Specialişti CE, prezenţi la seminarul privind procesul de regionalizare-descentralizare

Viceprim-ministrul Liviu Dragnea, ministrul dezvoltării regionale şi administraţiei publice, a participat la “Seminarul privind procesul de regionalizare-descentralizare în România”, organizat, în perioada 10-11 aprilie 2013, de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice cu sprijinul Consiliului Europei.

Seminarul a reunit experţi străini pe probleme de regionalizare-descentralizare – invitaţi din partea Consiliului Europei şi două grupuri de lucru ale Consiliului Consultativ pentru Regionalizare (CONREG): cel academic şi cel format din aleşi locali şi demnitari. Obiectivul întâlnirii a fost de a prezenta etapele parcurse până în prezent în plan intern și de a evidenţia motivaţiile şi contextul care au stat la baza proceselor similare în alte state europene.

Gerard Marcou (Franţa), Efisio Espa (Italia), Pawel Swianiewicz (Polonia) şi Rudolf Bauer (Slovacia) au împărtășit din experiențele pe care ţările respective le-au acumulat în materie de regionalizare. Fiecare dintre ei a prezentat aspecte precum istoricul și specificul procesului de regionalizare în propria țară, criteriile utilizate, competențele şi modul de finanțare a regiunilor, modul și termenele în care s-a produs transferul de competențe de la nivel central la nivel regional, dar și dificultățile întâmpinate sau preocupările actuale care fac obiectul dezbaterilor naționale în acest domeniu.

Liviu Dragnea a susținut că diferenţele între zone constituie o realitate a României şi nu trebuie să ne aşteptăm ca ele să dispară brusc, odată cu constituirea regiunilor. În plus, reducerea diferențelor nu trebuie să afecteze ritmul de creştere a polilor de dezvoltare. Reședințele de județe vor constitui poli de creștere, urmărindu-se, astfel, dezvoltarea întregii regiuni. “Pentru acest lucru, trebuie să ne propunem obiective realiste, astfel încât să nu lansăm simple deziderate.”, a afirmat viceprim-ministrul.

Pawel Swianiewicz a subliniat că lucrurile stau diferit în România, față de Polonia: ”Voi nu desființați județele odată cu implementarea procesului de regionalizare. Așadar, nimeni nu pierde prin regionalizare, pentru că fiecare județ și fiecare reședință își păstrează statutul pe care l-au avut și până acum. Acesta este marele avantaj al României față de Polonia, în procesul de regionalizare.”

La rândul său, Gerard Marcou a afirmat: ”Când vorbim despre regiuni istorice, trebuie să avem în minte un lucru: regionalizarea se face cu atenția îndreptată spre trecut sau spre viitor? Orientarea strict către trecut poate submina statul modern. O altă abordare ar fi ca regionalizarea să se construiască privind spre viitor – este tot o perspectivă istorică, dacă vreți, întrucât sunteți martorii unui proces istoric, care se derulează sub ochii voștri.”

Din prezentarea Slovaciei a reieșit cum procesul a fost planificat într-o anumită manieră, însă permanent au avut loc ajustări. Rudolf Bauer a menționat: „Deși prima abordare a regionalizării la noi a fost aceea de a merge pe regiuni istorice, varianta votată în final nu s-a suprapus în totalitate peste aceste regiuni. Acest lucru s-a datorat faptului că au fost avute în vedere și alte criterii de exemplu criterii economice și de acces.”

Reprezentantul Italiei a arătat că procesul lor de regionalizare a fost unul îndelungat, care s-a întins pe mai multe decenii, în parte ca o consecință a unei temeri generale de a aborda această problematică. Deși primele demersuri au fost inițiate în 1946, prin prevederea în Constituție a unor noțiuni precum legitimarea descentralizării sau prin atribuirea către regiuni a unor puteri administrative și legislative relevante, procesul a cunoscut un adevărat „big-bang” în a doua jumătate a anilor `90.

Efisio Espa a precizat că „Regiunile din Italia diferă foarte mult ca mărime și ca număr de populație, cu situații extreme, care merg de la câteva sute de mii de locuitori, în unele regiuni, la 6 sau 10 milioane de locuitori, în cazul celor mai populate. Avem, în afara regiunilor cu statut obișnuit, și unele cu statut special.”

La finalul întâlnirii, secretarul de stat în MDRAP, Sevil Shhaideh, a apreciat că pentru România este foarte util să cunoască dificultăţile pe care alte ţări le-au întâmpinat în implementarea procesului de regionalizare-descentralizare, afirmând: „Suntem extrem de bucuroşi să constatăm că invitaţii noştri au prezentat competenţe pe care şi noi intenţionăm să le propunem spre consultare în viitoarele dezbateri.”

Comments

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.