Serviciu  informatii in sistem RSS
RECOMANDĂRI ”ULTIMA ORĂ”
Ultima Oră

Toamnă ploioasă: PROGNOZA METEO PE TREI LUNI

Publicat: luni, 23 septembrie 2013

Toamna din acest an vine cu ploi multe, dar cu temperaturi normale pentru această perioadă. Potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie vor fi cantităţi mari de precipitaţii în anumite zone ale ţării, țn lunile octombrie şi noiembrie.

OCTOMBRIE. Temperaturile medii lunare se vor situa în general în limite apropiate de mediile climatologice în majoritatea zonelor, exceptând sudul, sud-estul şi vestul ţării, unde local vor fi posibile valori peste cele normale. Cantităţile lunare de precipitaţii vor prezenta o tendinţă de excedent în cea mai mare parte a ţării, exceptând regiunile sud-estice şi sudice, unde acestea vor fi apropiate de normalul perioadei.

NOIEMBRIE. Regimul termic va înregistra în general valori apropiate de normele climatologice, cu excepţia zonelor sud- estice unde sunt estimate valori peste cele normale, iar în cele nord-vestice şi estice, sub mediile multianuale. Precipitaţiile lunare se vor situa peste mediile climatologice în estul, sud-estul şi centrul ţării, iar în restul teritoriului acestea vor fi în general normale.

DECEMBRIE. Regimul termic va fi normal în cea mai mare parte a ţării, iar în regiunile nordice şi centrale sunt posibile medii ale temperaturilor mai scăzute decât normele climatologice. Cantităţile lunare de precipitaţii se vor situa în limite normale, iar local în centrul, vestul şi sud-estul ţării vor fi posibile valori peste media climatologică.

ANM a precizat că estimările sezoniere sunt realizate de către Centrul European pentru prognoze pe medie durata (ECMWF) de la Reading, Anglia, şi au un grad de realizare de aproximativ 60%.

Este estimată distribuţia temperaturilor medii lunare, precum şi distribuţia cantităţilor lunare de precipitaţii, iar fenomenele extreme cu o durată scurtă de manifestare nu pot fi prognozate cu ajutorul acestui produs.

Sursa: evz.ro

Prognoza detaliată AICI

Comments

comments

Short URL: https://ultima-ora.ro/?p=14734

Publicat de la data sept. 23 2013. Categorii ACTUALITATE.

Zona comentariilor

Meteo în țară

21 iunie 2019, 1:17
 

V
Noros
20°C
4 km/h
Perceput de temperatură: 20°C
Presiunea: 1010 mb
Umiditate: 88%
Vânt: 4 km/h V
Rafale de vânt: 4 km/h
UV-Index: 0
Răsarit: 5:31
Apus: 21:04
Prognoza 22 iunie 2019
Zi
 

V
Parţial însorit cu furtună
32°C
Vânt: 4 km/h V
Rafale de vânt: 7 km/h
max. UV-Index: 8
Noapte
 

NE
Parţial înnourat
19°C
Vânt: 0 km/h NE
Rafale de vânt: 7 km/h
max. UV-Index: 8
More forecast...
 

RSS De la ANM:

  • Informare meteorologica
    Ziua/luna/anul : 20-06-2019 Ora : 23 : 00 Nr. mesajului : 1 Intervalul : conform textului; Zonele afectate : conform textului; Fenomene : conform textului; Mesaj : ACTUALIZAREINFORMARE METEOROLOGICĂInterval de valabilitate: 20 iunie, ora 10 – 21 iunie, ora 23Fenomene vizate: manifestări de instabilitate atmosferică              Instabilitatea atmosferică va fi temporar accentuată în cea […]
  • Tipul mesajului : Atentionare nowcasting
    COD : GALBEN Ziua/luna/anul : 20-06-2019 Ora : 23 Nr. mesajului : 1 Intre orele : 23:00 si 00:00 In zona : Județul Cluj: Cluj-Napoca, Gherla, Aghireșu, Baciu, Apahida, Gilău, Florești, Săvădisla, Cășeiu, Cojocna, Bonțida, Iclod, Feleacu, Jucu, Mica, Căpușu Mare, Mociu, Mintiu Gherlii, Dej, Sic, Chinteni, Gârbău, Cămărașu, Căianu, Sânpaul, Fizeșu Gherlii, Câțcău, Cătina, […]

Loto

Horoscop

  • 215.922 vizite
Statistici T5 Ziarul online ”Ultima Oră” rulează pe o versiune ”Advanced Newspaper” realizată de Gabfire Team