Topul Inovatorilor Sociali din România realizat de Ashoka România

 

Topul inovatorilor sociali şi al susţinătorilor lor a fost făcut public joi, 18 mai, în cadrul evenimentului de lansare în România a celei mai mari organizaţii globale care sprijină antreprenorii sociali și inovația socială: Ashoka.

În ultimele luni, Ashoka a cartografiat Harta Inovatorilor Sociali din România. Aceasta cuprinde numele a aproape 1.000 de oameni care generează schimbarea în țara noastră. Din cercetare a rezultat și topul inovatorilor sociali şi al susţinătorilor lor, care reuneşte peste 30 dintre cele mai cunoscute nume ale antreprenoriatului social.

Printre aceştia se numără Vlad Voiculescu – creatorul taberei dedicate copiilor bolnavi de cancer MagiCamp, Elena Calistru – preşedinte şi co-fondator al organizaţiei  pentru implicare civică Funky Citizens, Tică Darie – fondatorul Întreprinderii Sociale Made in Roșia Montană, Oana Preda – unul dintre iniţiatorii Centrului de Resurse pentru participare publică (CeRe)  și Cristian Lupșa – fondatorul publicaţiei Decât o Revistă.

  1. Alexandru Ghiță este președinte al organizației EDUCATIVA unde ​coordonează dezvoltarea proiectelor noi și este responsabil de optimizarea resurselor alocate pentru fiecare proiect. Este pasionat de antreprenoriatul educativ în România și consideră că educația este cea mai bună investiție pe care o poate face un om, o familie, o țară.

  1. Alina Kasprovschi este membru fondator şi director executiv al Fundaţiei Comunitare Bucureşti. Organizația strânge resurse locale și finanțează proiecte de care comunitatea din București și Ilfov are nevoie. Cu o experiență anterioară de zece ani în marketing și comunicare, Alina crede că viitorul aparține comunităților reale, vii și vibrante.

 

  1. Alin Prunean a înființat în 1997 Fundația Agapis, prin care a încercat să-i înveţe pe oamenii din mediul rural cât de mult ajută calculatorul în viaţa de zi cu zi. Astăzi, fundaţia Agapis este unul dintre cele mai active şi mai experimentate ONG-uri locale, având ca obiectiv dezvoltarea sustenabilă a comunităţilor din judeţul Sălaj.

  1. Anca Gheorghică este director executiv și fondator al organizației “Mai bine” a cărei viziune este reprezentată de o lume guvernată de norme și principii etice solide, sustenabilă din punct de vedere ecologic și echitabilă din punct de vedere social
  2. Angela Achiței asigură de mai bine de 14 ani managementul organizațional al Fundației ”Alături de Voi” România (ADV). În 2017 i-a fost acordat premiul ”Social Entrepreneur Of The Year” în cadrul programului EY Entrepreneur Of The Year.

  1. Anna Cristina Burtea este membru fondator al Fundației Inimă de Copil și director executiv al acesteia din anul 2006. A contribuit la dezvoltarea programelor pentru copiii HIV+ în tot ceea ce privește suportul pentru îngrijirea, reintegrarea educativă și socială a lor.

7.      Ciprian Stănescu a fost  Coordonator al Social Innovation Solutions în 2016. În prezent, este președinte al Global Shapers Bucharest Hub, organizație în cadrul World Economic Forum, prezentă  în peste 450 de orase din lume. Din 2013 este Corporate Affairs Director al Institutului Aspen România. În trecut, a lucrat cu Institutul European din România și cu Delegația Comisiei Europene în România și este implicat în diverse proiecte civice, antreprenoriale și educaționale.

 

  1. Corina Puiu este cofondator și Director Executiv la Teach for Romania, organizația care caută și pregătește cei mai valoroși oameni din România pentru a deveni lideri în educație, prin rolurile de profesori și învățători pentru copiii din medii vulnerabile. Programul este derulat în prezent în peste 36 de țări care fac parte din rețeaua internațională Teach for All.

