Statul, blocat în ecuaţia Oltchim-Arpechim

După ce OMV Petrom  a anunţat că rafinăria Aropechim va fi demolată dacă nu va putea fi vândută, reacţiile au apărut imediat: Prefectul de Argeş, Cristian Soare, spune că există două variante de salvare a rafinăriei şi petrochimiei de la Piteşti, una fiind „privatizarea la pachet” a Oltchim şi Arpechim, cu un „investitor strategic”, iar cea de-a doua ar fi repornirea Diviziei petrochimice Bradu, independent de Arpechim, iar ministrul Economiei, Varujan Vosganian, afirmă că OMV Petrom nu va demola Arpechim Piteşti, ci aceasta va sta „la dispoziţia” Guvernului în măsura în care statul va găsi o soluţie de integrare a rafinăriei cu combinatul chimic Oltchim.

Potrivit prefectului de Argeş, Cristian Soare, soluţiile au fost analizate la o întâlnire a reprezentanţilor administraţiei şi sindicatului de la Divizia petrochimică Bradu cu parlamentarii de Argeş şi autorităţile judeţene. „Una dintre soluţiile identificate ar fi privatizarea la pachet a Oltchim cu rafinăria Arpechim, prin găsirea unui investitor strategic. (…) O altă variantă ar fi repornirea Diviziei petrochimice Bradu fără repornirea rafinăriei Arpechim. Poate fi o soluţie ca Divizia petrochimică Bradu să repornească fără să se ţină cont de repornirea rafinăriei şi să poată fi dusă pe profit. Pentru punerea în practică a celei de-a doua variante ar fi necesară o finanţare de 10 milioane de euro pentru repornirea instalaţiilor şi de 50 de milioane de euro pentru începerea producţiei”, a spus prefectul. Divizia Petrochimică Bradu aparţine societăţii Oltchim de peste trei ani, fiind preluată de la OMV Petrom.

Privatizarea mai aşteaptă

La rândul său, ministrul Vosganian declară că OMV susţine eforturile statului privind restructurarea industrial: „Abia după ce găsim o soluţie antreprenorială, economică pentru Oltchim (…) ne încumetăm să pornim discuţiile şi cu OMV Petrom pentru Arpechim”. În acelaşi timp, ministrul a atenţionat că achiziţia activelor de petrochimie ale Arpechim şi necorelarea dintre evoluţia salariilor şi cea a veniturilor companiei sunt principalele motive pentru care Oltchim este în insolvenţă, menţionând că salariul mediu brut este de 4.000 lei pe lună.  Se ştie că Arpechim este principalul furnizor de materii prime pentru combinatul chimic Oltchim Râmnicu Vâlcea, aflat în insolvenţ, iar OMV Petrom a anunţat de mai mulţi ani că rafinăria Arpechim nu face parte din activitatea de bază a companiei şi că vrea să vândă unitatea.

Combinatul Oltchim Râmnicu Vâlcea a intrat în insolvenţă, cererea de declanşare a acestei proceduri fiind aprobată în 30 ianuarie de Tribunalul Vâlcea. Administratorii judiciari ai Oltchim vor prezenta, în 12 martie, un raport detaliat referitor la situaţia actuală şi cauzele care au dus la intrarea în insolvenţă a societăţii.

Comments

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.