Serviciu  informatii in sistem RSS
RECOMANDĂRI ”ULTIMA ORĂ”
Ultima Oră

TNB prezintă DOUĂ LOTURI la Bratislava, la Festivalul internațional Eurokontext s.k. 2017

Publicat: joi, 08 iunie 2017

DOUĂ LOTURI, spectacolul Teatrului Național ”I.L.Caragiale”, realizat de regizorul Alexandru Dabija după schița cu același titlu a lui Caragiale, va fi prezentat în cadrul celei de a 2-a ediții a Festivalului Internațional ”EUROKONTEXT s.k.” organizat de Teatrul Național Slovac (SND) din Bratislava.

Spectacolul TNB va avea loc în data de 16 iunie 2017, în Sala Mare (Drama Hall) a acestui teatru din capitala Slovaciei.

Interpreții spectacolului DOUĂ LOTURI care va fi prezentat la Bratislava sunt: Gavril Pătru, Marius Manole, Ana Ciontea, Axel Moustache, cât și mai tinerii Corina Moise, Ilona Brezoianu, Eliza Păuna, Valentina Zaharia, Mădălin Mandin, Daniel Hara, Mihai Munteniță, Eduard Cârlan, Ionuț Toader, Dragoș Dumitru.

DOUĂ LOTURI s-a bucurat în decursul timpului de un remarcabil succes, atât în țară cât și în străinătate, fiind apreciat drept „o bijuterie simfonic teatrală despre capriciile norocului”. Spectacolul i-a adus regizorului Alexandru Dabija Premiul Cel mai bun regizor la Gala UNITER din 2013 și alte două distincții scenografului Helmut Stürmer: Premiul pentru cea mai bună scenografie la Gala UNITER și Premiul pentru scenografie la Festivalul Comediei Românești. De asemenea, spectacolul a participat la prima ediţie (2014) a Festivalului MITEM („Madach International Theatre Meeting”), organizat de Teatrul Naţional din Budapesta, unde s-a bucurat de o excelentă primire.

Prezența teatrală românească la Bratislava reprezintă, totodată, și o replică la turneul din octombrie 2016, al SND la București, cu remarcabilul spectacol ”Nevasta păstorului” de Ivan Stodola, eveniment diplomatic și cultural susținut în cadrul Președinției slovace a Consiliului Uniunii Europene. Turneul TNB la Bratislava este menționat inclusiv în Programul de cooperare bilaterală între ministerele culturii din România și Slovacia, încheiat pentru perioada 2016-2020.

Ediția din acest an a Festivalului Internațional Eurokontext s.k., consacrată Teatrului, prilejuiește vizionarea unora din cele mai bune producții europene, departe de a fi indiferente față de ceea ce se petrece în prezent în lume și cu noi în această lume. Anul 2016 a fost anul unor evoluții sociale dramatice și al unor schimbări ce au marcat destinele multor oameni. Motto-ul ”Civilizația amenințată de Civilizație”, adoptat de ediția actuală a Festivalului, este reflectarea firească a acestei conjuncturi, explică organizatorii evenimentului : ”Răspunzând acestei provocări, producțiile teatrale din Festival pot prezenta amenințările civilizaționale atât în spirit grotesc și comic, cât și într-un limbaj poetic. Pentru că doar Teatrul dispune de acea putere interioară și de magia care îi permite să vorbească despre cele mai dificile teme cu o simplitate și o creativitate care nu ar fi viabile în alt mediu”.

Printre teatrele participante la Festivalul de la Bratislava se anunță cunoscutul Vigszinhaz/Teatrul de Comedie din Budapesta (Ungaria) cu piesa Întâlnire, a cunoscutului scriitor maghiar Peter Nadas (parte a trilogiei Purificare, Întâlnire și Funeralii), în regia lui Eszenyi Enikő și scenografia excelentului Csaba Antal; Teatrul Național din Islanda – aflat în premieră în Slovacia! – cu o versiune a dramei shakespeariene Othello, adaptare și regie Gísli Örn Garðarsson; Stary Teatr/Teatrul vechi din Cracovia (Polonia) cu Dușmanul poporului de Ibsen în regia lui Jan Klata, unul cei mai controversați regizori și autori dramatici polonezi contemporani, producția colectivă bazată pe textul Ubu Rege a Teatrului Național al Sloveniei din Ljubljana; Teatrul Național din Mannheim (Germania) cu tulburătorul spectacol TurnOn/Turn Off, regizat de Burkhard Kosminski, pe un text inspirat de dezastrul de la Fukushima, comandat în 2012-2013 de către un teatru din Tokio cunoscutului autor german multipremiat, laureat, printre altele al celebrului Müllheimer Dramatikerpreis, Ronald Schimmelpfenning.

Pe lângă producțiile internaționale enumerate mai sus, în perioada Festivalului (10-20 iunie 2017) vor mai putea fi vizionate 10 producții recente ale SND.

Comments

comments

Short URL: https://ultima-ora.ro/?p=81710

Publicat de la data iun. 8 2017. Categorii Cultură, CULTURA.

Zona comentariilor

Text To Speech

Meteo în țară

13 decembrie 2018, 21:25
 

VNV
Ceaţă
-2°C
0 km/h
Perceput de temperatură: -2°C
Presiunea: 1020 mb
Umiditate: 92%
Vânt: 0 km/h VNV
Rafale de vânt: 0 km/h
UV-Index: 0
Răsarit: 7:43
Apus: 16:36
Prognoza 14 decembrie 2018
Zi
 

NE
Noros
3°C
Vânt: 4 km/h NE
Rafale de vânt: 11 km/h
max. UV-Index: 1
Noapte
 

ENE
Rafale
-1°C
Vânt: 14 km/h ENE
Rafale de vânt: 22 km/h
max. UV-Index: 1
More forecast...
 

RSS De la ANM:

  • Tipul mesajului : Atentionare nowcasting
    COD : GALBEN Ziua/luna/anul : 13-12-2018 Ora : 17 Nr. mesajului : 1 Intre orele : 17:45 si 20:00 In zona : Județul Arad: Nădlac, Secusigiu, Semlac, Șeitin, Peregu Mare;Județul Bihor: Oradea, Salonta, Săcueni, Valea lui Mihai, Sânmartin, Tileagd, Tinca, Diosig, Oșorhei, Brusturi, Nojorid, Ceica, Șimian, Sălard, Holod, Biharia, Sântandrei, Chișlaz, Ineu, Sârbi, Hidișelu de […]
  • Tipul mesajului : Atentionare nowcasting
    COD : GALBEN Ziua/luna/anul : 13-12-2018 Ora : 17 Nr. mesajului : 2 Intre orele : 17:45 si 22:00 In zona : Județul Argeş: Costești, Buzoești, Leordeni, Ungheni, Suseni, Căteasca, Rătești, Recea, Rociu, Negrași, Mozăceni, Oarja, Teiu;Județul Dâmboviţa: Găești, Titu, Potlogi, Corbii Mari, Dragodana, Răcari, Petrești, Lungulețu, Mătăsaru, Gura Șuții, Ciocănești, Odobești, Tărtășești, Braniștea, Uliești, […]

Loto

Horoscop

  • 160.678 vizite
Statistici T5 Ziarul online ”Ultima Oră” rulează pe o versiune ”Advanced Newspaper” realizată de Gabfire Team