Trupa de saltimbanci şi sperietoarea pentru lăstuni – Maria Diana POPESCU

Morişca lumii nu se opreşte, ziarele scriu, hoţii îi învaţă pe morari să macine cu autoritatea celor care împart făina, eu pornesc din nou prin mulţime, e impresionantă viaţa în mijlocul inamicilor. Sub lupa practicienilor chitiţi pe comersanţii de piei, la fel ca privirea unei copile spre primul flăcău chipeş întîlnit, actuali şi foşti parlamentari, cincisprezece la număr, sînt cercetaţi penal pentru „conflict de interese”. Ce muzică uşoară! În plus, reţeaua penalităţilor se îmbogăţeşte cu două exemplare din judecătorie, vîndute pe 150.000 de euro bucata. Culmea Justiţiei, însă, cele două judecătoare înapoiau şpaga inculpatului, dacă acesta nu era eliberat. Precum vedem, corupţia are şi ea morala ei! Somnul omenirii e profund, la doi ani după izbucnirea revoltelor, răvăşită complet, Siria  înregistrează peste 70 de mii de morţi şi peste un milion de refugiaţi. Obama, de frică, vrea să transforme Iranul în sperietoare pentru lăstuni şi turişti, cică tot de frică, la noi, iarba viitorului a fost cosită de tovarăşii de punte,  Rusia joacă dur şi reocupă poziţiile de forţă la Chişinău, iar pînă la urmă Europa ne va trimite, la fel ca în Grecia, trupa de saltimbanci, Task Force România. Dacă Puterii de la Bucureşti îi trece prin cap să accepte experimente şi torturi noi pentru popor, înseamnă că s-au vîndut cu totul intereselor străine, şi nu au alt scop decît să-şi conserve puterea pînă la moartea capitalismului. Task Force România ar însemna pierderea definitivă a suveranităţii, dar şi o armă permanent îndreptată spre noi.

Cîteva zeci de funcţionari europeni în costume negre, cu insigna albastră şi steluţe galbene, ar veni să ne ofere, gratis, asistenţă tehnică în toate funcţiile suverane ale statului. Ne vor da cu linguriţa atît cît să ne împleticim mai repede în insecuritate economică, socială şi naţională. Cum grecii au acceptat guvernarea prin intermediul Task Force Greece, presupun că nici noi nu vom protesta. N-am scos un cuvînt nici la numirea, în 2012, a pensionarul american Wesley Clark, în funcţia de consilier onorific al premierului. Afacerist în industria extractivă din Kosovo, Polonia şi nu doar atît, fostul general Clark a condus campania NATO (1999) de bombardare a obiectivelor sîrbeşti din Kosovo. Acum, iată-l la noi, un lup paznic la oi, plătit, probabil, cu gaze pe şest. Ce act de voluntariat din partea generalului! Îmi ofer şi eu voluntariatul preşedintelui Obama, poate reuşim împreună să punem capăt cutremurului continuu din România şi războaielor nedrepte din lume. Dacă nu ne grăbim cu impusa împărţire pe regiuni, s-ar putea ca luptătorul din fosta Iugoslavie să devină avocat al planului Kosovo si la noi.

Aşadar, tehnocraţia va îngropa democraţia. Profesioniştii binevoitori ne vor acorda control şi asistenţă tehnică dezinteresată oficial, interesată, în secret. Se aude prin culisele C.E. şi prin presa bruxelleză că ne vor căptuşi cu un nou tip de austeritate. Numai pe căţei, nu şi pe dulăii. De ce nu vor să înţeleagă cît euroscepticism şi mînie au adunat în doar cîţiva ani, în Balcani? Astea sînt cele mai bune performanţe ale uniunii! Că tot a venit vorba de căţei şi dulăi, continuînd umbletul prin lume, de pildă în statele lumii a treia, milioane de copii orfani aşteaptă ori să fie înfiaţi ori să moară de foame, în timp ce „minţi luminate” construiesc spaţii de lux pentru cîini. De la hoteluri şi oraşe pentru patrupede, o companie de televiziune a lansat în SUA şi Israel un post TV destinat cîinilor. Programele conţin filme şi muzică selectată pe baza unor studii ştiinţifice, la care cîinii sînt aduşi să privească. În ce lume trăim, Doamne! Şi eu iubesc animalele, dar să faci o industrie pe seama lor, e de-a dreptul absurd. Studiile ştiinţifice cu privire la eradicarea corupţiei, sărăciei şi stoparea războiului, sînt considerate nerentabile. Vă amintiţi cînd UE a cerut să fim foarte atenţi cu purceluşii integraţi? Să păstrăm liniştea lîngă ţarcul lor, să nu-i ţinem în frig sau căldură excesivă, să le antifonăm cocina, să le difuzăm muzică ambientală împotriva stresului, să le punem pernă sub cap, să le dăm apă cu paharul, iar  în cazul cînd se fac reparaţii la acoperişul cocinei şi echipa de reparaţii nu ştie să bată cuiele pe tăcute, să-i ducem la film, la terasă, la bazin cu masaj. Iar înainte de sacrificare să legăm porcul la ochi. La antipod, tot mai mulţi oameni ai planetei trăiesc şi azi ca în evul mediu, în colibe, mizerie, foame şi întuneric.

De la animale, trecem  la un alt fel de animal care, consumînd prea multă carne de cal, s-a îmbolnăvit de boala vacii nebune şi l-a pus într-o situaţie jenantă pe actorul  Kevin Costner,  la Théâtre du Châtelet din Paris. Actorul s-a trezit fără voie într-o piesă de teatru şovină. Gazda, un comediant francez, după cîteva ironii neinspirate, i-a oferit  lui Costner un „cadou” de prost gust. I-a adus un cal în scenă, spunîndu-i că e o vacă din România – „o vacă foarte dulce, ca temperament şi gust, care îi va fi  livrată la hotel, şi-l va aştepta ori pe canapea, ori în congelator”. Comedianţii francezi n-au deloc umor, nici talent şi sînt tot mai dezagreabili, luînd în calcul cele trei antecedente. Cînd arată cu degetul spre noi, ascund de fapt gunoiul lor sub preş. Oare umoristul Antoine de Caunes a depus cumva la muzeu  vreun exemplar din acele cu care bunicii şi străbunicii lui se scărpinau de păduchi? Oficial, România a fost scoasă din culpă, iar francezii au fost obligaţi să-şi prezinte scuze cînd au recunoscut nechezatul propriilor cai în lazania.

În concluzie, de ce nu exportam mai mult, de ce nu importam mai puţine otrăvuri? Pentru că nu mai avem industrie nici măcar pentru beţişoare de şters în urechi. Poate că a sosit vremea să ne mai arătăm şi noi colţii, pentru că, sincer, n-am văzut nicăieri în lume oameni mai vrednici, mai inteligenţi, mai credincioşi şi mai cu bun simţ, decît românii.

Comments

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.