Șirnea… Să-ți aliniezi gândurile din adâncul sufletului (Exclusivitate)

Un copac îngenunchiat, precum creștinul la Sfânta Liturghie, îmi taie calea, un câine cu capul plecat trece fără stăpân…Mărul plin cu fructe mă face să mă apropii, erau atât de ademenitoare precum clipa în care Eva nu a rezistat tentației de a mușca.

Nu a ieșit nimeni, semn ca oamenii abandonaseră casa. Îndrăznesc să culeg câteva mere, dichisit îmbrăcate cu o flanea de gheață.

Spre Șirnea, drumul șerpuit deschide cortina, începe spectacolul feeric ce surprinde ochii mei albaștri cu animația de culoare verde-arămie a muntelui, fac o scurtă oprire, aplaud natura și merg mai departe…

Ajung la pensiune, mă instalez într-una dintre camere și trag perdeaua ca într-un act II, privesc pe fereastră „actorii” ce i-a lăsat Cel Sfânt aici: pământul, iarba, păsările, cătunele, norii abia întrezăriți prin ceață.

Mă simt ca într-un tablou ce nu are nevoie de pensule și acuarele, este așa simplu!

Trag aer în piept, mă îmbie până la firul ierbii prospețimea lui. Zăresc rămașițe de case ce s-au cocoșat și au oasele rupte de timp, ogrăzi în care altădată sătenii sărbătoreau ”Măsurarea laptelui și întâlnirea fiilor satului” sau unde cei ce aveau oi făceau un inventar al cantității laptelui și astfel se împărțea brânza tuturor sătenilor, ”Noaptea de Sânziene”, pe 23 iunie, cu voie bună și dans tradițional sau ”Focul lui Sumedru” în seara de 25 octombrie dinaintea Sfântului Dumitru când se aprindeau focurile.

Acum toți tac, undeva într-un culcuș adânc, doar scândurile mai trosnesc, uneori, la o adiere de vânt pentru a le șopti crengilor câteva gânduri.

Să-ți aliniezi gândurile din adâncul sufletului…

Mergând pe cărările pietruite, zăresc biserica mai în deal, urc, la început e ușor, apoi din ce în ce mai greu, semn că la Bunul nu se ajunge așa simplu, treptele  sunt precum vârsta omului, pe măsură ce înaintezi, puterea scade.

Covorul de frunze dimprejur încălzesc peisajul. Dumnezeu mi-a scos-o-n cale, plimbându-mă pe această „scenă” neverosimilă, din locul singuratic, pe femeia cu suflet cald, care m-a primit în casă și mi-a arătat zestrea lăsată de părinți și bunici.

Lucrurile erau de o finețe unică, rochia de mireasă purtată de mama sa, apoi de ea și, în acest an, împrumutată unei fete de-a locului, pe când s-a măritat cu alesul inimii, iile tradiționale, toate din  materiale delicate, pe care atingându-le, simțeai până și mâinile truditoare cu care au fost cusute.

Icoana, veche de 100 de ani, pe peretele uneia dintre odăi, cuverturile de pe pat, soba, masa cu scaunele de lemn, dar și toate ustensilele cu care se gospodăreau, trăiau într-o armonie perfectă. Mă servește cu biscuiți, deapănă câteva amintiri, îmi spune că tatăl ei era colector de lapte. Am vrut să aflu câte familii mai sunt acum în sat, oftând, îmi răspunde că în jur de șaizeci.

Depopularea satelor românești tradiționale, acelea în care kitchul nu a pătruns, întristează un vizitator bonom, pus pe distracție. Dar munții de aici, în grandoarea lor de fotografie de colecție, dispun la reflexivitate și relaxare.

Școala și un teren de fotbal sunt lăsate în custodia anotimpurilor.

Muzeul Etnografic ”Nicolae Frunteș” l-am găsit astăzi închis. La o răscruce de drumuri niște localnici repară cea mai frumoasă casă de odinioară, aflu că este a părinților doamnei ce mă primise mai devreme.

Mai urc puțin în deal, de la biserică, și observ cum, solemn, ne privește ”Monumentul Eroilor” construit la îndemnul lui Nicolae Frunteș, în memoria ostașilor ce si-au dat viața.

Salut soldații și o iau pe altă cărare, mă uit de aici cum antitetic, vechiul și noul, tinerii și bătrânii, frigul și căldura, ies la iveală prin imaginea caselor ce nu sunt deloc înghesuite, respiră fiecare în aerul pur de munte.

Se lasă cortina peste sat, în ultimul act, câinii latră la fiecare mișcare simțită, frigul se întețește… Simt că vreau să mă ascund la căldură, și, mai târziu să revin.

Ici-colo văd ieșind fum pe hornul câteunei gospodării, semn că nu se va șterge așa curând acest loc atât de amuțit, trecut prin ceața timpului, Șirnea...

Aurora Grigore

Masterat Hyperion

 

 

 

 

 

Comments

comments

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.