Teatrul de Revistă ”Constantin Tănase” anunță debutul Stagiunii Estivale 2024, la Grădina de Vară HERĂSTRĂU!

Sâmbătă, 20 iulie 2024, de la ora 20:00, ”GRĂDINA CU ZÂMBETE”, un spectacol clasic de varieté de Vasile Muraru și Valentina Fătu, va deschide oficial Stagiunea Estivală 2024.

Din distribuţie fac parte: Stela Enache şi Gabriel Dorobanţu – invitaţi speciali, Vasile Muraru și Valentina Fătu, Mirela Vaida, Daniela Tănase, Bianca Sârbu Romanescu, Raluca Guslicov, dar şi Orchestra și Baletul Teatrului de Revistă ”Constantin Tănase” care își vor pune din nou amprenta pe dinamica, specificul şi unicitatea spectacolului de Revistă.

Scenografia este realizată de Francesca Cioancă, iar coregrafia de Oana Cocârță. Din echipa de creație fac parte compozitorii Dan Dimitriu şi Cristian Faur, cei doi completând lista autorilor care garantează reușita oricărui spectacol.

Impresionantul decor, realizat în colaborare cu arhitectul Petre Ţalea va aduce generoasei scene a Grădinii de Vară HERĂSTRĂU acelaşi aer modern și strălucitor, potrivit cu cea mai mare scenă în aer liber din Capitală.

Pe 26 iulie 2024, de la ora 20.00, în ”GRĂDINA CU ZÂMBETE” sunt invitaţi, în recital, Mioara Velicu şi RAOUL.

Duminică, 21 iulie, şi Sâmbătă, 27 iulie, tot de la orele 20:00, la Grădina de Vară  HERĂSTRĂU va avea loc spectacolul “VACANŢA CEA MARE… IAR!” (regia: Cezar Ghioca), cu titlul inspirat de refrenul unuia dintre cele mai îndrăgite şlagăre, “Ce mică-i vacanța mare!”, pe care Corina Chiriac, invitată specială în spectacolul Teatrului “Tănase”, alături de Sanda Ladoşi, îl lansa acum exact patru decenii, în 1984, la o emisiune de la TVR. A fost acompaniată, atunci, la pian, de Ion Cristinoiu, compozitorul piesei. Versurile cântecului sunt semnate de Eugen Rotaru.

Îşi dau concursul: actorii Liliana Mocanu, Cristian Simion şi Nae Alexandru, Oana Ghioca, Ana Maria Donosa, Diana Radu Stan, Miruna Birău, Monalisa Basarab şi Robert Emanuel, soliştii Adrian Enache (în spectacolul din 21 iulie), Alin Gheorghişan, Alexandra Penciu şi Orchestra și Baletul Teatrului de Revistă ”Constantin Tănase”.

Scenografia şi costumele sunt semnate de Ana Iulia Popov, coregrafia de Cornel Popovici, iar direcţia muzicală îi aparţine compozitorului şi dirijorului Dan Dimitriu.

Pe 28 iulie, spectacolul ”ACCES DIRECT… LA VARĂ!” încheie Stagiunea Estivală de la Grădina  de Vară HERĂSTRĂU.

Soliştilor Mirela Vaida și Adrian Enache li se vor alătura invitaţii speciali Daniel Trifu şi Codruţa Filip, acompaniați de Orchestra și Baletul Teatrului de Revistă ”Constantin Tănase”.

Regia artistică îi aparţine lui Cezar Ghioca, direcţia muzicală lui Dan Dimitriu, scenografia, Anei Iulia Popov, iar coregrafia, lui Cornel Popovici.

Reprezentațiile ”GRĂDINA CU ZÂMBETE” vor avea loc după următorul program:

  • Sâmbătă, 20 iulie 2024, ora 20:00 (invitaţi speciali: STELA ENACHE şi GABRIEL DOROBANŢU)
  • Vineri, 26 iulie 2024, ora 20:00 (invitaţi speciali: MIOARA VELICU şi RAOUL)

  Reprezentațiile ”VACANŢA CEA MARE… IAR!” (invitate speciale: CORINA CHIRIAC şi SANDA LADOŞI) vor avea loc după următorul program:

  • Duminică, 21 iulie 2024, ora 20:00
  • Sâmbătă, 27 iulie 2024, ora 20:00

Spectacolul ”ACCES DIRECT…  LA VARĂ!” va avea loc:

  • Duminică, 28 iulie 2024, ora 20:00 (invitaţi speciali: Daniel Trifu şi Codruţa Filip)

       Biletele s-au pus în vânzare, atât online, pe www.teatrultanase.ro, cât și la casele de bilete ale Sălii Savoy și Grădinii de Vară HERĂSTRĂU.

            Costul unui bilet este de 30  lei.

            Program case de bilete:

  • Sala SAVOY – Calea Victoriei nr.33, sector 1
  • zilnic, orele 11.00 – 19.00
  • Grădina de Vară HERĂSTRĂU
  • în ziua spectacolului, orele 16.00 – 21.00

Comments

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.