Studiu – 1 din 2 elevi de liceu consideră domeniul IT&C de viitor

Peste 54% din elevii de liceu apreciază că o carieră în IT&C este una de viitor, în timp ce 49% consideră domeniul medical „în tendinţe”, conform rezultatelor chestionarelor aplicate în cadrul caravanei educaționale Samsung „Trends of Tomorrow”, care s-a desfăşurat în 25 de licee din cinci orașe din România. Chestionarele s-au aplicat unui număr de 2160 de respondenți, cu vârsta cuprinsă între 14 şi 19 ani.

Campania educaţională „Trends of Tomorrow”, parte a programului global de responsabilitate corporativă a Samsung „Hope for Youth”, a fost iniţiată în 2011 şi are drept scop orientarea şi dezvoltarea profesională a tinerilor din clasele terminale de liceu. În perioada mai-iunie 2013, caravana fost prezentă în principalele licee din Craiova, Constanţa, Ploieşti, Sibiu și Galaţi. Pe parcursul unei „Ore Smart”, reprezentanţii Samsung, împreună cu un specialist în resurse umane, au stat de vorbă cu peste 3600 de elevi de liceu despre tendinţele pe piaţa muncii şi despre ce tipuri de aptitudini digitale vor avea nevoie pentru carierele viitoare.

Estimările arată că în 10 ani peste 50% din angajați nu vor mai lucra în birouri convenționale, ci vor putea să rezolve toate lucrurile de oriunde vor avea conexiune la Internet. În acest context, aptitudinile digitale au devenit din ce în ce mai importante. Prin intermediul Orei Smart, prin aplicaţia de Facebook prin care au avut posibilitatea să îşi creeze un CV sau prin cursurile ECDL pe care au putut să le câştige, am urmărit să le oferim tinerilor informaţii specifice despre pașii de urmat la început de carieră şi să le dăm posibilitatea să îşi dezvolte aptitudinile digitale”, a declarat Mihaela Stănoiu, Marketing Manager Samsung România.

 

Rezultatele studiului realizat de Samsung au evidențiat faptul că 83% dintre aceștia consideră că aptitudinile digitale sunt extrem de importante atunci când doresc să facă primii pași în carieră, iar 93% dintre aceştia doresc să își perfecționeze abilitățile digitale în următoarele 6 luni. De asemenea, 62% dintre elevii de liceu au învăţat cum trebuie realizat un CV în urma Orei Smart, iar 70% dintre ei au aflat lucruri noi despre piaţa muncii. Totodată, în urma chestionarului aplicat la sfârşitul Orei Smart, a reieşit că 87% dintre aceştia au intenţia de a se informa mai mult în legătură cu piaţa muncii şi oportunităţile existente pentru tineri în urmatoarele 6 luni. Deşi doar 23% dintre tineri şi-au pregătit până în acest moment un CV, în urma Orei Smart 67% dintre tineri au afirmat că în următoarea perioadă își vor dedica timp pentru a-și construi un CV sau pentru a îmbunătăți CV-urile pe care le au în momentul de față.

Programul local “Trends of Tomorrow” face parte din programul global de responsabilitate corporativă „Hope for Youth”, în cadrul căruia Samsung utilizează inovaţia şi tehnologia care au contribuit la succesul companiei în susţinerea dezvoltării tinerilor din întreaga lume.

Pentru mai multe informații, vizitați https://www.facebook.com/SamsungTrends

Comments

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.