Ulrich Drechsler’s Liminal Zone la Jazz Fan Rising
O experiență muzicală fabuloasă, la frontiera subtilă dintre genuri și teritorii muzicale
- Liminal Zone – un proiect de jazz unic, prezent în stagiunea curentă a Musik Verein din Viena, va putea fi ascultat la Cluj-Napoca (luni, 25 februarie, la ora 19:00 la Sala Radio Cluj) și la București (marți, 26 februarie, de la ora 19:00, în Sala Elvira Popescu de la Institutul Francez).
Ulrich Drechsler este un muzician greu de pus intr-o anumită categorie. Într-o permanentă căutare de noi frontiere, el are o vivacitate și o poftă de varietate similară, poate, doar cu cea a lui Bugge Wesseltoft.
În Liminal Zone totul este posibil. Vocea radiantă a lui Özlem Bulut, soprana de coloratură turcă cu rădăcini kurde, poate atinge orice ascultător în adâncurile sufletului. Ea învăluie sunetul plin și elegant al unui trio magnific: basul lui Oliver Steger, peste percuțiile lui Raphael Keuschnigg, strălucitor prin pasiune și creativitate, alături de pasajele de virtuozitate ale pianistului iranian Amir Ahmadi.
“Liminal Zone este ideea mea despre jazz” – ne mărturisește Ulrich Drechsler. „Libertatea improvizației, claritatea și disciplina muzicii clasice, intensitatea și emoția muzicii sufi persane, minimalismul și senzația de spațiu din folclorul scandinav, și multe altele. Mi-au trebuit mai mult de zece ani ca sa înțeleg că jazz-ul singur este prea puțin pentru mine. Și am început să caut noi surse de inspirație, să îmi schimb stilul pentru a exersa, compune și asculta muzică cu focus pe două componente simple – sunet și emoție.„
Ulrich Drechsler este german de origine și vienez prin adopție din 1998. S-a afirmat rapid drept unul dintre cei mai străluciți muzicieni și compozitori din Austria, cu o agendă internațională foarte încărcată. Primul său proiect, Café Drechsler Band, a fost publicat imediat de Universal Music Austria și a evoluat spre o serie de 4 albume mixând jazz cu electronica și dance. Un alt proiect – Drechsler – explorând nu-jazz, a făcut istorie. Mai are, de asemenea, un proiect superb alături de Tord Gustavsen și al său Ulrich Dreschler Quartet. Iubitorii de jazz din Romania l-au savurat la Jazz la Bran în 1996 (cu Stefano Battaglia) si la Jazz in Church (alături de Peter Cech).
Muzica Liminal Zone a fost înregistrată nu mai departe de ianuarie a acestui an, și este în curs de apariție la Universal Music.
Biletele la concert pot fi cumpărate de pe www.eventbook.ro, www.eventim.ro și www.biletmaster.ro,
sau direct:
- la Cluj-Napoca: în librăriile Humanitas și Cărturești, cinema Florin Piersic, casa de bilete a Teatrului Național, agenția Wens Tour.
- la București: librăriile Humanitas, Cărturești, Kyralina, cinema Elvira Popescu, cafenelele Lente, casieria Eventbook (Brezoianu 21)
Jazz Fan Rising este prima asociație privată a connoisseur-ilor de jazz din România. Membrii asociației finanțează prin contribuție personală onorariile artiștiilor pe care îi aleg prin vot democratic.
„JAZZ FAN RISING este formată din întreprinzători, manageri în multinaționale, medici, avocați și arhitecți. Toți cu colecții de muzică consistente și împărtășind cu plăcere bucuriile muzicii. Alegerile noastre completează agenda de jazz din România. Invitații noștri sunt „rarități”: artiști și proiecte savurate de “cunoscători” sau “stele în curs de consacrare”. Prin asociația noastră dorim să constituim o voce a unei părți a publicului de jazz pe piața muzicală, care să se alăture artiștilor și promotorilor de concerte”, spune Ciprian Moga, inițiator și coordonator al asociației JAZZ FAN RISING.