UE declară război fraudei în domeniul TVA

Taxa pe valoare adăugată (TVA), facturată ca impozit pe bunuri și servicii, este una dintre principalele surse de venituri fiscale pentru guvernele din UE, ridicându-se anual la peste 700 de miliarde de euro. Dar, în UE, încasările din TVA sunt, în fiecare an, cu aproape 20% mai mici decât ar trebui să fie în mod normal.

Potrivit calculelor, în 2011, nu s-a plătit TVA în valoare de circa 193 de miliarde de euro (reprezentând 1,5% din PIB). La originea acestei situații s-au aflat, cel puțin în parte, evaziunea și frauda fiscală.

Fraudele în materie de TVA al căror nivel este deosebit de ridicat sunt cele care implică operatori din afara UE din sectoarele telecomunicațiilor și comerțului electronic, aflate în plină expansiune. Autorii acestor fraude profită de lacunele de informare și de diferențele existente la nivel transfrontalier.
O serie de servicii electronice, cum ar fi descărcarea de muzică și filme, sunt adesea furnizate prin intermediul unor servere și companii care își desfășoară activitatea în afara UE.
Achizițiile de acest tip se deosebesc de tranzacțiile clasice prin faptul că identificarea furnizorilor, a clienților și a locului de unde se furnizează serviciul nu se realizează întotdeauna cu ușurință. Prin urmare, este mai dificil să se stabilească dacă TVA-ul s-a achitat sau nu.

Limitarea pagubelor economice provocate de evaziunea fiscală

Printr-o colaborare mai strânsă cu partenerii internaționali, UE speră să dezvolte instrumente mai eficiente de combatere a fraudei, ajutând guvernele naționale să recupereze taxele care le sunt datorate și să își protejeze finanțele publice.
Pentru a soluționa această problemă, Comisia propune deschiderea de negocieri oficiale cu Rusia și Norvegia cu privire la îmbunătățirea cooperării administrative în materie de TVA. Discuții preliminarii au fost, de asemenea, organizate cu Canada, Turcia și China.

Prin măsurile propuse, UE încurajează autoritățile fiscale naționale să schimbe mai multe date cu privire la activitățile contribuabililor, facilitând inclusiv accesul la bazele lor de date. O astfel de cooperare are loc deja între țările din UE, dar deocamdată nu și între UE și principalii săi parteneri comerciali.
Într-o economie din ce în ce mai globalizată, acordurile de cooperare, precum cele propuse cu Rusia și Norvegia, ar îmbunătăți identificarea și urmărirea fraudelor în materie de TVA și, prin urmare, ar contribui la limitarea pierderilor suferite de finanțele publice. Aceste pierderi de venit generează anual o povară fiscală suplimentară de miliarde de euro, pe care trebuie să o suporte contribuabilii onești.

Comments

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.