Sergiu Cioiu veșnic verde
Atrăgătorul afiș al concertului a alăturat inspirat vârsta împlinită de artist cu o zi înainte (!), 82 de ani, cu numele vechiului și primitorului spațiu artistic de pe Calea Victoriei, ”Green Hours”, păstorit cu pasiune de Rozana Mihalache.

Așa încât un public numeros (cât încape în micuțul spațiu de la subsol, ticsit de lume) a ținut să nu rateze această nouă ocazie de a degusta muzică și poezie adevărate, fredonând, lăcrimând, oftând, râzând, reluând refrenele în cor împreună cu protagonistul, semn că aveam de-a face cu buni cunoscători ai artei lui Sergiu Cioiu.
De altfel, fosta stea a baletului românesc (și apoi canadian, în postură de profesoară), Maria Mitrache, producătoare a evenimentului, i-a întâmpinat cu căldură pe oaspeți la intrare, ca și cum ar fi fost o reuniune de familie.
Și chiar așa a fost, familia celor care au citit niște cărți la viața lor, inclusiv de poezie, și care au ascultat în egală măsură mii de ore de muzică, în care cântecele lui Sergiu Cioiu se află evident la loc de cinste. Miron Manega a împărțit tuturor celor prezenți ziarul său minunat, ”Certitudinea”, pus sub semnului geniului eminescian, am poposit toți la standul cu CD-urile lui Sergiu Cioiu editate de casa de discuri Eurostar și cu cartea excepțională scrisă de Cioiu împreună cu Marina Spalas dedicată marii actrițe Liliana Tomescu (din păcate a părăsit nu demult această lume în Suedia, unde se stabilise), după care ne-am așezat cuminți la locurile noastre, așteptând primul, vorba vine, gong.

Gongul a fost reprezentat de un delicat solo de chitară al extraordinarului muzician Vlad Crețu, compozitor și lider al formației Supermarket, care, dacă nu știți de unde-l cunoașteți, este în fruntea formației sale în fiecare duminică în populara emisiune de la TVR2 a lui Paul Surugiu-Fuego, ”Drag de România mea mea”.
Intervenția sa din deschiderea concertului s-a transformat apoi într-un delicat fond muzical pentru prima surpriză a serii: Florian ”Moșu” Lungu în postură de poet! Specialistul român nr. 1 al jazz-ului și-a încercat talentul (real) de versificator într-o amuzantă poezie dedicată sărbătoritului, care a destins atmosfera, pregătindu-ne pentru explozia de energie, talent, fervoare, șarm, inspirație adusă în scenă de Sergiu Cioiu.
Am scris și ”inspirație”, pentru că recitalul a inclus nu mai puțin de 14 compoziții proprii din totalul de 16! Și nu orice fel de compoziții, ci cântece cu o arhitectură sonoră savantă, cu dialoguri și susțineri vocale în care Vlad Crețu s-a dovedit de asemenea un partener la înălțime în încântătoarele onomatopee pe care nu le-am mai întâlnit în muzica noastră ușoară.
Sergiu Cioiu este un veritabil fenomen, cu compozțiile sale moderne, nici una semănând cu alta, cu selecția versurilor (el însuși adaptând idei poetice aparținând unor Geo Bogza sau Marin Sorescu), cu vigoarea incredibilă! Fiecare cântec al său beneficiază de o regie, de o anume punere în scenă, chiar de un dans, fiindcă să nu uităm că înainte de toate el este actor.

