Trenul Gara de Nord – Aeroport Otopeni, amanat pana in 2020
Desi parea un proiect usor de realizat, in comparatie cu linia de metrou, calea ferata dintre Gara de Nord si Aeroportul Otopeni nu va fi gata mai repede de anul 2020. Proiectul a fost reinviat in 2016 si trebuia sa fie gata inca din 2018, dar autoritatile de la Transporturi nu au fost in stare sa revizuiasca la timp studiul de fezabilitate.
Proiectul liniei de tren presupune construirea a doar 2 km de cale ferata in plus, a unui pasaj pe sub DN1 si a unei gari la aeroport. In schimb, autoritatile par sa dea prioritate proiectului metroului catre Otopeni care insa ar costa de 13 ori mai mult si nu ar putea fi gata mai devreme de 2023.
Multe orase importante din Europa au legaturi feroviare directe intre aeroport si gara centrala, in foarte multe cazuri calatoria durand sub jumatate de ora pentru ca trenurile ruleaza cu 80-100 km/h. Un exemplu aproape ideal este Frankfurt, unde drumul din gara centrala dureaza doar 11 minute cu trenul pana la aeroport.
De cativa ani exista un fel de legatura Gara de Nord – Aeroport, insa de cele mai multe ori drumul dureaza mai mult decat cu masina sau decat cu liniile speciale de autobuz 780 si 783. Drumul cu trenul dureaza 45-50 de minute pana la halta P O Aeroport situata la 28 km de Gara de Nord (trenul ocoleste prin Chitila si Mogosoaia).
Apoi din halta se mai parcurge distanta de 3 km cu un microbuz si in total drumul tren+micriobuz poate dura 80-100 de minute. De la Piata Unirii la Aeroportul Otopeni sunt 18 km pe cale rutiera si drumul poate dura sub 50 de minute cu autobuzul, daca nu sunt blocaje. In combinatia tren+microbuz traseul este de 31 km.
Sursa: HOTNEWS