  1. Cosmin Pojoranu a fost scriitor de proză scurtă, jurnalist, blogger, copywriter, PR, content editor, iar acum este omul de comunicare pentru Funky Citizens, organizație neguvernamentală sub umbrela căreia s-a dezvoltat site-ul factual.ro. Acum, Funky Citizens este una dintre organizațiile consultate de Comisia Europeană pentru rapoartele pe tema justiției.

  1. Cristina Cristea este co-fondator al Universității Alternative, un program de învăţare personalizat, creat împreună cu profesionişti. Misiunea acesteia este să aibă impact în creșterea studenților pentru ca aceștia, la rândul lor, să aibă impact în societate. Domeniile de învățare alternativă sunt: Antreprenoriat, Comunicare și New Media, Educație, Management.

  1. Cristian Hatu este membru fondator și președinte al Centrului de Evaluare și Analize Educaționale. Cel mai important program educațional în care s-a implicat a fost cel de reformare a predării fizicii în învățământul preunivesitar, pe care l-a demarat în anul 2011.

  1. Cristian Lupşa este reporter, editor și povestitor. De cinci ani editează Decât o Revistă, un trimestrial de povești spuse cu grijă. Cristian a locuit aproape cinci ani în SUA, unde s-a îndrăgostit de puterea narațiunii și a poveștilor adevărate de a transforma oameni și comunități. În 2013 a făcut parte din programul de Young Leaders al Institutului Aspen România și în 2014 a fost bursier la Nieman Foundation for Journalism la Harvard.

  1. Daniela Vișoianu este președinte al Federației Coaliția pentru Educație ce are ca misiune asumată „coagularea energiilor și resurselor pentru împlinirea unei viziuni curajoase despre învățare în România”. Daniela coordonează mai multe proiecte dedicate copiilor și dezvoltării de structuri de economie socială în cadrul Asociației C4C Communication for Community.

  1. Diana Olivia Certan este director executiv al organizației Concordia România. Cu o expertiză în management-ul ONG-urilor și programe educaționale pentru tineri, este un membru important al programului IMPACT, singurul proiect educațional din România replicat deja în alte 7 țări.

  1. Elena Calistru este preşedinte şi co-fondator al asociaţiei Funky Citizens. Lucrează în societatea civilă din 2008 coordonând proiecte naţionale şi internaţionale legate de buna guvernare, transparenţă, politici fiscal-bugetare.

  1. Ionuț Soleanicov este Director Executiv și Co-fondator al Teach for România, organizația care caută și pregătește cei mai valoroși oameni din România pentru a deveni lideri în educație Programul este derulat în prezent în peste 36 de țări care, la fel ca România, fac parte din rețeaua internațională Teach for All.

  1. Laila Onu este unul dintre pionierii antreprenoriatului social din Timişoara şi din întreaga ţară, cea care a fondat şi condus din 1996 Fundaţia Pentru Voi. Recunoscută ca expert în domeniul dizabilităţilor intelectuale, preşedinte al unor organizaţii naţionale şi internaţionale, cu o experienţă vastă în management organizaţional, Laila este unul dintre actorii care au pus bazele sistemului de asistare a persoanelor cu dizabilităţi din România.

  1. Mihaela Vețan lucrează din 2004 în domeniul incluziunii sociale și al economiei sociale, fiind, totodată, președinte al Asociației CRIES-Centrul de Resurse pentru Inițiative Etice și Solidare şi al ASAT-Asociația pentru Susținerea Agriculturii Ţărănești şi membru co-fondator şi vicepreședinte al Asociației ECOSENS. A coordonat programe de inserție pe piața muncii a persoanelor marginalizate social și a fost activ implicată în promovarea în România a conceptului de economie socială.

