Serviciu  informatii in sistem RSS
RECOMANDĂRI ”ULTIMA ORĂ”
Ultima Oră

Siderat de România: Românii, supt domnia lui Ponta Schimbătorul – George LUCIAN

Publicat: luni, 21 octombrie 2013

Dictatorul Ceauşescu poate să fie mândru. La putere, în ţara pe care a tot cârmuit-o din 1965 încoace, tot cineva care gândeşte în linia sa se află în frunte. Dincolo de imaginaţia domniilor voastre legate de marinerul Băsescu, eu l-am pus în cătarea tastaturii, e mai modern şi cool spus astfel, pe micul Titulescu. Cel atât de zeflemitor şi ultra miştocar atunci când vine vorba de adversarii săi, dar mult prea supărăcios când e luat el însuşi la trei păzeşte.

Nu ştiu, sincer, ce e în mintea celui care acum e staroste peste miniştrii ţării. Habar n-am ce se întâmplă cu el, de unde schimbările sale atât de bruşte de macaz. Poate e o deficienţă pe care şi-a căpătat-o în lunga sa experienţă de copilot la raliuri. O fi o frustrare a domniei sale că nu a ajuns să fie pe scaunul din stânga sa. Habar n-am şi nici nu sunt acum în postura unui psihanalist să îi studiez visele şi frustrările personale.

Însă nu pot să stau deoparte şi să ignor modul cum a ajuns să trateze poporul pe care odinioară îl lua în braţe şi-l pupa de mama focului, evident că pentru voturi, arătând ameninţător cu degetul către răii de la putere. Nu pot să trec cu vedere amnezia ciudată legată de exploatările de la Roşia Montană şi cele ale gazelor de şist, cum s-a transformat dintr-un ultra ecologist într-un mare fan al multinaţionalelor care au cumpărat resursele subsolului patriei. Şi, cireaşa de pe tort, cum pot să nu observ macabra transformare privind intervenţia forţelor de ordine. Să îi reamintim fostului vajnic pionier, că tot el era cel care în ianuarie 2012 acuza guvernul pdlist că reprimă cu violenţă vocea străzii? Să îi mai spunem cum susţinea sus şi tare în campania electorală lovind în portocalii că el nu va lăsa agenturile străine să ne cotropească ţara?

Acum, că a ajuns în fruntea obştii a cam uitat de unde a plecat. A uitat cum e să fii smerit şi aproape de neamul tău. Văzut cu sacii de voturi în căruţă, micul Titulescu a declanşat, ca şi răposatul, un război personal cu propria naţie. Un conflict nu cu manevrabilii, influenţabili cu o sacoşa de mâncare, cetăţeni năpăstuiţi, ci cu nucleul dur al societăţii, pătura de mijloc pe care maestrul în ale desenului din Victoriei tot încearcă să o scoată de pe hartă, precum RMGC-ul a eliminat faliile seismice din zona Roşiei Montana. Ca şi lui Ceauşescu şi actualului lider al miniştrilor îi e teamă de lumea intelectualilor. Îi e frică de protestele pe care nu le poate controla. Şi atunci caută să le extermine. Prin orice mijloace democratice în opinia domniei sale, utilizând tot felul de pretexte.

Numai că în grandomania oferită vremelnic de funcţia obţinută, a uitat un lucru important: efectul de bumerang al acţiunilor sale. Sau, cu alte cuvinte, orice măsură aplicată vine şi cu o contramăsură de sens contrar de aceeaşi intensitate. E o lege a firii, a fizicii, a ştiinţei, a Universului. Una pe care, din nefericire, nu a putut să o modifice niciun politician căpos de pe plaiurile dâmboviţene printr-o OUG. Spre liniştea multidimensională a întregului din care facem parte noi gângăniile Creatorului suprem.

Comments

comments

Short URL: https://ultima-ora.ro/?p=17111

Publicat de la data oct. 21 2013. Categorii Editorial, Opinii. Comentarii, Siderat de România.

Zona comentariilor

Meteo în țară

16 iunie 2019, 7:00
 

V
Soare
19°C
0 km/h
Perceput de temperatură: 20°C
Presiunea: 1010 mb
Umiditate: 88%
Vânt: 0 km/h V
Rafale de vânt: 0 km/h
UV-Index: 1
Răsarit: 5:30
Apus: 21:02
Prognoza 17 iunie 2019
Zi
 

ENE
Înnourat
32°C
Vânt: 4 km/h ENE
Rafale de vânt: 11 km/h
max. UV-Index: 10
Noapte
 

E
Predominant senin
19°C
Vânt: 4 km/h E
Rafale de vânt: 11 km/h
max. UV-Index: 10
More forecast...
 

RSS De la ANM:

  • Informare meteorologica
    Ziua/luna/anul : 15-06-2019 Ora : 23 : 00 Nr. mesajului : 1 Intervalul : 15 iunie, ora 12 – 16 iunie, ora 23 Zonele afectate : conform textului Fenomene : disconfort termic, manifestări de instabilitate atmosferică Mesaj : INFORMARE METEOROLOGICĂ Interval de valabilitate: 15 iunie, ora 12 – 16 iunie, ora 23 Fenomene vizate: disconfort […]

Loto

Horoscop

  • 214.951 vizite
Statistici T5 Ziarul online ”Ultima Oră” rulează pe o versiune ”Advanced Newspaper” realizată de Gabfire Team