Totul se plăteşte
Abjurările de ultimă oră ale politicienilor ce au profitat de pe urma Caritasului se înscriu pe aceeaşi linie a stupidităţii şi penibilului care a însoţit tot timpul această escrocherie naţională.
Încercările lor de a se lepăda de orice asociere cu această caracatiţă ce a absorbit economiile atâtor oameni sunt însă sortite eşecului.
Pierderile pe care le vor suferi ei sunt politice şi morale, nu în bani, pentru că au avut grijă să se înscrie pe listele prioritare, apărate de riscul falimentului.
Ceea ce şi explică ardoarea cu care s-au opus interzicerii jocurilor de întrajutorare – aşa cum ceruse Ministerul de Interne, într-un moment când dezastrul nu luase proporţiile de astăzi.
Alături de domnii parlamentari, s-au înfipt ca nişte căpuşe toți gudurăii locali, toate lichelele de pe la primării şi judecătorii, închiriind stadioane întregi, închizând ochii la ilegalităţile pe care le săvârşeau în trombă genialii financiari de tranziţie, căutaţi acum cu Interpolul.
Un val al prostiei şi lăcomiei a năvălit peste mintea atâtor oameni pe care i-ai fi putut crede mai oneşti. O instituţie naţională ca Televiziunea a făcut o propagandă deşănţată acestei hoţii fără pereche, la fel ca unele ziare, care şi-au transformat paginile în pomelnice menite să atragă alţi creduli. Cazul „Mesagerului” de Cluj e pilduitor.
Pe moment, toţi aceşti agenţi publicitari s-au ales cu câteva zeci de milioane, însă au şi apucat să le piardă prin deteriorarea rapidă a prestigiului şi credibilităţii. Sunt primele „victime” alături de câţiva judecători suspendaţi, pe care n-ar fi exclus să-i vedem din nou în sala tribunalului, de data aceasta în boxa acuzaţilor.
A venit acum rândul domnilor politicieni, deocamdată, în privinţa „rechizitoriului”, pentru că decontul va sosi mai târziu, o dată cu alegerile. Felul în care s-au compromis câteva figuri postrevoluţionare, începând cu megaprimarul de Cluj, nu mai poate fi îndreptat decât prin transferarea lor urgentă în lada cu vechituri a politicii.
O singură urmare bună ar puta să aibă acest pojar al cupidităţii: o eventuală imunitate, oarece învăţare de minte, cel puţin pentru politicienii ajunşi în aceste zile şi la scadenţa altor „împrumuturi”: vilele din Primăverii, luate cu japca, apartamentele din Centrul Civic, afacerile nevestelor şi rudelor şi câte altele. Poate că toate acestea îi vor face măcar pe unii dintre ei să priceapă că nu asta este calea: a arivismului şi demagogiei.
Politicianul care va şti de acum înainte să reziste acestor tentaţii, să se sustragă reţelei mafiote şi să-şi facă mea culpa va fi omul de care avem nevoie. Va fi poate, omul providenţial.
E timpul să fie repusă legea în drepturile ei. Să fie curmate acele abuzuri ajunse monedă curentă, dar atât de periculoase pentru echilibrul societăţii. Reglementarea locuinţelor d serviciu – care tot apare şi dispare de pe masa guvernului – nu mai poate întârzia. Legea declarării averilor, a funcţionarilor publici şi cea a răspunderii ministeriale, în absenţa cărora se fac averi şi fraude sfidătoare, sunt alte puncte de reper pentru această necesară operaţiune a mâinilor curate.
Operaţiune al cărei semnal trebuie să-l constituie interzicerea jocului de tip caritas şi aducerea după gratii a celor vinovaţi, ca şi a complicilor lor, alături de cei deja arestaţi. Chiar dacă nu, de 8 ori, totul se plăteşte.
(23 mai 1994)