Terorişti răi şi terorişti buni? – Octavian ANDRONIC
Putem să ne consolăm cu faptul că nu doar Bucureştiul este confundat cu Budapesta de către străinii indiferenţi la geografie: ultima confuzie se face între Cehia şi Cecenia. După evenimentele tragice de la Boston, ambasadorul ceh în Statele Unite a dat o declaraţie în care atrăgea atenţia că Cehia n-are nici o legătură cu Cecenia, cum erau tentaţi să creadă şi unii dintre jurnaliştii de peste Ocean…
Ceea ce s-a întâmplat la Boston reprezintă un avertisment serios: terorismul nu mai este apanajul Al Qaeda. S-a “democratizat”. A devenit accesibil oricărui musulman care vrea să-şi arate devotamentul faţă de cauza sfântă a Islamului. Inclusiv unor tineri ceceni, originari dintr-o obscură republică fostă sovietică, pe care ani de zile diplomaţia americană a tratat-o cu înţelegere prin prisma faptului că radicalii de pe acele meleaguri erau oprimaţi de regimul totalitar de la Moscova. America le-a oferit, cu generozitate, pe lângă înţelegere, vizele pe care le acordă cu atâta circumspecţie românilor, de exemplu. Cei doi fraţi au fost primiţi cu braţele deschide în America, alături de familia lor care nu s-a acomodat şi a decis să se întoarcă în Caucazul natal. Au avut şansa să studieze în universităţi americane, au beneficiat de asistenţă socială şi – mai ales – de libertatea de a-şi practica religia care defineşte, prin mullahii săi, America drept inamic al Islamului. Numeroasele atentate efectuate de teroriştii ceceni pe teritoriul rusesc, precum cele de la şcoala din Breslan sau de la teatrul din Moscova, soldate cu sute de victime, n-au convins autorităţile americane de pericolul pe care-l prezintă “luptătorii pentru libertate” din această agitată enclavă războinică, continuând să suspecteze autorităţile sovietice de tratament neadecvat al unei întregi colectivităţi. De aici şi permisivitatea cu care au fost trataţi imigranţii din această zonă, dintre care făceau parte şi fraţii Ţarnaev.
Atentatele de la Boston deschid un nou front pe care vor fi nevoite să lupte instituţiile antiteroriste americane: cel intern, unde acţionează un număr nedefinit de potenţiali atentatori, a căror depistare e aproape imposibilă în condiţiile în care ei nu fac parte dintr-o reţea organizată. Un precursor al fraţilor Ţarnaev ar putea fi considerat şi Unabomber, care însă ataca persoane, nu colectivităţi, în numele unor principii la fel de nebuloase. Iar orice eveniment care adună o mulţime relativă poate deveni un potenţial obiectiv. Unicul învăţământ care poate fi tras din această dramă este că antiterorismul trebuie să devină un concept exhaustiv, fără păguboasele delimitări între “teroriştii răi” care te atacă pe tine şi “teroriştii buni” care îl slăbesc pe adversar…