Stefano Stipitivich, director artistic la Caffè Florian: „A fost întotdeauna cafeneaua venețienilor!”
În mod cert, personalul nostru este bine pregătit din două puncte de vedere: cum interacționează cu clienții, propunându-le produsele noastre – și, la acest aspect ne concentrăm atenția pe modul în care se îmbracă și în care se comportă – și, din celălalt punct de vedere, organizăm cursuri de pregătire în cadrul cărora le explicăm istoria noastră și tradițiile Veneției. Deci, se poate spune că este o adevărată școală pentru cei care vor să lucreze la Caffè Florian, care este aproape un muzeu.
Eu sunt! Glumesc! Cel mai vechi angajat este aici de 35 de ani. Numele lui este Michele.
Nu. Nu am avut solicitări din România.
Cred că a fost cineva pentru Il Laboratorio. Da, a fost un patiser. A studiat aici. Dar pentru programul artistic nu am avut niciun român care să se implice.
Caffè Florian a fost înfiinţată în 1720. La mijlocul secolului ai XIX-lea, noii proprietari de atunci au refăcut complet interiorul. Deci, tot mobilierul pe care îl vedem astăzi a fost făcut atunci. Complet înnoit! Deci, noii proprietari au aruncat tot ce a fost înainte de sosirea lor şi au adus un aer nou la Caffè Florian, cel pe care îl avem şi astăzi. Arhitectul de interior al acelei perioade era Ludovico Cadorin, cel care a revoluţionat complet cafeneaua. A lucrat, de asemenea, la Teatro La Fenice şi la alte clădiri importante ale Veneţiei. Dar ce este important de ştiut este că tot ce vedem astăzi la Florian – de la podele la pereţi şi tavane a fost realizat complet la mijlocul secolului al XIX-lea.
Toate monumentele din Veneţia depind de un responsabil de stat, care se asigură că nu se schimbă nimic. Se numeşte „soprintendenza i beni artistici del Veneto”. Deci, când avem un proiect de restaurare, îl încredințăm profesioniștilor care sunt aleși dintr-o listă oficială de restauratori profesioniști din Veneția. Nu putem alege pe nimeni altcineva, bazându-ne pe alte argumente. Cu siguranță, nu! Cel pe care îl alegem să restaureze cafeneaua trebuie să prezinte proiectul și să aștepte aprobarea. Altfel, nu putem face nimic.
Republica Veneția a avut dintotdeauna tradiția de a păstra documente. Orice document – public sau privat – poate fi găsit la Arhivele Istorice. Mărturia despre o cafenea în Veneția o avem din niște documente oficiale în care este scris faptul că prima navă care transporta cafea a ajuns în 1638. În ceea ce privește existența lui Floriano Francesconi, avem documente care arată că el a scris despre arta care aparținea celor care distilau și pregăteau cafeaua. Din aceste documente reiese faptul că era o persoană importantă a acelor vremuri. Dovada inaugurării Caffè Florian în 1720 este atestată de o serie de declarații oficiale care sunt în Arhive. Dar cele mai interesante două argumente sunt două tablouri – unul de Canaletto și altul de Guardi. Cred că unul este la Victoria and Albert Museum și celălalt într-o colecție privată. Titlurile lor fac referire la Caffè Florian. Deci nu ar putea exista o dovadă mai clară decât acestea.
Nu, nu avem. Din timpurile trecute avem doar documente istorice, nu obiecte sau rețete.
Bineînțeles, cafeaua noastră. În primul rând, cafeaua noastră, pentru că tradiția vine din 300 de ani de istorie. Avem o gamă foarte largă de produse. Dar, într-adevăr, tradiția este despre cafea. Nu este aceeași din 1720, pentru că procedeul de a prepara cafeaua s-a schimbat complet. În 1720, cafeaua se pregătea cum se face astăzi în Grecia. Astăzi avem espresso, care, în mod evident, este un alt produs care a evoluat. Da, avem o întreagă tradiție despre modul în care preparăm cafeaua. Mașina trebuie să fie curată. Cantitatea de cafea trebuie să fie perfectă, amestecurile la fel… Este o întreagă poveste în spatele unei cești de cafea!
