”TRATAT DESPRE PSEUDO-DICȚIONARE!”, de Iulian Cătălui – Cartea anului la Editura ”Kron-Art” Brașov

 În anul 2008, la Brașov, jurnalistul Vasile Șelaru își lansa volumul intitulat ”Dicționarul scriitorilor brașoveni și al veleitarilor”, carte care, la acel moment, a stârnit un scandal fără precedent în lumea scriitorilor din România. Judecățile de valoare emise de Șelaru în așa-zisul său dicționar nu s-au dovedit altceva decât a fi niște manifestări personal-vindicative  vis a vis de extrem de mulți dintre autorii de literatură din Brașov și nu numai, incriminați în opul șelarian.

La zece ani după ingrata tipăritură cu pretenții de lexicon, Iulian Cătălui oferă publicului o replică analitică despre modul și condițiile în care trebuie să fie redactat un dicționar autentic, astfel încât, sâmbătă, 17 februarie a.c., de la ora 13, la Galeria ”Kron-Art” din Brașov, str. Postăvarului nr. 18, își va lansa tomul intitulat ”Tratat despre pseudo-dicționare”.

De asemenea, George Echim își va prezenta noul său volum de versuri ”Întrupare”.

Vor diserta academicianul Alexandru Surdu, scriitorul Mircea Brenciu, prof. Florin Șindrilaru, criticul Mircea Doreanu și, desigur, amfitrionul acestei manifestări, artistul plastic Gabriel Stan.  În același spațiu al artelor frumoase, după încheierea celor două lansări de carte, va avea loc un alt moment emoționant. Foștii membri ai cenaclului de spectacole ”Astra” din Brașov se vor reîntâlni după 40 de ani pentru a depăna amintiri, dar și pentru a oferi asistenței mici recitaluri de muzică, umor și poezie.

Comments

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.