Tulcea: Bilete de călătorie emise on-line pentru vizitatorii Deltei
Navrom Delta SA, singura societate care efectuează regulat curse în localităţile izolate din Delta Dunării, a început săptămâna aceasta să elibereze on-line bilete de călătorie.
Directorul societăţii, Nicolae Chichi, a declarat pentru AGERPRES că sistemul va funcţiona o lună, apoi se va decide dacă va rămâne în continuare, în funcţie de solicitări.
„Am avut deja primii clienţi. Este vorba despre un grup de turişti cehi care a ajuns ieri (miercuri, n.red.) în Delta Dunării”, a afirmat Chichi.
Potrivit acestuia, preţul unei călătorii perceput locuitorilor din comunităţile izolate ale Deltei nu s-a modificat de aproape trei ani, în condiţiile în care preţul carburantului a crescut doar în ultimele luni cu circa 20%.
Navrom Delta SA este societate privată care, în urma unei licitaţii desfăşurată periodic la nivelul Ministerului Transporturilor, primeşte anual subvenţii de la bugetul de stat pentru a asigura mobilitatea locuitorilor din satele izolate ale Deltei Dunării.
Tulcenii din aceste localităţi care călătoresc cu mijloacele de transport ale societăţii plătesc un preţ de cel puţin două ori mai mic decât cel achitat de turişti, iar în mod curent, navele din Tulcea ajung cel puţin o dată la două zile în toate localităţile izolate din Deltă.
Consiliul Judeţean Tulcea este acţionar la societatea privată de aproape doi ani.
Sursa: AGERPRES