Da. Avem un amestec special pe care l-am creat și l-am ales împreună cu furnizorul nostru. Din acest motiv, avem o singură mașină de amestecat cafeaua: este una care este doar a noastră, deci cafeaua care vă este servită la Caffè Florian o puteți gusta doar la Caffè Florian! În Veneția și, desigur, la cafenelele pe care le-am deschis în Asia. De când am devenit un brand, am deschis cafenele în China și Taiwan. Faptul că avem doar o râșniță de cafea ne-a inspirat să creăm ceea ce avem în Meniu drept „Caffè speciale”. Astfel, cafeaua vine servită în mai multe forme. Cu liquori, frișcă, creme. Apoi avem ciocolata. Ciocolata are, de asemenea, o tradiție lungă, pentru că ciocolata și cafeaua vin împreună din trecut. Este adevărat că una vine din America și cealaltă din Africa, dar le găsim împreună la Caffè Florian chiar de la deschidere, din 1720.
Este o cafenea în Suzhou, care este oraș înfrățit cu Veneția, din 1980. Veneția și Suzhou și-au reînnoit înfrățirea anul trecut, în 2018, după 38 de ani de cooperare.
Nu, strategia de management nu include Europa, la acest moment. După ce am analizat fenomenul mondial, managementul a decis că Asia ar trebui să fie noua piață pentru noi.
Managerul din prezent a venit acum aproximativ nouă ani. Înainte, timp de un secol, Cafeneaua a aparținut familiei Vedaldi, care a și manageriat-o. Acum, proprietarii sunt oameni de afaceri italieni. Unul dintre ei este membru al familiei Fendi, Andrea Fendi Formilli. Administratorul nostru este Marco Paulini și mai sunt asociați care manageriază cafeneaua și brandul Florian.
Nu. Au venit niște oferte, unele chiar și din alte țări, dar doamna care deținea cafeneaua a dorit cu orice preț ca patronatul să rămână italian. Ea era italiancă.
În fiecare an, primim multe oferte artistice. Există o comisie culturală restrânsă – din care fac parte și eu, și Andrea Fendi Formilli și alte persoane – care caută cele mai bune soluții pentru Florian. Nu îi cerem unui artist, de exemplu unui pictor, să aducă o pictură ci să reinterpreteze spațiul la Florian. Aceasta este cu adevărat o provocare pentru că nu trebuie să atingă pereții sau să intervină în activitățile de aici.
De 33 de ani.
A fost o situație… O cunoșteam pe Lady Vedaldi, fosta deținătoare a Caffè Florian și, în timpul unei cine, gândindu-ne la faptul că Bienala de Artă aproape că a luat naștere la… Florianne-am gândit de ce să nu celebrăm un astfel de eveniment important invitând un artist. Așa că am făcut acest lucru. Primul invitat a fost Bruno Ceccobelli. Și așa a început provocarea. Pentru că este cu adevărat un lucru aparte să aduci arta la Florian fără a disturba cu activitățile de fiecare zi și fără să atingi vreun perete.
În multe dintre scrierile lor, găsim descrieri ale Caffè Florian. Scriau despre cum propuneau Caffè Florian ca punct de întâlnire. Byron spune că mergea la Lido cu gondolierul lui și, apoi, la Florian. Ruskin însuși scrie că stătea la mesele de pe terasă. Deci avem documente – aceste scrieri. Acum am început să avem o carte pentru autografe. Avem una care începe de la finalul secolului al XVIII-lea. Avem semnătura lui Charlie Chaplin, avem un desen al lui Andy Warhol, avem autograful lui Grace de Monaco… Am primit la Florian politicieni, artiști, fotbaliști…
– Povestea care vă place cel mai mult de la Caffè Florian? Ceva ce nu este menționat în ghidurile turistice?…
Caffè Florian o să-și continue tradiția, ca și Veneția. În ciuda problemelor cu apa, Veneția va supraviețui, sigur!