Serviciu  informatii in sistem RSS
RECOMANDĂRI ”ULTIMA ORĂ”
Ultima Oră

Teorie: Vizita premierului în SUA, cerută de DNA, ANI, SIE, SRI și Armată

Publicat: duminică, 27 octombrie 2013

Scenariu interesant lansat de un fost ministru în primul Cabinet condus de Victor Ponta: vizita premierului în SUA s-ar fi produs la dorința a cinci instituții „credibile pentru partea americană”: DNA, ANI, SRI, SIE și Armata. Ideea a fost lansată de fostul ministru pentru mediul de afaceri Lucian Isar, într-o emisiune a postului Digi 24. „Statele Unite au acceptat această vizită pentru că cele cinci instituții credibile pentru partea americană și care nu au jucat stânga-dreapta după cum bătea vântul, au spus: primiți-l, transmiteți-i un mesaj unul la unul, pentru că nu ne crede”, a afirmat Lucian Isar, precizând că așa se explică și mesajul privind independența Justiției primit de Ponta de la vicepreședintele SUA Joe Biden. „Cele cinci, fără să dau o ordine, au fost așa: DNA, ANI, SRI, SIE și Armata”, a precizat fostul ministru. „Ce am primit noi în țară nu a fost conținutul – decât partea subtil inserată cu Justiția -, a fost partea media, cu show, cu meci de baschet, cu vai, ce frumos l-au primit investitorii și „Am adus un miliard de dolari de la Banca Mondială”; apropo, miliard de dolari care a fost semnat anul trecut și care a fost negociat de premierul Boc”, mai declarat Isar, care și-a justificat teoria și prin telefonul dat de vicepreședintele american Biden lui Traian Băsescu. „Acest telefon, care a fost inițiat de partea americană, tocmai confirmă această poziționare în care cele cinci entități sunt elementele prin care noi suntem credibili în fața părții americane (…) Partenerii americani nu sunt atât de copii sau de ingenui ca să ne imaginăm că îi păcălim. Nu e suficient să îi înjuri azi și a doua zi să stai preș ca sa te primească în vizită”, a mai spus Lucian Isar.

Comments

comments

Short URL: https://ultima-ora.ro/?p=17551

Publicat de la data oct. 27 2013. Categorii POLITIC.

Zona comentariilor

Meteo în țară

18 iunie 2019, 0:57
 

N
Parţial înnourat
24°C
7 km/h
Perceput de temperatură: 25°C
Presiunea: 1020 mb
Umiditate: 78%
Vânt: 7 km/h N
Rafale de vânt: 7 km/h
UV-Index: 0
Răsarit: 5:30
Apus: 21:03
Prognoza 19 iunie 2019
Zi
 

ENE
Înnourat
30°C
Vânt: 7 km/h ENE
Rafale de vânt: 11 km/h
max. UV-Index: 10
Noapte
 

NNE
Predominant senin
19°C
Vânt: 4 km/h NNE
Rafale de vânt: 7 km/h
max. UV-Index: 10
More forecast...
 

RSS De la ANM:

  • Tipul mesajului : Avertizare nowcasting
    COD : PORTOCALIU Ziua/luna/anul : 17-06-2019 Ora : 23 Nr. mesajului : 1 Intre orele : 23:15 si 00:30 In zona : Județul Bacău: Târgu Ocna, Dărmănești, Dofteana, Oituz, Mănăstirea Cașin, Slănic-Moldova, Pârgărești, Cașin; Se vor semnala : averse care vor cumula 35...40 l/mp, descărcări electrice, intensificări ale vântului, grindină de dimensiuni mici
  • Tipul mesajului : Avertizare nowcasting
    COD : PORTOCALIU Ziua/luna/anul : 17-06-2019 Ora : 23 Nr. mesajului : 2 Intre orele : 23:10 si 00:30 In zona : Județul Iaşi: Răducăneni, Cozmești, Gorban, Dolhești, Moșna, Grozești;Județul Vaslui: Huși, Stănilești, Duda-Epureni, Pădureni, Drânceni, Lunca Banului, Roșiești, Hoceni, Albești, Bunești-Averești, Dimitrie Cantemir, Oltenești, Tătărăni, Boțești, Vutcani, Arsura, Crețești; Se vor semnala : averse […]
  • Atentionare meteorologica
    COD : GALBEN Ziua/luna/anul : 17-06-2019 Ora : 23 : 00 Nr. mesajului : 1 Intervalul : conform textelor; Zonele afectate : conform textelor și hărții; Fenomene : conform textelor; Mesaj : INFORMARE METEOROLOGICĂInterval de valabilitate: 17 iunie, ora 10 – 19 iunie, ora 23Fenomene vizate: manifestări de instabilitate atmosferică       Instabilitatea atmosferică va fi […]
  • Tipul mesajului : Atentionare nowcasting
    COD : GALBEN Ziua/luna/anul : 17-06-2019 Ora : 23 Nr. mesajului : 3 Intre orele : 23:00 si 00:00 In zona : Județul Covasna: Baraolt, Brăduț, Bățani, Vârghiș, Aita Mare;Județul Braşov: Rupea, Racoș, Homorod, Cața, Ormeniș, Augustin;Județul Harghita: Mărtiniș, Feliceni, Ocland, Dârjiu, Ulieș; Se vor semnala : averse ce vor cumula 25-30 l/mp, descărcări electrice, […]
  • Tipul mesajului : Avertizare nowcasting
    COD : PORTOCALIU Ziua/luna/anul : 17-06-2019 Ora : 22 Nr. mesajului : 4 Intre orele : 22:40 si 23:30 In zona : Județul Prahova: : zona de munte de peste cota 1800 m;Județul Prahova: Breaza, Sinaia, Comarnic, Bușteni, Măneciu, Brebu, Valea Doftanei, Azuga, Șotrile, Bertea, Provița de Sus, Adunați, Secăria, Talea;Județul Dâmboviţa: zona de munte;Județul […]

Loto

Horoscop

  • 215.441 vizite
Statistici T5 Ziarul online ”Ultima Oră” rulează pe o versiune ”Advanced Newspaper” realizată de Gabfire Team