Serviciu  informatii in sistem RSS
RECOMANDĂRI ”ULTIMA ORĂ”
Ultima Oră

Statele Unite au utilizat în Afganistan cea mai puternică bombă convențională

Publicat: vineri, 14 aprilie 2017

Statele Unite au utilizat joi în Afganistan cea mai puternică bombă convențională, a anunțat un purtător de cuvânt al Pentagonului, citat de AFP.

Cunoscută sub indicativul GBU-43 și ca „mama tuturor bombelor”, încărcătura explozivă de aproape 10 tone a fost lansată, potrivit reprezentantului ministerului apărării SUA, joi 13 aprilie a.c., la ora 17.30, ora României, dintr-un avion MC-130.

Ținta a fost un șir de grote din districtul Achin, provincia Nangarhar din estul Afganistanului, în apropierea graniței cu Pakistanul, unde un soldat american a fost ucis la sfârșitul săptămânii trecute în cursul unei operațiuni împotriva Statului Islamic. Generalul american John Nicholson, comandantul forțelor internaționale din Afganistan, a declarat că GBU-43 „este muniția potrivită pentru a elimina aceste obstacole și a menține elanul ofensivei noastre împotriva ISIS-K” — denumire folosită pentru forțele din Afganistan ale grupării Statul Islamic.

Rezultatele bombardamentului nu au fost încă anunțate de militarii americani.

Super-bomba ghidată prin GPS a fost testată pentru prima dată în martie 2003, cu numai câteva zile înainte de începutul războiului din Irak..

CITEȘTE ȘI:

Donald Trump promite că se va ocupa de problema nord-coreeană

Pentagonul refuză să comenteze ideea unei lovituri preventive asupra Coreei de Nord

Coreea de Nord: SUA își studiază „opțiunile militare” (responsabil american)

Sursa: AGERPRES

Comments

comments

Short URL: https://ultima-ora.ro/?p=78842

Publicat de la data apr. 14 2017. Categorii EXTERN, MAPAMOND.

Zona comentariilor

Meteo în țară

20 septembrie 2019, 5:18
 

NE
Senin
14°C
11 km/h
Perceput de temperatură: 12°C
Presiunea: 1020 mb
Umiditate: 67%
Vânt: 11 km/h NE
Rafale de vânt: 11 km/h
UV-Index: 0
Răsarit: 7:00
Apus: 19:18
Prognoza 21 septembrie 2019
Zi
 

S
Predominant însorit
20°C
Vânt: 4 km/h S
Rafale de vânt: 7 km/h
max. UV-Index: 4
Noapte
 

ESE
Senin
7°C
Vânt: 0 km/h ESE
Rafale de vânt: 7 km/h
max. UV-Index: 4
More forecast...
 

RSS De la ANM:

  • Tipul mesajului : Atentionare nowcasting
    COD : GALBEN Ziua/luna/anul : 20-09-2019 Ora : 0 Nr. mesajului : 1 Intre orele : 00:45 si 02:00 In zona : Județul Constanta: Năvodari, Ovidiu, Mihail Kogălniceanu, Lumina, Cogealac, Nicolae Bălcescu, Corbu, Mihai Viteazu, Istria, Săcele, Târgușor, Fântânele, Grădina; Se vor semnala : - temporar, averse ce vor cumula, local, 25...35 l/mp.

Loto

Horoscop

  • 229.532 vizite
Statistici T5 Ziarul online ”Ultima Oră” rulează pe o versiune ”Advanced Newspaper” realizată de Gabfire Team