Simona Halep, pentru prima oară în finala turneului Australian Open
Halep a făcut unul dintre cele mai bune meciuri ale carierei şi s-a impus dramatic după două ore şi 20 de minute, salvând şi două mingi de meci.
Pentru Halep (26 ani) este a treia finală de Mare Şlem a carierei, după cele două pierdute la Roland Garros, în 2014 şi 2017. Halep nu trecuse până anul acesta de sferturi la Melbourne, iar la ediţiile din 2016 şi 2017 a pierdut în primul tur. Românca mai are în palmares semifinale la Wimbledon (2014) şi US Open (2015).
În finală la Melbourne, Halep o va înfrunta pe daneza Caroline Wozniacki, numărul doi mondial.
Jucătoarea daneză de tenis s-a calificat în finala Openului Australiei, învingând-o în două seturi, 6-3, 7-6 (7/2), pe belgianca Elise Mertens.
Woznacki s-a impus la capătul unui joc care a durat 97 de minute şi urmează să o înfrunte sâmbătă pe câştigătoarea celei de-a doua semifinale, în care se înfruntă românca Simona Halep, numărul unu mondial, şi germanca Angelique Kerber (nr.16).
În vârstă de 27 ani, Caroline Wozniacki a petrecut 67 de săptămâni în fotoliul de lider al clasamentului WTA, între 2010 şi 2012, însă nu a reuşit să câştige niciun titlu de Mare Şlem, aflându-se acum la cea de-a treia finală din cariera sa într-un turneu major, după cele disputate la US Open în 2009 şi 2014.
Câştigătoarea turneului va ocupa luni locul 1 în clasamentul WTA.