintesc tuturor ca Justitia este un serviciu public, iar dreptul partilor de a avea un proces echitabil e dat de publicitatea desfasurarii acestui proces. Instaurarea unei asemenea cenzuri de tip totalitarist prezinta o teama viscerala fata de adevarul opiniei publice. Sa ne amintim ca pana in 1989 era o lege ce interzicea comentarea in presa a anchetelor sau proceselor. Daca vor sa ne intoarcem la anii aceia, pai atunci sa ne intoarcem cu totul!”, a declarat Lucian Bolcaș pentru luju.ro.

Comments

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.