Summit al liderilor NATO, la 25 mai, la Bruxelles

Șefii de stat și de guvern din țările membre ale NATO se vor reuni la 25 aprilie la Bruxelles pentru primul lor summit după alegerea președintele american, Donald Trump, a anunțat marți purtătoarea de cuvânt a Alianței Nord-Atlantice, Oana Lungescu, citată de AFP.

Donald Trump, care a cerut ca celelalte țări membre ale Alianței Nord-Atlantice să investească mai mult în armatele lor, a afirmat la începutul lunii februarie că va asista la summitul NATO prevăzut în primăvară la Bruxelles.

În acest context, secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, se va întâlni cu președintele american, la 12 aprilie, la Washington, fapt confirmat și de Casa Albă.

„Președintele este nerăbdător să se întâlnească cu partenerii din NATO pentru a reafirma angajamentul nostru față de NATO și pentru a discuta despre chestiuni esențiale pentru Alianță, în special partajarea responsabilității aliaților și rolul NATO în lupta împotriva terorismului”, a anunțat Casa Albă într-un comunicat.

Va fi prima întâlnire față în față a celor doi lideri după alegerea lui Donald Trump care s-a arătat un critic al NATO, spunând că este o Alianță „depășită”. Jens Stoltenberg l-a contactat la telefon pe Donald Trump de două ori până în prezent.

„Vor discuta despre importanța unei Alianțe puternice care să furnizeze o apărare colectivă și proiectează stabilitatea dincolo de frontierele NATO”, a precizat  Oana Lungescu.

Stoltenberg și Trump vor mai discuta despre pregătirea summitului șefilor de stat și de guvern din cele 28 de țări membre ale NATO din  25 mai, a mai informat AFP.

Printre altele, la aceată reuniune  liderii „vor discuta despre adaptarea NATO la un nou mediu de securitate, inclusiv rolul jucat de NATO în lupta împotriva terorismului, și despre importanța majorării cheltuielilor lor de apărare și o împărțire mai bună a poverii financiare”, a mai precizat Oana Lungescu.

Sursa: AGERPRES

Comments

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.