Terra ne arată că e bolnavă: Secetă istorică în Africa de Sud. Nici Israelul nu o duce prea grozav

Autorităţile din Africa de Sud au decretat marţi stare de catastrofă naturală în întreaga ţară din cauza secetei istorice care afectează de mai multe luni Cape Town, aglomerare urbană ameninţată cu întreruperea aprovizionării cu apă potabilă, transmite France Presse.

Această decizie, publicată în monitorul oficial, a fost luată după „o reevaluare a amplorii şi gravităţii secetei actuale” şi încredinţează acum guvernului gestionarea crizei.

Sub autoritatea executivului, toate instituţiile statului sunt mandatate să pună în aplicare „planurile de urgenţă, măsuri imediate de ajutor şi de construcţie” necesare, conform textului deciziei ce a fost semnat de directorul Centrului naţional de gestiune a situaţiilor de urgenţă, Mmaphaka Tau.

Oraşul Cape Town, cea de-a doua aglomerare urbană ca mărime din Africa de Sud, este afectat de o secetă gravă de aproape un secol. Rezervele de apă sunt la un nivel minim.

Pentru a economisi apa, celor aproximativ 4 milioane de locuitori din Cape Town li s-a solicitat să nu consume mai mult de 50 de litri de apă pe zi, de persoană – echivalentul unui duş de trei minute. Autorităţile au ameninţat cu amenzi pentru cei care nu vor respecta această măsură, însă deocamdată nu au fost aplicate sancţiuni.

Nici Israelul nu o duce mai bine: Rezervele de apă,  la un nivel ”îngrijorător”

Rezervele naturale de apă ale Israelului sunt pe terminate în pofida unei intensificări a folosirii apei desalinizate şi a apelor reziduale purificate, relevă un raport al Ministerului Protecţiei Mediului din această ţară, citat marţi de EFE.

Lipsa precipitaţiilor şi creşterea consumului în anumite zone ale ţării ameninţă rezervele de apă, situaţie calificată drept ”îngrijorătoare” de către experţi, potrivit datelor raportului ministerial, prezentat marţi de cotidianul israelian Haaretz. Şi aceasta în pofida faptului că, în urmă cu două decenii, 77% din rezervele naturale de apă erau destinate producţiei agricole şi consumului domestic, în timp ce în prezent s-a reuşit performanţa ca doar o treime din acest consum să provină din rezervele naturale de apă, iar restul necesarului să fie obţinut din apă de mare desalinizată sau din tratarea apelor reziduale.

Raportul, care are la bază date strânse începând cu anul 2010, avertizează totodată că apele de coastă ale Israelului sunt tot mai des utilizate pentru producerea de energie, pentru industria pescuitului sau pentru infrastructurile portuare, ceea ce ar putea afecta ecosistemul marin al ţării. Totodată, în raport se atrage atenţia asupra situaţiei din Marea Galileei (cunoscută şi ca Lacul Tiberiada, lac de apă dulce – n.r.), al cărei nivel al apei continuă să scadă constant de mai mulţi ani, ceea ce pune în pericol sustenabilitatea ecologică a acestuia şi chiar existenţa sa.

Ministerul Protecţiei Mediului mai trage un semnal de alarmă şi cu privire la faptul că multe rezerve de apă din Israel riscă să fie contaminate, în condiţiile în care nivelul de salinitate al principalului strat acvifer de coastă din această ţară a crescut în ultimii ani, din cauza procedurilor de epurare a apelor marine şi reziduale. Potrivit raportului, o problemă o reprezintă şi lipsa de educare a populaţiei privind necesitatea reciclării deşeurilor şi faptul că se reciclează doar un sfert din deşeurile domestice la nivelul întregii ţări. În fine, o altă problemă o constituie faptul că 1,5 milioane de tone de deşeuri din construcţii sunt aruncate ilegal în fiecare an, ceea ce reprezintă un ”pericol de mediu”, însă deocamdată felul în care pot fi distruse aceste deşeuri nu a fost reglementat prin lege.

 

Sursa: AGERPRES

Comments

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.