Siderat de România: Între a fi prost şi a face pe prostul – George LUCIAN
Aveau pe vremuri bunicii mei o vacă, animalul ăla de dă lapte. De ce mi-am adus aminte de ea şi ce legătură are cu ceea ce urmează a vă spune? Imediat veţi sesiza conexiunea. Vietatea de care pomeneam ceva mai devreme era una unică. Sănătoasă fiind, cu găleata de apă lângă ea şi cu ulucul plin de mâncare, draga de ea o ţinea numai într-un muget continuu şi asta în timp ce mesteca porţia de haleală. Pentru că, aveau să constate ai mei, nu prea îi plăcea ceea ce i se dădea drept tain.
Cam aşa văd eu lucrurile cu privire la minerii din Roşia Montană. Parcă orbiţi de purcoiul de bani oferit de RMGC şi de iluzoriul vis de ElDorado inoculat în minţile lor, acestora nu pare a le mai plăcea nimic altceva decât ceea ce li se vinde acum pe post de viitor economic. Nu le pasă nici de posibilitatea de a face agricultură eco, nici de a culege fructe de pădure. De fapt, dacă stau bine să ma gândesc, ar fi extrem de înjositor să facă ei asta, în condiţiile în care toată viaţa lor nu au făcut altceva decât să dea cu târnăcopul prin galerii.
Nu am nimic cu minerii. Departe de mine gândul de a-i dispreţui şi de a-i jigni, într-un mod sau altul. Însă când văd opacitatea gândirii lor cu privire la alternativa oferită pentru a nu distruge natura, mai ales că în conformitate cu unele studii, România a cam ajuns la fundul sacului în ceea ce priveşte unele resurse din subsol, parcă uit de tot ceea ce înseamnă respect şi bun simţ. Şi, astfel, ajung să ma raliez stării de spirit marca Ponta. Dar la un alt nivel, pe alte coordonate. Dacă el jigneşte prin atitudinea lui inteligenţa unei întregi naţiuni privind-o din start ca pe una a animalelor din propria ogradă, eu mi-am permis doar o paralelă cu biata văcuţă, în cazul de faţă, dorind doar să atrag atenţia asupra pretenţiilor exagerate pe care şi le-au impus ca standarde minerii din zona Roşia Montană. Cărora, fie-mi scuzată comparaţia, le-a cam pierit cheful de a sta în soare şi de a începe ceva nou, de a experimenta noi forme de existenţă. Eu nu jignesc oamenii, nu le spun cuvine urâte decât într-o singură ipostază: în momentul în care observ că deşi li se arată mură-n gură ce au de făcut, ei insistă că nu pot realiza respectivul plan. În atare condiţii există două variante: ori te faci, la comandă, contra cost, ori chiar eşti prost.
Alegeţi, doamnelor şi domnilor, varianta corectă.