Traian Băsescu:Istoria nu trebuie uitată pentru că dacă o uităm se va răzbuna pe noi
Preşedintele Traian Băsescu a participat joi la o ceremonie desfăşurată la Banska Bystrica, cu prilejul Marii Sărbători Naţionale a Republicii Slovace. Sărbătoarea marchează 69 de ani de la eliberarea Republicii Slovace.
Traian Băsescu şi omologul slovac au depus coroane de flori la Cimitirul Militar al Armatei Române de la Zvolen, unde sunt îngropaţi mii de militari români.
De asemenea, cei doi preşedinţi au participat la Muzeul Eliberării Naţionale Slovace de la Banska Bystrica la o ceremonie unde au susţinut discursuri şi au ascultat muzică populară. O artistă slovacă a interpretat o melodie în limba română din repertoriul interpretei Gabi Luncă.
Prezentăm alocuțiunea șefului statului susținută joi, la Muzeul Eliberării Naţionale Slovace din Banská Bystrica (Republica Slovacă):
„Bună ziua. Bine v-am găsit. Încep prin a aduce salutul meu veteranilor celui de-al Doilea Război Mondial. Domnule preşedinte Ivan Gašparovič, domnule președinte al Dumei de Stat Narîşkin, domnule prim-ministru Fico, doamnelor şi domnilor, în primul rând doresc să vă mulţumesc pentru ocazia pe care mi-aţi dat-o de a fi alături de dumneavoastră la un moment de care românii sunt mândri. Acum 69 de ani, armata slovacă, armata rusă, armata română, partizani slovaci, partizani români au contribuit la eliberare Slovaciei de sub jugul fascist. Aici, pe teritoriul Slovaciei, sunt 11.000 de militari români căzuţi la datorie pentru libertatea Europei. Istoria celui de-al Doilea Război Mondial ne-a învăţat un lucru: să respingem din tot sufletul xenofobia, rasismul; sunt elemente care astăzi încep din nou să apară cu vitalitate pe teritoriul Europei. De aceea, români, slovaci, ruşi avem obligaţia să luptăm împotriva acestor fenomene care au adus dezastre pe bătrânul continent. Istoria nu trebuie uitată pentru că dacă o uităm se va răzbuna pe noi. Înainte de a încheia mica mea intervenţie, doresc să mulţumesc tuturor acelora care îngrijesc cimitirele ostaşilor români de pe teritoriul Slovaciei. Vreau să le aduc un pios omagiu, în numele meu şi al poporului român, tuturor naţiunilor care s-au jertfit pentru ca astăzi să fim liberi.”
Preşedintele Traian Băsescu a spus, la Bratislava, că România nu va accepta „niciodată teoria drepturilor colective” pentru minorităţi şi să vină altcineva din afara României să ne spună cum să ne organizăm administrativ.
„Problema minorităţilor a fost un subiect de discuţie cu domnul preşedinte Ivan Gaparovič, România a adoptat standardele europene de tratare a minorităţilor, dar asta înseamnă că au dreptul să îşi păstreze cultura, limba, au dreptul să fie sprijiniţi să aibă ziare, televiziuni, radiouri în limba proprie, au dreptul să înveţe în limba maternă şi au obligaţia să fie loiali statului român. Din acest punct de vedere vreau să vă spun aici, la Bratislava, ca statul român mulţumeşte minoritarilor slovaci care sunt buni cetăţeni ai statului român, sunt oameni harnici şi dacă veţi veni în România veţi vedea ce frumos arată localităţile locuite de slovaci. În acelaşi timp, spun şi aici ce spun la Bucureşti: nu vom accepta niciodată teoria drepturilor colective şi să vină altcineva din afara României să ne spună cum să ne organizăm administrativ”, a declarat preşedintele Traian Băsescu, într-o declaraţie de presă comună cu omologul slovac.
La rândul său, preşedintele Ivan Gaparovič a susţinut că în Slovacia nu se fac diferenţe între minorităţi, ci sunt respectate drepturile lor în mod echidistant.