  1. Oana Craioveanu este co-fondator al Impact Hub Bucharest. Ea este implicată în toate activitățile ce susțin operațiunile locale și regionale ale organizației: programe, cooperări, practici pentru susținerea inovației sociale.
  2. Oana Preda este unul dintre inițiatorii Centrului de Resurse pentru Participare Publică (CeRe). Lucrează în sectorul neguvernamental din 1996: a început la Asociația Pro Democrația, apoi a lucrat la Institutul Național Democrat în cadrul programului de asistență pentru organizații neguvernamentale. Acum, la CeRe, Oana lucrează cu instituții publice și organizații neguvernamentale în programe de asistență pe advocacy și participare publică.

  1. Oana Țoiu a fondat Social Innovation Solutions, un butique românesc de facilitare și consultanță în inovaţie și antreprenoriat social. În anul 2016 și 2017 a fost Secretar de Stat în cadrul Ministerului Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice. A livrat programe de training în România, Austria, Slovacia, Republica Cehă, Rusia şi Ungaria.

  1. Raluca Negulescu este Directorul Executiv al Policy Center for Roma and Minorities, unde dezvoltă și desfășoară programe educaționale complete, pentru copiii din zonele defavorizate ale Bucureștiului. În 2013 a primit Premiul Anual pentru Drepturile Omului, acordat de Ambasada Franței în România pentru Clubul Mamelor, o inițiativa locală de încurajare a femeilor.

  1. Raluca Ouriaghli are o experiență de peste 10 ani în sectorul ONG, fiind specializată în antreprenoriatul social, dezvoltarea de afaceri sociale, lobby și advocacy. A pornit Ateliere fără frontiere pentru a veni în sprijinul persoanelor care se integrează mai greu sau, de multe ori, nu se integrează deloc în societate. Atelierul se ocupă în principal cu recondiționarea de calculatoare colectate de la companii. Echipamentele refăcute sunt donate unor ONG-uri, școli sau spitale.

  1. Roxana Vitan este președinte al Romanian-American Foundation din 2009. Cariera Roxanei Vitan numără peste 25 de ani în dezvoltarea de portofolii de investiţii, administrarea de programe şi companii în economii de tranziţie.

  1. Simona David Crisbășanu este fondator al Asociației ROI ce promovează schimbarea culturii organizaționale a școlii prin colaborarea profesori-elevi-părinți și coaching.

  1. Ștefan Pălărie este trainer si om cu experiență în companii precum IBM, P&G sau DHL. A fondat ONG-ul Școala de Valori, o organizație care își propune ca, prin intermediul educației normative, să conducă la formarea unei comunități bazate pe valori.

  1. Tică Darie este fondatorul Centrului Local de Cercetași și al întreprinderii Sociale Made in Roșia Montană, care comercializează produse din lână prelucrată manual.

  1. Tincuța Apăteanu este fondatoarea Asociației Edusfera, care are ca misiune susținerea accesului la o educație de calitate a copiilor și tinerilor români, prin dezvoltarea de programe dedicate.

  1. Traian Brumă a revoluționat sistemul de învățământ din România, înființând acum șapte ani prima Universitate Alternativă din țară, unde studenții își creează propriul program de învățare împreună cu profesioniști din diverse domenii.

  1. Valeriu Nicolae este reprezentantul special al secretarului general al Consiliului Europei pentru chestiuni legate de rromi. Anterior, el a activat ca Secretar de Stat la Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice din cadrul Guvernului României, dar a deţinut funcţii înalte în importante organizaţii internaţionale neguvernamentale pentru drepturile omului. În 2013 i-a fost acordat Premiul pentru Cetăţenie Europeană al Parlamentului European.

  1. Vlad Craioveanu este co-fondator al Impact Hub Bucharest și Cluj-Napoca, prima organizație din România care a introdus conceptul de spațiu colaborativ pentru antreprenori și freelanceri.

  1. Vlad Voiculescu este economist de profesie şi are o experienţă de peste 10 ani în domeniul consultanţei financiare la Viena, unde a absolvit cursurile de licenţă şi master în cadrul universității Vienna University of Economics and Business Administration. Vlad Voiculescu este membru al MagiCamp, GlobalShapers @World Economic Forum, dar şi al organizaţiei americane ASPEN România.

