Tradiții în Kazahstan (2)
Este binecunoscut faptul că Marea câmpie a dat lumii hipologia (cultura despre cai) şi cultura călăreţilor.
Pentru prima dată domesticirea calului de către om a avut loc pe teritoriul Kazahstanului, după cum reiese din săpăturile din aşezarea Botai, din nordul ţării.
Îmblânzirea calului le-a dat strămoşilor kazakhi superioritatea de neconceput la acel moment şi, la scară planetară, a făcut cea mai mare revoluţie în economie şi în afacerile militare.
În acelaşi timp, domesticirea calului a marcat începutul culturii călăreţilor. Un călăreţ pe un cal, înarmat cu un arc, suliţă sau sabie, a devenit un simbol al erei când în prim-planul istoriei au ajuns imperiile puternice create de popoarele nomade.
Imaginea port-drapelului călare pe un cal este emblema cea mai recunoscută a epocii eroice şi, în acelaşi timp, un cod cultural special al lumii nomade, care este asociată cu naşterea culturii călăreţilor.
Forţa motorului este până în zilele noastre măsurată în cai putere. Şi această tradiţie de lungă durată este un tribut simbolic adus acelei epoci măreţe în care călăreţul a dominat planeta.
Nu trebuie să uităm că până în secolul al XIX-lea omenirea s-a bucurat de realizările acestei revoluţii tehnologice importante, care a venit în lume din vechiul spaţiu kazakh.
În epoca străveche a civilizaţiei de câmpie îşi au originile componentele de bază ale îmbrăcăminţii moderne. Cultura călăreţilor a dat naştere unei îmbrăcăminţi optime pentru războinicul călăreţ. Mizând pe confort şi simţ practic în timpul călăritului, au împărţit pentru prima dată îmbrăcămintea în partea superioară şi cea inferioară. În acest mod a fost inventat prototipul pantalonilor.
Acest lucru le-a oferit călăreţilor libertatea de a călări şi de a lupta pe un cal. Locuitorii câmpiei au cusut pantaloni din piele, pâslă, cânepă, lână şi in. În ultimii mii de ani, acest tip de îmbrăcăminte nu s-a schimbat fundamental. Pantalonii vechi găsiţi în timpul săpăturilor au aceeaşi formă ca şi cei moderni.
Este, de asemenea cunoscut faptul că, în prezent, toate varietăţile de cizme sunt „moştenitorii” încălţămintei moi, cu carâmb şi călcâi, care era folosită de nomazi pentru călărie.
Într-un efort de îmbunătăţire a conducerii calului la călărie, locuitorii câmpiei au inventat şaua înaltă şi scăriţa. Inovaţiile au permis călăreţului să stea în siguranţă pe un cal şi chiar la alura rapidă a calului să folosească mai eficient arma – un arc, o suliţă, o sabie.
Au adus la perfecţie tirul cu arcul în timpul mersului pe cal – au schimbat construcţia armei: arcul a devenit compozit – mai complicat şi complex, mai confortabil şi cu o forţă de distrugere mai mare, iar săgeţile au primit penajul şi vârf de metal, pentru a putea străpunge armura.
O altă inovaţie tehnologică introdusă de triburile turcice care locuiau pe teritoriul Kazahstanului a fost invenţia unei săbii, caracteristica distinctivă a acesteia fiind o lamă dreaptă sau curbată, cu un mâner întors în direcţia lamei. Această armă a devenit cea mai importantă şi comună din arsenalul armelor ofensive.
Strămoşii kazakhi au fost primii care au creat o armură din plăci pentru protecţia calului şi a călăreţului. Acest fapt a dus la apariţia unei cavalerii înarmate puternic – cea mai importantă inovaţie militară a nomazilor din Eurasia.
Evoluţia acestora în perioada începând cu mileniu I î.Hr. – până la primul secol al erei noastre a influenţat crearea unui tip special de trupe – cavaleria grea, care pentru mult timp a asigurat o superioritate militară fără precedent pentru locuitorii câmpiei, până la invenţia şi utilizarea în masă a armelor de foc.
Se spune că în perioada Evului Mediu, atunci când războinicii kazakhi aveau nevoie de energie mai mare, dădeau o gaură în gâtul calului şi colectau sânge cald pe care îl beau, ca un semn al puterii lor, dar şi ca aliment. Caii, care în timpul luptelor erau răniţi şi nu mai puteau fi recuperaţi erau sacrificaţi pentru hrana ostaşilor. De altfel, caii au fost şi au rămas hrana de bază a acestor popoare foste nomade.
Iată cum, un popor, o naţiune, a domesticit un animal aşa cum este calul şi cu care să reuşească să facă corp comun şi să convieţuiască împreună, e drept, în slujba omului.
Prof.univ.dr. Florentin SCALEŢCHI