Serviciu  informatii in sistem RSS
Ultimele titluri
Ultima Oră

TOTUL DESPRE: Ceai

Produs de origine vegetală, din grupa stimulentelor naturale, ceaiul se obține din mugurii, florile și frunzele tinere ale arborelui de ceai – Camellia sinensis, cu toate varietățile sale – care au fost supuse răsucirii, fermentării și uscării.

Arborele de ceai este o plantă persistentă care crește spontan, mai ales în zonele tropicale și subtropicale și se cultivă în Asia (Bangladesh, China, Japonia, India, Indonezia, Malaezia, Nepal, Sri Lanka, Taiwan, Vietnam), Africa (Ruanda, Camerun, Mauritius, Kenya, Zimbabwe), America de Sud (Argentina, Brazilia), în regiunea Mării Caspice și a Mării Negre (Georgi, Iran, Turcia). Două varietăți principale ale plantei sunt cultivate: varietatea cu frunze mici de China (C. sinensis sinensis) și cea cu frunze mari de Assam (C. sinensis assamica). Arborele poate atinge 7-12 m înălțime dar, pentru obținerea unor recolte mari de frunze, talia acestui arbore este controlată prin tăieri speciale, ajungându-se la un arbust care nu depășește 1 m.

Compoziția chimică a ceaiului variază în funcție de recoltă, condițiile pedoclimatice și metoda de prelucrare. Ca și cofeina din cafea, theina conținută în ceai este un alcaloid care excită sistemul nervos, făcând să dispară senzația de oboseală. Frunzele tinere de ceai conțin theină în cantități mai mari decât cele mature și ceaiul obținut din ele este de calitate superioară.

În funcție de tipul de oxidare a frunzelor, există patru tipuri principale de ceai: ceaiul alb, ceaiul verde, ceaiul oolong și ceaiul negru.

În ceea ce privește ceaiul negru, după ce sunt culese, frunzele sunt supuse unei operațiuni de ofilire, care face ca apa să se evapore, devenind moi. După ofilire, frunzele sunt răsucite în mașini speciale, operațiune prin care se elimină sucul celular și se produce ruperea frunzelor. Frunzele de ceai sunt din nou sortate și fermentate timp de 3-6 ore. În timpul fermentării, frunzele de ceai își schimbă culoarea din verde în brun-roșcat și capătă aroma caracteristica ceaiului. Urmează apoi uscarea în condiții speciale, pentru a nu-și pierde aroma.

De cealaltă parte, ceaiul verde are gustul amărui, astringent și provine din frunzele care își păstrează clorofila și substanțele tanante, rămânând de culoare verde, întrucât nu au fost supuse tratamentului de ofilire și fermentare. După recoltare, frunzele sunt tratate câteva minute în vapori fierbinți de apă, pentru distrugerea enzimelor, iar apoi răcite și uscate. Din ceaiul verde se obține o infuzie plăcută, aromată, colorată în galben deschis.

Pentru a obține ceaiul alb, mugurii și frunzele foarte tinere, acoperite cu puf alb, trec prin două etape: tratarea termică pentru oprirea fermentării și deshidratarea. Frunzele nu sunt lăsate să se veștejească, nu sunt rulate și nici lăsate la oxidat, păstrându-se cât mai multe dintre caracteristicile inițiale.

Ceaiul oolong (sau wulong) este un tip intermediar între ceaiul verde și cel negru, apropiindu-se ca proprietăți mai mult de unul sau de celălalt în funcție de perioada cât a stat la oxidat. După ce frunzele sunt culese, lăsate la uscat și rulate, timp de 2-3 zile (sau mai mult) sunt întinse pentru oxidare.

Legenda spune că primul ceai s-a preparat din întâmplare pe vremea împăratului chinez Shen Nung (2737-2697 î.Hr.). Acesta obișnuia să bea apă fiartă, de teama îmbolnăvirii, și permanent, în bucătărie, fierbea un vas cu apă. Într-o zi, o adiere de vânt a aruncat frunze și crenguțe de pe lemnele așezate sub fereastra bucătăriei, direct în vasul cu apă fiartă, schimbându-i culoarea. În același timp, o aromă puternică a umplut bucătăria. Licoarea astfel obținută a fost apreciată de împărat, bineînțeles după ce a trecut ”testul” bucătarilor.

Încă de pe atunci, ceaiul era renumit pentru proprietățile sale, fiind considerat o băutură sănătoasă și răcoritoare.

În secolul al III-lea î.Hr. circulau foarte multe povești despre beneficiile consumului de ceai, dar de-abia în timpul dinastiei Tang (între 618 d.Hr. și 906 d.Hr.) ceaiul a devenit băutura națională a Chinei și avea denumirea ”ch’a”. Odată cu peregrinările preoților budiști de-a lungul Chinei și Japoniei, au crescut culturile și, evident, consumul de ceai. În aceeași perioadă, ritualul ceaiului a devenit o practică spirituală. Semnificația sacră a ceaiului consta în faptul că acesta imprima ideea de armonie, calm și împlinire la nivel interior, ceea ce se transpunea și în activitățile de zi cu zi.

