Serviciu  informatii in sistem RSS
RECOMANDĂRI ”ULTIMA ORĂ”
Ultima Oră

SINDICAT: Minele Lonea şi Lupeni vor funcţiona şi după 1 ianuarie 2019

Publicat: miercuri, 05 decembrie 2018

Minele de cărbune Lonea şi Lupeni vor funcţiona şi după 1 ianuarie 2019, deoarece oprirea activităţii acestora, într-un timp foarte scurt, cum a cerut Comisia Europeană, ar reprezenta un pericol pentru angajaţii care vor lucra la operaţiunile de închidere din subteran, susţine conducerea Sindicatului ”Muntele”, reprezentativ în cadrul Complexului Energetic Hunedoara (CEH).

„În primul rând, este durata scurtă în care se doreşte aplicarea programului de închidere – nu poţi să închizi celelalte exploatări în opt ani şi Lupeniul, care este cea mai mare exploatare minieră din ţara asta, în trei ani. Nu se poate din punct de vedere tehnic. În al doilea rând, trebuie ţinut cont şi de nevoia de cărbune pentru vârful de consum energetic, pe timp de iarnă”, a declarat marţi, pentru AGERPRES, preşedintele Sindicatului „Muntele”, Darius Câmpean.

Liderul sindical a explicat că un institut de cercetare din Polonia a efectuat un studiu referitor la impactul pe care îl va avea închiderea minelor Lonea şi Lupeni asupra securităţii miniere, rezultatele acestuia urmând să fie prezentate în scurt timp.

Ar fi cel de-al doilea studiu pe tema închiderii celor două exploatări miniere, după cel realizat de Institutul National de Cercetare – Dezvoltare pentru Securitate Minieră şi Protecţie Antiexplozivă (INSEMEX) Petroşani şi care concluziona că minele Lonea şi Lupeni nu pot fi oprite în condiţii de siguranţă la 31 decembrie 2018.

„Comisia Europeană a spus că INSEMEX nu ar avea un grad de independenţă suficient faţă de statul român şi s-a solicitat un studiu unui institut din Polonia care va prezenta, într-o perioadă foarte scurtă de timp, ce se va întâmpla cu cele două exploatări miniere după 1 ianuarie 2019. În baza studiului, Ministerul Energiei va renotifica Comisia Europeană (cu privire la programul de închidere a minelor Lonea şi Lupeni, n.r.)”, a explicat preşedintele Sindicatului „Muntele”.

Confederaţia Sindicală Naţională Meridian şi Sindicatul „Muntele” au solicitat Ministerului Energiei, la începutul lunii noiembrie, să facă demersurile necesare la nivel naţional şi european pentru prelungirea activităţii la minele Lupeni şi Lonea până la epuizarea rezervei deschise.

„Confederaţia Sindicală Naţională Meridian şi Sindicatul ‘Muntele’ solicită Ministerului Energiei să ia în considerare concluziile studiului ştiinţific realizat de INSEMEX Petroşani şi să facă demersurile necesare la nivel naţional şi european în vederea prelungirii activităţii de producţie la Mina Lupeni şi Mina Lonea până la epuizarea rezervei deschise, pentru a se asigura astfel condiţiile minime de securitate şi sustenabilitate pe parcursul perioadei de tranziţie energetică în Valea Jiului”, se arăta într-un comunicat al CNS Meridian, remis AGERPRES.

INSEMEX Petroşani atrage atenţia într-un studiu comandat de Complexul Energetic Hunedoara că activitatea de producţie la minele din Lupeni şi Lonea nu trebuie să înceteze decât după epuizarea rezervelor deschise, deoarece la EM Lupeni a rezultat că stratul de cărbune este clasificat în categoria de „cărbuni cu risc ridicat de autoaprindere”, iar la perimetrul EM Lonea a rezultat că stratul de cărbune este clasificat în categoria „cărbunilor auto inflamabili cu tendinţă pronunţată la autoaprindere”.

Sursa: AGERPRES

Comments

comments

Short URL: https://ultima-ora.ro/?p=106865

Publicat de la data dec. 5 2018. Categorii ALEGEREA NOASTRA, Economic.

Zona comentariilor

Text To Speech

Meteo în țară

19 decembrie 2018, 18:55
 

N
Noros
-1°C
0 km/h
Perceput de temperatură: 1°C
Presiunea: 1030 mb
Umiditate: 92%
Vânt: 0 km/h N
Rafale de vânt: 0 km/h
UV-Index: 0
Răsarit: 7:48
Apus: 16:38
Prognoza 20 decembrie 2018
Zi
 

SV
Predominant înnourat
-2°C
Vânt: 0 km/h SV
Rafale de vânt: 4 km/h
max. UV-Index: 1
Noapte
 

VSV
Parţial noros
-6°C
Vânt: 4 km/h VSV
Rafale de vânt: 11 km/h
max. UV-Index: 1
More forecast...
 

RSS De la ANM:

  • Tipul mesajului : Atentionare nowcasting
    COD : GALBEN Ziua/luna/anul : 19-12-2018 Ora : 18 Nr. mesajului : 1 Intre orele : 18:00 si 20:00 In zona : Județul Argeş: Câmpulung, Rucăr, Băiculești, Lerești, Schitu Golești, Stoenești, Valea Mare Pravăț, Poienarii de Muscel, Godeni, Berevoești, Cetățeni, Bughea de Jos, Dragoslavele, Bughea de Sus, Ciofrângeni, Cuca, Cotmeana, Boteni, Morărești, Mioarele, Albeștii de […]
  • Tipul mesajului : Atentionare nowcasting
    COD : GALBEN Ziua/luna/anul : 19-12-2018 Ora : 17 Nr. mesajului : 2 Intre orele : 17:45 si 20:00 In zona : Județul Sălaj; Se vor semnala : local - ceaţă care determină scăderea vizibilităţii sub 200 m
  • Tipul mesajului : Atentionare nowcasting
    COD : GALBEN Ziua/luna/anul : 19-12-2018 Ora : 17 Nr. mesajului : 3 Intre orele : 17:00 si 20:00 In zona : Județul Maramureş: Baia Mare, Baia Sprie, Seini, Șomcuta Mare, Tăuții-Măgherăuș, Mireșu Mare, Satulung, Recea, Dumbrăvița, Cicârlău, Remetea Chioarului, Valea Chioarului, Groși, Ardusat, Săcălășeni, Coltău;Județul Satu Mare: Satu Mare, Carei, Livada, Medieșu Aurit, Ardud, […]

Loto

Horoscop

  • 162.068 vizite
Statistici T5 Ziarul online ”Ultima Oră” rulează pe o versiune ”Advanced Newspaper” realizată de Gabfire Team