SUA amendează grupul francez de investiții Societe Generale

Banca franceză de investiţii Societe Generale a acceptat să plătească amenzi de 1,34 miliarde de dolari în Statele Unite, pentru „practici nesigure şi precare”, a anunţat luni Federal Reserve, banca centrală a SUA, citată de DPA.

Federal Reserve a comunicat că a amendat Societe Generale din cauza „politicilor şi procedurilor insuficiente pentru asigurarea conformităţii activităţilor” din afara SUA cu legislaţia americană privind sancţiunile. În sancţionarea băncii franceze au fost implicate şi alte agenţii şi departamente guvernamentale de la Washington. Potrivit AFP, banca a încălcat diferite embargouri impuse de Statele Unite, în special împotriva Cubei şi, în măsură mai mică, împotriva Iranului şi a altor ţări.

Măsurile sunt mai dure decât se aştepta. Societe Generale anunţase în că din septembrie că dialoghează intens cu oficialităţi americane. Amenzile din SUA se adaugă altor scandaluri în care a fost implicată banca, inclusiv stabilirea dobânzii directoare Libor şi afacerile din Libia, menţionează DPA.

Frederic Oudea, director general al băncii, citat de AFP, a declarat: „Recunoaştem şi regretăm lipsurile identificate (…) şi am cooperat cu autorităţile americane pentru a închide aceste dosare”.

Societe Generale a încheiat cu procurorul federal al statului New York un acord de suspendare a urmăririi penale pentru încălcarea regimului sancţiunilor impuse de SUA, precizează AFP. Banca beneficiază de o perioadă de probă de trei ani, după care, dacă se dovedeşte că s-a conformat înţelegerii, acţiunile în justiţie se vor încheia.

Sursa: AGERPRES

Comments

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.