  1. Zoltán-Cristian Bereczki este Country Director în cadrul NESsT România, organizație internațională care sprijină înființarea și dezvoltarea întreprinderilor sociale. În ultimii ani, a coordonat și dezvoltat portofoliul NESsT de întreprinderi sociale, oferindu-le atât sprijin financiar, cât și consultanță pentru a-și consolida afacerile.

Ashoka este cea mai mare organizație globală de sprijinire a antreprenoriatului social, care pune accentul pe inovația socială cu impact sistemic și investește în oamenii care produc o schimbare importantă în societate. Unele dintre cele mai de succes inovații sociale implementate în România – Teach for Romania, TechSoup și Simplon – au fost fondate în țara de origine de către membrii Ashoka.

De 35 de ani, Ashoka identifică și sprijină antreprenori sociali de vârf. Acești oameni schimbă, prin creativitate, curaj și perseverență, societăți întregi. Peste 60% din inovatorii sprijiniți de noi transformă radical politicile publice și guvernanța domeniilor în care acționează, fie că vorbim de energie și mediu, de incluziune socială sau de educație. Avem însă credința că, într-o lume aflată în schimbare accelerată, fiecare dintre noi trebuie să dobândească abilitățile necesare pentru a deveni un agent activ al schimbării sociale pozitive”, spune Corina Murafa, Co-Director Ashoka România.

În cadrul evenimentului au fost prezentate planurile Ashoka pentru următorii ani în România.

“Ne propunem să construim un mediu favorabil inovării sociale în România – beneficiind de sprijinul și experiența reţelei internaţionale Ashoka precum şi de metodologiile implementate cu succes în zeci de alte ţări. În 2017, prin programul Localizer, vom aduce până la 10 Ashoka Fellows internaţionali care au dezvoltat inovaţii în sectoare precum educație, energie și incluziune socială pentru a discuta modelele lor şi posibile adaptări la contextul local din România”, declară Laura Catană, Co-Director Ashoka România.

Prin Ashoka Venture, un proces riguros de selecţie la nivel internațional, Ashoka va selecționa primii inovatori sociali români, care se vor alătura celorlalți 3.500 de Fellows din întreaga lume într-un program intensiv de Fellowship care include sprijin financiar și non-financiar, pentru a-și propulsa ideile și acțiunile pe noi dimensiuni de impact.

Despre Ashoka

Prezentă în peste 90 de ţări din întreaga lume, Ashoka  are ca scop conectarea antreprenorilor sociali locali la cea mai mare rețea globală de inovatori sociali și susținători ai acestora, alcătuită din parteneri din mediul privat, oameni de afaceri, fundații, factori de decizie publică și consultanți. Din dorința de a fi o sursă de inspirație, Ashoka va dezvolta și în România, cu ajutorul partenerilor locali, un ecosistem dedicat inovației sociale, scalând soluții naționale și internaționale pentru a rezolva problemele profunde ale societății românești. Activitățile Ashoka România sunt susținute de partenerii de lansare: Romanian American Foundation și Enel România.

În România, biroul Ashoka este condus de Corina Murafa şi Laura Catană, ambele ocupând poziţia de Co-Director Ashoka în România.

Laura Catană s-a alăturat echipei Ashoka în 2014 pentru a conduce programul This  Works de scalare a inovaţiilor sociale în Sudul Europei, contribuind şi la lansarea biroului Ashoka Italia. În prezent reprezintă Ashoka în grupul de experţi al Comisiei Europene privind antreprenoriatul social (GECES).

Corina Murafa a lucrat în ultimii ani ca expert în politici energetice și sustenabilitate pentru Banca Mondială, Cancelaria Primului Ministru, ministere și think tank-uri. Cu Ashoka, Corina a reluat o fascinație mai veche, cea pentru inovația socială, care a determinat-o în urmă cu aproape zece ani să organizeze în România prima școală de vară dedicată antreprenoriatului social.

Comments

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.