Filosofii chinezi afirmau că ceaiul e mai bun decât vinul, deoarece fortifică și înviorează, nu provoacă amețeală și e mai bun decât apa, fiindcă nu este vector de boli infecțioase. Inițial, ceaiul era întrebuințat de diriguitori și fețele bisericești ca băutură tămăduitoare, care înlătură oboseala, întărește puterile și vederea, dar și ca parte componentă a alifiilor în tratarea, spre exemplu, a reumatismului.

Era prețuit foarte mult, demnitarii îl primeau în dar de la împărați, ca semn de gratificație. În secolul următor, ceaiul devine băutura preferată a protipendadei. Spre secolul al X-lea, în China, ceaiul ajunsese să fie considerat o băutură națională și, respectiv, obiect al comerțului.

Hindușii erau de părere că arbustul de ceai a fost descoperit întâmplător de prințul Bodhidharma, pe când călătorea în China de Sud. Conform unei legende, arbustul de ceai a răsărit pe locul unde au căzut pleoapele prințului Daruma, pe care acesta le-a tăiat, ca să nu adoarmă în timpul meditației. Discipolii lui Daruma au adunat frunzele acestui arbust și au pregătit o băutură tonică. 

Multă vreme ceaiul a fost băutura folosită numai de călugării budiști chinezi, ca fortifiant în lungile ore de rugăciuni și meditații. În timp, ceaiul a pătruns și în Japonia adus de călugării, care se întorceau din China de la studii și a cuprins toate aspectele vieții cotidiene. În jurul anului 1 200 d.Hr., în Uji, localitate din vecinătatea orașului Kyoto, un călugăr a realizat prima grădină botanică din lume unde cultiva, printre alte plante, și ceai, frunzele constituind baza pentru licoarea preparată prin infuzie și servită ca o băutură revigorantă în templu. Vizitatorii și prietenii budiști — călugări din alte mănăstiri — care doreau să învețe cultivarea ceaiului, primeau la plecare semințe și lăstari.

Ceremonia ceaiului (chanoyu, chado sau sado în japoneză) este un ritual tradițional influențat de budismul Zen, prin care ceaiul verde matcha sau ”roua prețioasă lichidă” este preparat într-o manieră ceremonioasă de către o persoană inițiată și servit unui grup mic de oaspeți într-o atmosferă calmă. În esența sa, ceremonia ceaiului reprezintă expresia sintetică a aspectelor fundamentale ale culturii japoneze.

Cu toate că portughezii au fost primii care au ajuns în China, reușind ca după 40 de ani de comerț înfloritor cu mătăsuri, mirodenii, cafea și băuturi exotice să fondeze portul Macao, comercianții olandezi sunt cei care în anul 1610 aduc ceaiul în Europa. În 1636 ajunge în Franța, în 1638 în Rusia, în 1652-1654 în Anglia și în 1657 în Germania.

Ceaiul era totuși cunoscut cu mult înainte, din scrierile istoricilor vremii. O descriere amănunțită a ceaiului și a ceremonialului servirii lui găsim în jurnalul de călătorie al unui iezuit portughez, care tocmai sosise din Macao: ”Când o persoană vine la o altă persoană în vizită, obiceiul este de a aduce o băutură pe nume CH’A, care e amară și roșie”.

Începând cu sec. al XVIIlea, efectele benefice ale ceaiului au atras atenția medicilor europeni. În 1641, medicul olandez Nikolas Direks a afirmat în opera sa ”Obsevationes Medicae” faptul că nici o altă plantă nu are atâtea virtuți, ca și ceaiul, iar ”obiceiul de a bea ceai ajută la prevenirea multor feluri de maladii și asigură longevitatea”. În 1678, un alt medic olandez, Cornelis Bontekoe, a publicat un tratat despre ”excelenta băutură de ceai” în care regăsim, tradus din chineză, lista cu proprietățile sale benefice: purifică sângele, alungă visele urâte, eliberează creierul de gânduri negative, vindecă durerile de cap, protejează ficatul, bun remediu împotriva oricărei boli de vezică, ajută la ameliorarea vederii, excelent remediu împotriva răcelii, calmează durerile de splină, alungă somnul prea lung și de prisos, alungă prostia, creator de energie, creator de curaj, stimulează spiritul, stimulează inteligența, stinge setea.

