Superstiții și curiozități despre luna mărțișorului

Pe lângă sărbătoarea mărţişorului, martie este prima lună de primăvară şi vremea se încălzeşte. Dincolo de aceste semnificații știute mai există și unele superstiții și curiozități legate de luna care aduce primăvara.
1. Se spune că cei care mănâncă urzici în această lună vor fi sănătoşi tot anul.
2. La sate, apa de ploaie din luna lui martie este de cele mai multe ori păstrată în butoaie şi este folosită de către tinerele fete. Conform tradiţiei, această apă întinde pielea de pe trup.
3. O altă superstiţie populară le cere oamenilor să nu pronunţe cuvântul “şarpe” toată luna martie, pentru că, în caz contrar, “şarpele îţi iese în cale toată vara”.
4. Se spune de asemenea că dacă în luna martie cantităţile de precipitaţii vor fi reduse, în luna aprilie va ploua foarte mult.

5. Pe 25 martie de sărbatoarea Blagovesteniei trebuie să evitati să vă certati si trebuie să aveti bani asupra voastra. Aceasta zi concide cu Buna Vestire, ziua în care Maica Domnului a fost vestită de Arhanghelul Gavril că-l va naşte pe Iisus Hristos.
Mai mult, luna începe cu cele 9 zile de babe. Mitul babelor este, potrivit etnografilor, unul dintre cele mai importante mituri româneşti. Baba Dochia, cea care şi-ar fi luat numele de la Sfânta Muceniţă Evdochia (sărbătorită la 1 martie), este întruchiparea anului vechi, care se pregăteşte să se termine (să nu uităm că vechiul calendar roman începea la 1 martie). Legenda spune că Baba Dochia avea o noră pe care o obliga să facă treburi gospodăreşti extrem de dificile. La un moment dat, la 1 martie, bătrâna ar fi obligat-o pe tânăra fată să meargă să spele lâna neagră până ce o deveni albă. În ajutorul ascultătoarei fete vine un înger, care îi dă tinerei o floare şi o sfătuieşte să folosească planta pentru a spăla lâna. Când fata revine acasă, cu floarea în mână, Baba Dochia crede că a venit primăvara şi porneşte cu oile la munte. Îşi ia cu ea nouă cojoace pe care le dă jos unul după altul, pe măsură ce se udă şi devin foarte grele. Când baba rămâne în cămaşă, vine gerul şi o îngheaţă, iar femeia moare. Moartea Babei Dochia în ziua de 9 martie şi eliberarea fetei simbolizează trecerea de la anul vechi la anul nou. Românii obişnuiesc să îşi aleagă babe, la întâmplare, între 1 şi 9 martie. Dacă ziua aleasă este una călduroasă, se spune că acelei persoane o să îi meargă bine tot anul. Dacă este friguroasă, nu se anunţă un an prea grozav pentru acea persoană. O altă “regulă” populară spune că baba e dată de ziua ta de naştere sau de suma cifrelor din ziua ta de naştere. De exemplu, dacă eşti născut pe 1,2,3…9, baba ta va coincide cu ziua de naştere (1 martie, 2 martie, 3 martie ş.a.m.d.). Dacă eşti născut între 10 şi 31, baba e dată de suma cifrelor (o persoană născută pe 15 va avea baba în ziua de 6 martie, una născută pe 29 va avea baba pe 2 martie (2+9=11, 1+1=2).
Evenimente astronomice în martie 2013
La 10 martie, cometa Pan-STARRS se va apropia extrem de mult de Soare, fiind vizibilă şi în emisfera nordică. Cometa va putea fi observată şi cu ochiul liber, dacă privim în stânga Soarelui, la apus. 10 martie este data la care cometa va fi extrem de uşor de distins, dar pasionaţii o pot zări pe cer până la sfârşitul lui martie şi chiar începutul lui aprilie. Conjuncţia Lunii cu imensa planetă Jupiter va avea loc la 17 martie. Perechea de aştri va fi vizibilă dacă privim spre partea vestică a boltei, după apusul Soarelui. 20 martie marchează echinocţiul de primăvară, momentul în care ziua şi noaptea au aceeaşi durată. La ora 13:02 (ora României), Soarele va străluci exact deasupra ecuatorului. Astronomic vorbind, este prima zi de primăvară în emisfera nordică şi prima zi de toamnă în cea sudică. Sursă: ro.stiri.yahoo.com
A.M.PRESS

Comments

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.