Și evident că nu întâmplător l-a ales pe Vlad Crețu încă de la revenirea sa pe scenele noastre, între ei exitând o simbioză pur și simplu incredibilă, chitaristul făcând parte din stirpea rară a instrumentiștilor care știu să stea în umbră atunci când este cazul, subsumându-și talentul aceluia al protagonistului, pentru a impresiona apoi prin solo-uri de mare virtuozitate.
Mai rar o asemenea comuniune perfectă cântăreț-acompaniator! Șansonetist prin excelență, tălmăcitor al versului cum nu mai e nimeni la noi, Sergiu Cioiu ar fi făcut carieră în Franța, parcă îl vedem înconjurat de public pe malul stâng al Senei…
Deocamdată însă să fim fericiți că putem noi să ne bucurăm de darurile lui artistice, deși este regretabil că televiziunile, radio-urile, organizatorii de mari spectacole îl ignoră.
Și ce succes uriaș ar repurta, cum ar ridica publicul în picioare cu ”Rică, fante de Obor”, ”Terente și Titina”, ”Trec fetele toamna”, ”Un om pe niște scări”, nemaivorbind de piesele lui Alexandru Mandy pe care le-a transformat în șlagăre!
Dar ăștia suntem, ne neglijăm valorile când sunt la îndemâna noastră, contemporane cu noi, pentru ca mai târziu să regretăm amarnic…
Regalul de muzică și poezie ”Sergiu Cioiu 82 Green” a inclus cântece formidabile pe versurile a numai patru poeți – Romulus Vulpescu, Miron Radu Paraschivescu (în special aceștia doi), Adrian Păunescu, Ștefan Radoff, deci și din acest punct de vedere a existat o unitate conceptuală.
Regalul de la Green Hours a adus în fața publicului adevărate plăsmuiri încântătoare de muzică și poezie, îngemănate, așa încât mi se pare o datorie de onoare de a aminti și titlurile celorlalte superbe cântece: ”Roata”, ”Destin”, ”În fiecare zi”, ”Telefon”, ”Carmen Meretricis”, ”Bilet d-amor”, ”Masca”, ”Nevasta mincinoasă”, ”Carul mare”, ”Brontozaur”.
La final, la cererea insistentă a spectatorilor, artistul ne-a reamintit două din melodiile-poem ale lui Alexandru Mandy, pe care Sergiu Cioiu le-a transformat în adevărate imnuri, pentru că numai el le putea intrpreta, ”Cred” și ”Cântecul vântului”.
Credeți că la vremea respectivă au fost acoperite de premii, distincții, recunoașteri oficiale? Nici vorbă, dar iată ce înseamnă o creație muzicală de succes, ea trece proba timupului și este reluată în cor de sute de melomani și după multe decenii, mai bine de cinci, de la lansare.
Se înțelege, a fost un final emoționant, cu șampanie și un ”La mulți ani!” din toate piepturile, după care ne-am despărțit cu greu de o felie din tinerețea noastră, fredonând fără să vrem ”Vântule, vânt nebun”.
Stai, vântule, o clipă și ascultă ce-ți spun: Sergiu Cioiu este cu adevărat unul din ultimii ”frumoși nebuni ai marilor orașe”…
Octavian URSULESCU

Minunat articol scris pentru un artist minunat !!!
Dupa cum scrie Tavi Ursulescu , trebuie sa fi fost o seara de “ pomina” . Felicitari ptr cuvintele alese si daruite celui care , de 5 decenii , cu decenta , simplitate ,bun gust si o Muzica aleasa ptr sufletul lui si a iubitorilor acestui gen, reintors la radacinile adevarate, ne transpune , ca intotdeauna, intr-o lume de vis , creata de acest Mare Vrajitor ! BRAVO BATRANE ! ❤️❤️❤️❤️❤️❤️❤️ Luminita Dobrescu
Excelentă „scrisoare de dragoste” adresată tuturor nouå care știm despre ce este vorba . Scrisoare scriså aici de ” camaradul de drum”, inconturnabilul Domn O.Ursulescu . Scrisoare de dragoste adresata, în primul rând veșnic tânărului Sergiu Cioiu , dar si nouå , celor care am trăit si trăim paralel cu ei ( Sergiu si Tavi). Da , citind ” cronica” anilor lui Sergiu , citesc si ” cronica” anilor mei care este inseparabilå de
„cronica anilor lor”. Si , evident cå asta îmi face bine , ma emoționează .
Da bine zice ( din păcate, cå este nevoit sa o zică ) Dl. Ursulescu când zice : „Dar ăștia suntem, ne neglijăm valorile când sunt la îndemâna noastră, contemporane cu noi, pentru ca mai târziu să regretăm amarnic…” Acum însă nu ne mai gândim la asta . Ne gândim la generozitatea lui Dumnezeu , a Proniei , care , dupå an ni-l dau pe Sergiu valoarea care încă mai este ” la îndemâna noastrå” . Lacat mai multi astfel de ” ani dupå ani” ! Lucian M.
Domne sunteți serioși ? Am scris un comentariu acum câteva zile si vad ca nu il publicați .
Ce se întâmplă ?