De la intrarea sa pe teritoriul englez, ceaiul a fost la început un obiect de lux, accesibil celor bogați și aristocrației, mult mai târziu devenind o băutură tradițională a maselor largi. Ulterior, ceaiul a început să se bea în cafenele (prima aparținându-i lui Thomas Twinning, țesător de meserie), unde, în lipsa banilor mărunți, în calitate de rest se putea primi bonuri pentru ceai, acceptate în magazine ca mijloc obișnuit de plată.

Ritualul ceaiului de după-amiază sau ”five o’clock tea” a fost introdus în Anglia, pe la 1840, de către doamna de onoare a reginei Victoria (1819-1901), Anna Maria Stanhope (ducesă de Bedford). În timpul lungilor ore dintre prânzul englezesc, servit la ora 12.00 și cina servită între orele 20.00 și 21.00, pe ducesă o încerca un sentiment de slăbiciune. Astfel, a considerat că până la cină poate servi un ceai și a dat poruncă să-i fie aduse în budoir o ceașcă cu apă fierbinte, puțină pâine, unt și chec. Aici, ducesa și-a pregătit ceaiul și și-a potolit apetitul. Se spune că ea și-a împărtășit ideea câtorva prietene, și pe mijlocul anilor 1840, ceaiul de al ora cinci devenea un eveniment social răspândit în Anglia. O dată cu popularitatea acestuia au venit și regulile sociale stricte, obiceiurile și îmbrăcămintea elaborată.

În Rusia, ceaiul a ajuns pentru prima oară sub formă de cadou pentru țarul Alexei. În aceste condiții, în cultura rusă și-a făcut apariția samovarul, un recipient menit să păstreze băutura caldă și care de-a lungul timpului a devenit tot mai elaborat. Inițial ceaiul a fost o băutură consumată în cadrul întâlnirilor de mare importanță, rezervate elitei rusești.

În 1650, olandezii erau implicați activ în comerțul cu lumea vestică. Guvernatorul american Peter Stuyvesant a adus ceaiul la New York în 1670. A fost atât de popular la un moment dat, încât New York consuma mai mult ceai decât întreaga Marea Britanie. Situația nu a durat mult; pentru a recâștiga controlul asupra coloniilor aflate în derivă, britanicii au decis sa impună taxe pe ceai. Pentru a protesta împotriva taxelor impuse, americanii au încetat să mai bea ceai din patriotism, iar totul a degenerat, în 1773, în celebra Boston Tea Party, când un grup de coloniști a aruncat încărcătura de ceai în mare.

În prezent, producția mondială de ceai este estimată la circa 3,15 mil. tone anual.

Într-un clasament de la începutul anului 2014, care a inclus 54 de state, Turcia, Irlanda și Marea Britanie au ocupat primele trei poziții în topul țărilor cu cel mai mare consum de ceai pe cap de locuitor, anual. Deși China este de departe cel mai mare consumator de ceai, cu peste 725.747,792 de tone pe an, Turcia se situează pe primul loc în ceea ce privește cantitatea consumată pe cap de locuitor, cu 3,157 de kilograme, anual. În topul 3 urmează Irlanda, cu 2,191 de kilograme de ceai consumat anual pe cap de locuitor, și Marea Britanie, cu 1,941 kilograme de persoană/ an.

Topul 10 este completat, în ordine, de Rusia (1,383 de kilograme), Maroc (1,216 kilograme), Noua Zeelandă (1,192 kilograme), Egipt (1,012 kilograme), Polonia (1 kilogram), Japonia (967 de grame) și Arabia Saudită (900 de grame).

În schimb, în România, consumul de ceai este destul de mic (70 de grame pe cap de locuitor, anual), ceea ce o poziționează pe locul 45 în topul consumatorilor de ceai din lume.

 

Sursa text: AGERPRES

Comments

comments

Short URL: https://ultima-ora.ro/?p=92453

Publicat de la data feb. 22 2018. Categorii CALEIDOSCOP, LIFE & STYLE, LIFESTYLE, SANATATE, VIRAL PE NET.

Zona comentariilor

Meteo în țară

24 iunie 2018, 0:45
 

ENE
Senin
15°C
7 km/h
Perceput de temperatură: 14°C
Presiunea: 1020 mb
Umiditate: 71%
Vânt: 7 km/h ENE
Rafale de vânt: 7 km/h
UV-Index: 0
Răsarit: 5:31
Apus: 21:04
Prognoza 24 iunie 2018
Zi
 

SSE
Parţial însorit
25°C
Vânt: 7 km/h SSE
Rafale de vânt: 11 km/h
max. UV-Index: 10
Noapte
 

E
Predominant senin
13°C
Vânt: 0 km/h E
Rafale de vânt: 7 km/h
max. UV-Index: 10
More forecast...
 

Loto

Horoscop

  • 108.256 vizite
Statistici T5 Ziarul online ”Ultima Oră” rulează pe o versiune ”Advanced Newspaper” realizată de Gabfire Team