SRI anunță un nou atac cibernetic asupra României
Purtătorul de cuvânt al SRI, Sorin Sava, a anunţat, vineri, că România este ținta unui nou atac cibernetic, cu un impact mai mare decât Red October şi este realizat de o entitate care prezintă caracteristicile unui actor statal.
Potrivit acestuia, ameninţarea cibernetică reprezintă una dintre cele mai mari şi mai dinamice ameninţări la adresa securităţii naţionale a României.
„Acest atac este unul cu totul nou faţă de Red October, este realizat însă de o entitate care prezintă caracteristicile unui actor statal. Din estimările SRI, acest atac are un impact mai mare, din cauza nivelului tehnologic superior, care îi perimite să se disimuleze mai bine şi să preia sub control reţeaua compromisă, în scop exfiltrării (opusul infiltrării, n.r.) de informaţii. Potrivit şi estimărilor SRI, atacul are cu certitudine relevanţă în planul securităţii naţionale a României prin profilul entităţilor compromise, motiv pentru care, în prezent, Serviciul, prin echipele specializate de reacţie la atacuri cibernetice, întreprinde măsuri specifice pentru identificarea tuturor entităţilor afectate, evitarea consecinţelor şi stoparea atacului”, a spus Sava.
Mai multe organizaţii guvernamentale din Europa, inclusiv din România, au fost victima unui atac informatic prin intermediul unui aplicaţii de tip malware, creată pentru a spiona şi colecta informaţii geopolitice confidenţiale, a anunţat Kaspersky Lab România.
Atacul cibernetic „Octombrie Roşu” a fost investigat de SRI , încă din 2011. Iar acesta a vizat accesul la reţele informatice de interes naţional şi culegerea de „informaţii confidenţiale”, nu clasificate.
Virusul era gândit astfel încât să acceseze şi să copiere fişiere din serverele instituţiilor importante din România, care aveau cuvinte-cheie precum „preşedinte”, „guvern”, „buget”, „Uniunea Europeană” sau „Statele Unite”.