Soluţie pentru zonele izolate din Siberia: trenul policlinică
De câţiva ani, garnituri feroviare transformate în policlinici. Sunt dotate cu cabinete şi personal medical care oferă diagnostic şi tratament pentru oamenii din cele mai îndepărtate colţuri ale Rusiei. Echipa TVR la Moscova s-a întors din Siberia unde a văzut cum funcţionează trenul-policlinică.
În zonele izolate ale Siberiei Orientale întâlnim şi acum sate unde serviciile medicale lasă de dorit sau sunt insuficiente. Autorităţile au găsit o soluţie, care, de trei ani de când se aplică, şi-a dovedit pe deplin eficienţa.
„În fiecare localitate, trenul-policlinică zăboveşte două-trei zile.Toate serviciile medicale sunt gratuite. În doar câteva ore, un pacient poate fi consultat de mai mulţi medici specialişti”, povesteşte corespondentul TVR Liviu Iurea.
Cuşetele de tren au fost transformate în cabinete medicale cu echipament de ultimă generaţie. Chirurgie, stomatologie, cardiologie şi chiar ginecologie – toate specializările sunt la dispoziţia pacientului. Poate singurul incovenient este că stai şi astepţi pe holul îngust în picioare, dar, cel puţin, nu sunt cozi ca la policlinicile obişnuite.
Programul de consultaţii depinde de numărul de solicitări. În vara anului trecut, într-un sat din regiunea Irkutsk s-a lucrat până la 3 dimineaţa .
În trenul-policlinică nu se fac intervenţii chirurgicale şi nici nu se asistă naşteri. La cazurile mai complicate se fac trimiteri la clinici specializate. Totuşi, în situaţii de urgenţă – prin regim de teleconferinţă – pot fi consultaţi medici la distanţă, de la spitale din Moscova, Sankt Petresburg sau Irkutsk.
„În fiecare an cresc solicitările din partea primarilor de localităţi. Suntem rugaţi să ne extindem suprafaţa de deservire. Acoperim regiunea Krasnoiyark, Irkutsk şi Republica Buryatia” spune Vladimir Vescinsky, director adjunct la Regionala Novosibirsk.
Personalul medical lucrează în regim de delegaţie: două săptămâni pe drum – două săptămâni acasă. Condiţiile din vagonul de dormit sunt similare celor de hotel: duş cu apă caldă, hrană asigurată şi chiar divertisment.
În Rusia funcţionează cinci asemenea policlinici ambulante – fiecare acoperind un anumit teritoriu de la Munţii Urali, Siberia, şi până în Extremul Orient rus.
Sursa: TVR News