Siderat de România: Timpuri moderne, metehne comuniste
În instituţia Radioului Public sunt cu siguranță multe lucruri murdare. Altfel nu avea de ce domnul Adrian Moise, cel pus la colț de toți micii dumnezei ce colcăie prin clădirea din Berthelot, să iasă în public şi să bată darabana. Sunt opt ani de când am părăsit locul călduţ din SRR, în urma unui scandal cu o pupilă, staroste pe tura de la engleză, care a tradus la mişto o ştire despre evenimentele de la Londra din 2005 căreia i-am dat drumul pe flux inclusiv în regim online, sătul de aberaţiile respectivei angajate cu drepturi depline. Ce a urmat după acea zi depăşeşte ori limită a imaginaţiei dar se încadrează perfect în linia turnătoriilor şi gândirii de tip Brutus, inoculată în minţile lucrătorilor din fostul SRR de fostul regim PCR. Nu are sens să pomenesc numele tuturor greilor şi cu mulţi epoleţi pe umeri, cu Mr. B. în frunte, care mi-au fost colegi şi care nu mai pridideau să mă linguşească în clipele de urgentă nevoie. Aceiaşi care mi-au dat cu linia peste degete întrucât am îndrăznit să o critic pe protejata nu ştiu cui fost ridicător de osanale fostului regim de până în 1989. Mă rog… Am revăzut de curând instituţia căreia i-am dedicat câţiva ani buni din viaţa mea profesională. Am regăsit-o mai întunecoasă, mai tristă şi tot mai goală. Oameni îngânduraţi, apăsaţi de probleme şi mai mult ca sigur şi şantajaţi, aflaţi la cheremul conducerii.
Aşa se poate explica comunicatul remis presei de secţia Comunicare a Radio România. Document prin care aproape 1000 de oameni îl pun la zid pe liderul Moise. Ar fi fost interesant ca aceeaşi direcţie să ne fi dat şi lista semnatarilor şi rolul pe care îl joacă respectivii în organigrama instituţiei. Nu mă interesează că sunt muzicieni de mare valoare, actori de importanţă naţională care probabil încasează onorarii generoase din visteria la fel de largă a radioului. Mai mult ca sigur că aceştia au semnat în virtutea inerţiei lista respectivă. Sunt curios câţi din vechii dinozauri şi câţi dintre puii acestora se află cu semnătura proprie. Pe o parte dintre domniile lor i-aş recunoaşte prin poveştile ţesute în jurul angajării lor şi a faptelor de „vitejie” arătate. Cu alţii m-am intersectat pe holurile instituţiei şi chiar ne salutam pe numele mic.
Ultima vizită făcută acolo mi-a demonstrat cât de uşor se uită faptele bune. Nu mai zic de aducere aminte a numelor şi prenumelor. În funcţie sunt aceiaşi dinozauri care mi-au făcut zilele amare de-a lungul carierei mele radio. Au venit odată cu un regim şi acolo au rămas demonstrând din plin teoria lui Pascal, cea cu trestia.
Asta e realitatea din Radioul Public. Spre deosebire de domnul Moise, pe mine nu au cum să mă înfiereze dumnezeii presei radiofonice publice. Am lucrat cu demnitate atât cât mi-a fost dat să stau prin Berthelot. Nu m-am băgat în intrigi şi căcaturi (probabil de asta mi s-a şi dat în cap în momentul execuţiei). Şi sincer, nu îmi pasă de ceea ce este acolo. E un loc în care nu m-aş mai întoarce chit că aş fi îngropat în aur pentru asta (ipotetic vorbind). Dar când văd cu câtă emfază vin corifeii pui de dinozaur şi anunţă că 1000 de angajaţi din sistemul public de radio îi cer capul lui Moise (1000 din câţi, stimabililor?), nu pot să stau deoparte şi să tac. Spre deosebire de mulţi alţii în care aveam încredere dar mi-au demonstrat contrariul…
