Trenul vieții!!! (II)

V-am mai sugerat și în episodul trecut, că viața este ca o călătorie cu trenul, cu toate opririle, staționările, ocolurile și accidentele pe care le implică orice călătorie mai lungă sau mai scurtă, la fel cum e și viața a unora dintre noi.

Continuăm să ne întâlnim cu proprii părinți, cu frații și neamurile noastre, cu colegii de clasă din copilărie și adolescență și în naivitatea noastră credem că vor călători întotdeauna cu noi dar, la o anumită oprire, vor coborî și trebuie să ne continuăm călătoria fără ei.

Dar să nu ne surprindă în drumul vieții noastre că totuși trenul nu se golește odată cu coborârea celor dragi nouă și vor mai rămâne mulți pasageri în trenul vietii, care ar putea fi frați, uneori chiar vitregi, veri, prietenii noștri, chiar și de ce  nu, dragostea vieții noastre.

Chiar și așa vor mai fi mulți pasageri care vor coborî, lăsând în urma lor un mare gol!  Pe alții nici nu-i vom observa că au renunțat la călătoria propriei vieți și ne-au părăsit unii pentru un timp, alții pentru toată viața, plecând în eternitate. Este o călătorie plină de bucurii, dureri, salutări și rămas bun!

Succesul constă în a avea o relație bună cu toată lumea!

Marea enigmă este că noi nu știm niciodată, și nici măcar nu intuim la ce oprire vom coborî! Sau dacă e neapărat nevoie să coboram. Sfatul meu, ca unul care are o experiență vastă de viață, e să vă avertizez că fără credință, fără iubire, fără să iertăm și să oferim lumii dimprejurul nostru tot ce avem noi mai bun, nu vom fi decât niște frustrați și vom avea o viață plină de calvar.

Să ne ferim să ne încărcăm sufletul cu tot felul de mizerii umane. Dar totuși în drumul vieții va veni și momentul în care trebuie să coborâm chiar și noi, și e important că în locul nostru va rămâne un “gol”, iar cei care continuă această călătorie, e important să rămână numai cu gânduri frumoase despre noi și să călătorească întotdeauna în trenul vieții!!!

Doresc tuturor pasagerilor din trenul vieții ca această călătorie, a voastră, să fie cât mai lungă, și cât se poate de frumoasă și în fiecare zi să fie o fericire fără seamă. V-aș mai sugera că e bine totdeauna să aveți mereu credință, dragoste, sănătate, succes, putere, răbdare iar familia și prietenii mereu alături de voi!

Multe mulțumiri tuturor călătorilor din trenul vieții mele! Oamenii puternici totdeauna au știut cum să-și mențină și să-și facă viața plăcută! Ceea ce e cu adevărat de luat în seamă de toți cei din trenul vieții.

Chiar și cu lacrimi în ochi, poți spune zâmbind: „Sunt ok!”. O lecție de viață pe care ar trebui să o aveți în vedere tot timpul este că și în momentele dificile din viața voastră să aveți puterea să zâmbiți și să lăsați impresia celor din jur că problemele, oricât de dificile ar fi ele pot fi rezolvate.

„E excepțional să poți exista într-o lume plină de necunoscut!” Să ne rugăm permanent ca Bunul Dumnezeu să binecuvânteze trenul vieții noastre și pe călătorii ei!

Dr. Emil Sirbu

 

Comments

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.