Stele perechi
Marina Florea și-a început drumul către statutul de autentică vedetă pe care îl are astăzi prin triumful de la Mamaia, din 1983, cînd a cucerit Trofeul secțiunii de Interpretare. Au trecut așadar trei decenii și jumătate, presărate cu turnee, șlagăre, succese, concerte memorabile, apariții TV de neuitat, colaborări cu cei mai importanți compozitori, așa încît se impunea editarea unui nou album, care să reunească piesele de succes din ultima vreme, alături de marile hit-uri pe care temperamentala artistă le-a lansat. Așa încît ”Stele perechi” este mai degrabă cu ”Best of”, o culegere de succese majore. Din multe puncte de vedere Marina Florea este o stea fără pereche, singularizîndu-se nu numai prin temperamentul scenic debordant de care am amintit, dar și prin înzestrările vocale excepționale, care-i permit să abordeze cele mai dificile partituri, așa cum a făcut nu o dată, pe vremuri, pe scena de la Mamaia, îndeosebi cu cîntecele de largă respirație ale lui George Grigoriu. Casa de discuri Eurostar a programat și această lansare atît de așteptată tot la magazinul Muzica, reintrat în circuitul evenimentelor de gen, după o lungă întrerupere, datorită Venerei și lui Paul Stîngă, conducerea magazinului realizînd cît de important este ca incinta să-i atragă în egală măsură pe cei care vin aici pentru instrumente muzicale, tipărituri, dar și discuri, standul de la parter fiind impresionant, mai ales că propune, pe un perete întreg, apariții ale artiștilor români.
Mutate inspirat la etaj, unde este mai mult spațiu pentru scenă (ornată de fiecare dată cu afișul care pînă în clipa începerii festivității se afla în vitrină), lansările atrag un public extrem de numeros și de receptiv, Marina Florea batînd un adevărat record prin personalitățile venite să fie alături de ea. S-au detașat compozitorii Jolt Kerestely (inclus pe CD cu piesa laureată cîndva la concursul ”Șlagăre în devenire”, ”Un buchet de crizanteme”) și Mihai Alexandru (”Asta-i seara mea” nu lipsește niciodată din repertoriul solistei), precum și Paul Surugiu-Fuego, care a provocat-o pe Marina la un duet-surpriză pe melodia ”Nu vreau să te pierd, iubire!” de George Grigoriu, stîrnind pe drept cuvînt ovații. Cum interpreta n-a fost niciodată o persoană conflictuală, și-a respectat și prețuit colegii, aceștia au venit în număr mare pentru a fi alături de ea: Stela Enache, Dorin Anastasiu, Viorela Filip, Ioana Sandu, Natalia Guberna, Aurel Moga, Carmen Anton, Camelia Florescu, George Cantea. N-au lipsit cunoscuta promotoare și prietenă a artiștilor Livia Gauzin, ca și poetul și omul de televiziune Narcis Avădănei. Albumul este ca un pod peste timp (include și șlagărul vechi de mai bine de 70 de ani ”Nu te pot uita” al lui Nicolae Kirculescu), reamintindu-ne anii cei mai frumoși ai muzicii noastre ușoare, cînd aceasta se bucura de considerație și era difuzată și mediatizată corespunzător în mass-media. Este motivul pentru care țin să fie de fiece dată prezenți, spre bucuria noastră la reîntîlnirea cu ei, cei trei corifei ai radio-ului public din vremurile bune. Cum au difuzat-o intens în emisiunile lor, conform solicitărilor radioascultătorilor, pe Marina Florea, și ei au depănat amintiri emoționante – este vorba de Lucia Popescu Moraru, Adriana Marian și Titus Andrei.
În cuprinsul booklet-ului ce însoțește CD-ul, artista este recomandată cu căldură de Horia Moculescu, Paul Surugiu-Fuego (care a inclus-o în ultimul timp în toate proiectele sale majore), Mihai Alexandru și fosta binecunoscută realizatoare TVR Aurora Andronache, care a jucat un rol important în cariera solistei. În afara melodiilor amintite, pe album sînt incluse creații de Ionel Tudor (trei, cu piesa titulară), Marcel Dragomir, Adrian Ordean, Dragoș Docan, Robert Anghelescu (de la formația ProConsul). După ce a elogiat, pe drept cuvînt, personalitatea artistei, producătorul Paul Stîngă (fost component al orchestrei lui Gheorghe Zamfir) i-a invitat pe cei prezenți la obișnuita sesiune de autografe și la tradiționalul cocktail, remarcabil prin produsele ”deplasate” de Mihaela Mocanu și Irina Ștefan (Angels R & M Event). Încă o dată casa de discuri Eurostar a făcut o alegere mai mult decît inspirată, completîndu-și catalogul cu încă un nume de frunte al genului!
Octavian URSULESCU