Serviciu  informatii in sistem RSS
RECOMANDĂRI ”ULTIMA ORĂ”
Ultima Oră

Taxa pe carburanţi încinge meciul FMI – Administraţia Prezidenţială

Publicat: joi, 23 ianuarie 2014

Preşedintele Traian Băsescu nu intenţionează să semneze acordul cu FMI, potrivit unor surse citate de Realitatea TV. Băsescu i-a anunţat, astăzi, pe experţii FMI că nu va semna scrisoarea de intenţie cu Fondul dacă se va merge în continuare pe ideea cu taxa de 7 eurocenţi aplicată la carburanţi.

“Nu susţin acciza pe carburanţi. Nu blochez decizia, dar nu-mi cereţi să semnez!”, a spus şeful statului.

Majorarea accizei la carburanți, impact semnificativ asupra a 76% dintre IMM-uri

Majorarea accizei la carburanți va produce un impact semnificativ asupra a 76% dintre întreprinderile mici și mijlocii din România, 59% dintre acestea fiind chiar în pericol de a-și reduce dimensiunea afacerilor, a avertizat joi, într-o conferință de presă, Ovidiu Nicolescu, președintele Consiliului Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii din Romania (CNIPMMR).

‘În urma unui sondaj realizat în perioada 16-22 ianuarie 2014 la nivelul întreprinderilor mici și mijlocii din România, a reieșit că majorarea accizei la carburanți va produce un impact semnificativ asupra a 76% dintre acestea. Mai mult, un procent de 59% dintre firme sunt chiar în pericol de a-și reduce dimensiunea afacerilor, în timp ce 15% ar putea ajunge la soluția extremă de închidere a operațiunilor comerciale. (…) Toți respondenții sondajului consideră că majorarea accizei va avea ca efect direct creșterea prețurilor, 74% dintre firme previzionând o creștere de peste 3% a prețurilor produselor și serviciilor realizate de compania lor, în timp ce 24% indică o majorare a prețurilor de peste 10%. Scumpirea accizei la carburanți va afecta în principal relația pe care firmele o au cu clienții (susțin 79% dintre firmele chestionate), cu furnizorii (38%), dar va conduce și la diminuarea numărului de salariați (38%). (…) Un procent de 47% dintre IMM-uri au solicitat reducerea cheltuielilor bugetare, 35% — măsuri ferme pentru reducerea evaziunii fiscale și creșterea gradului de colectare. De asemenea, a fost punctată și importanța absorbției rapide a fondurilor europene pentru lucrări de investiții și creșterea redevențelor pe resurse naturale’, a declarat Ovidiu Nicolescu.

Comments

comments

Short URL: https://ultima-ora.ro/?p=22381

Publicat de la data ian. 23 2014. Categorii ACTUALITATE, Breaking News.

Zona comentariilor

Meteo în țară

28 ianuarie 2020, 7:31
 

VSV
Precipitaţii
5°C
7 km/h
Perceput de temperatură: 3°C
Presiunea: 1010 mb
Umiditate: 93%
Vânt: 7 km/h VSV
Rafale de vânt: 7 km/h
UV-Index: 0
Răsarit: 7:39
Apus: 17:19
Prognoza 29 ianuarie 2020
Zi
 

VSV
Predominant înnourat
12°C
Vânt: 14 km/h VSV
Rafale de vânt: 25 km/h
max. UV-Index: 2
Noapte
 

V
Nori intermitenti
-1°C
Vânt: 7 km/h V
Rafale de vânt: 11 km/h
max. UV-Index: 2
More forecast...
 

RSS De la ANM:

  • Tipul mesajului : Atentionare nowcasting
    COD : GALBEN Ziua/luna/anul : 28-01-2020 Ora : 2 Nr. mesajului : 3 Intre orele : 02:00 si 08:00 In zona : Județul Caraş-Severin: zona joasă;Județul Arad: zona joasă;Județul Bihor: zona joasă;Județul Timiş: zona joasă; Se vor semnala : ceață care local determină reducerea vizibilității sub 200m și izolat sub 50m
  • Tipul mesajului : Atentionare nowcasting
    COD : GALBEN Ziua/luna/anul : 28-01-2020 Ora : 2 Nr. mesajului : 1 Intre orele : 02:00 si 08:00 In zona : Județul Gorj: zona joasă; Se vor semnala : local ceaţă ce determină scăderea vizibilităţii sub 200 m şi izolat sub 50 m
  • Tipul mesajului : Atentionare nowcasting
    COD : GALBEN Ziua/luna/anul : 28-01-2020 Ora : 2 Nr. mesajului : 2 Intre orele : 02:00 si 08:00 In zona : Județul Constanta;Județul Tulcea; Se vor semnala : ceaţă care determină scăderea vizibilității local sub 200 m și izolat sub 50 m.
  • Tipul mesajului : Atentionare nowcasting
    COD : GALBEN Ziua/luna/anul : 27-01-2020 Ora : 23 Nr. mesajului : 4 Intre orele : 23:00 si 05:00 In zona : Județul Harghita: Miercurea Ciuc, Toplița, Gheorgheni, Ditrău, Sândominic, Remetea, Joseni, Suseni, Ciumani, Ciucsângeorgiu, Sărmaș, Frumoasa, Lăzarea, Sânsimion, Cârța, Siculeni, Mihăileni, Tomești, Gălăuțaș, Ciceu, Sânmartin, Sâncrăieni, Dănești, Subcetate, Mădăraș, Tușnad, Sântimbru, Voșlăbeni, Cozmeni, Leliceni, […]

Loto

Horoscop

  • 259.220 vizite
Statistici T5 Ziarul online ”Ultima Oră” rulează pe o versiune ”Advanced Newspaper” realizată de Gabfire Team