Siderat de România: La CFR, tarife mai mari la viteză de căruţă – George LUCIAN

Mi-aduc aminte, cu nostalgie, cum, pe vremea sudenţiei, cam prin anii 1997-2001, făceam drumul Suceava Bucureşti, pe calea ferată în doar cinci ore, maxim şase. Incredibilă situaţie, nu? Tot cam în aceeaşi perioadă, viteza era dublată de numeroasele garnituri ce plecau din punctul geografic situat în nordul ţării către capitală. Şi Suceava poate fi înlocuită cu orice altă localitate importantă din această ţară. Cu timpul viteza a tot scăzut. Ba un furt, ba o inundaţie şi eterna şi fascinanta lipsă a fondurilor cauzată de lipsa călătorilor. Care, vajnici descendenţi ai lui Nea Mărin de la Băileşti, au cotit-o magistral cu tot cu căţel şi purcel, cu damigeana de zaibăr şi sarsanaua plină cu praz, către rutier când au observat delăsarea de la CFR.

Aflaţi în postura vacii care rage cu mâncarea în gură, sau, ca să îl parafrazăm pe Creangă, în pielea leneşului şi ai săi posmagi, şefii umbrei a ceea ce a fost odinioară perla transportului feroviar de călători, tot măresc tarifele. Chipurile pentru a amortiza cheltuielile tot mai ridicate, ori, mai nou, pentru a face pe placul servietelor si pantofilor scumpi de la Washington. Ok, aş fi de acord cu o asemenea măsură, dincolo de bla-bla-urile cu alinierea la standardele UE etc, dar aceste măriri de tarife ar trebui coroborate şi cu alte elemente ce să arate călătorului simplu, obişnuit, ăla de câştigă salariul minim pe economie făcând naveta Olteni-Bucureşti, că, într-adevăr ceva s-a schimbat în bine. Blatişti la fel de mulţi şi şefi de garnituri din ce în ce mai graşi. Iar condiţiile amintesc de timpurile când erau trei clase, nu două ca-n prezent.

Însă, atât timp cât CFR – ul pare a se fi transformat în Căruţa Ferată Română, nu e de mirare că din ce în ce mai mulţi se reorientează către rutier, vaca va continua să ragă în continuare cu mâncarea în gură, iar celebrul Dorel, stăpânul ei, va invada viaţa jurnaliştilor organizând tot felul de conferinţe de presă pentru a-şi justifica propria incompetenţă legată de gestionarea unei ramuri pentru care, pe vremuri, alţii ar fi ajuns în faţa plutonului de execuţie pentru sabotarea siguranţei naţionale.

Dar cum pedeapsa cu moartea a fost abolită, prietenii interlopilor aciuaţi prin diversele partide politice importante ştiu de ce, iar românului simplu i se tot aruncă praful FMI-ului în ochi, mai rămâne o singură soluţie: falimentarea societăţii, iar patrimoniul să îl vindem la fier vechi. În timp ce turiştii, ăia de n-au maşină „proprie şi personală” (şi nu sunt puţini aceia), îşi vor risca în continuare vieţile înghesuindu-se în te miri ce microbuz ce face legătura cu o localitate istorică de pe harta ţării, mijloc de transport aparţinând vreunui şefuţ de prin CFR, neînţelegând obtuzitatea gândirii unor oameni puşi să ducă România spre viitor şi nu spre trecut (când drumul dintre diversele aşezări omeneşti, nepietruit şi plin de gropi precum cel din prezent, era străbătut doar de căruţe şi călăreţi) cu zeci de rute turistice anulate pe motiv de… rentabilitate.

Şi la urma urmei, ce e trenul, dacă nu o căruţă îmbunătăţită? Că la viteză, tot cam pe acolo se duce… Spre râsul şi distracţia vecinilor şi a lumii întregi care privesc cu încredere spre viitor. Dar cum la capitolul nesimţire suntem campioni mondiali, tare mi-e că vom ajunge şi mai rău de atât…

Comments

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.