Ultimul sezon al super-serialului ”Vikingii” debutează în decembrie

Fanii serialului Vikingii vor fi încântați să afle că al 6-lea sezon va reveni în decembrie, cu Bjorn drept rege al Kattegat. Din păcate, acest sezon va fi și ultimul din seria care a cucerit milioane de oameni (aparent).

Cei de la History au anunțat deja că primele 10 episoade ale sezonului vor fi difuzate începând cu 5 decembrie în România, la doar o zi după premiera din Statele Unite, iar următoarele 10 vor apărea în 2020.

Dacă încă nu știi ce este Vikings, trebuie să afli că este o dramă istorică apărută în martie 2013 în Canada, inspirată din legende sau fapte reale ale vikingilor.

 

 

De ce este atât de atractivă această cultură a Vikingilor?

Există multe motive, însă faptul că sunt cunoscuți drept un popor curios, curajos și războinic este cel mai important. Pe baza acestor calități, Vikingii au reușit să dezvolte o mulțime de legende care mai de care mai interesante.

Printre lucrurile cu adevărat interesante care au contribuit la succesul vikingilor se numără și următoarele:

  1. Deși foarte des vikingii sunt prezentați purtând niște coifuri cu coarne, aceștia nu au purtat niciodată așa ceva. Imaginea este construită de creștinii Europei moderne care au vrut să îi facă pe vikingi să pară mult mai barbari și păgâni decât erau. Evident, niște coarne diavolești contribuiau cu succes la asta.
  2. Erau cunoscuți pentru igiena excelentă pe care o aveau. Atunci când în Europa igiena era aproape inexistentă, Vikingii aveau grijă să fie curați și chiar să se bărbierească foarte des.
  3. Erau meșteri excelenți atunci când era vorba despre fabricarea bărcilor. Este motivul pentru care bărcile foarte puternice au fost de multe ori asociate cu vikingii. O barcă a vremii putea să transporte 60 de războinici și putea să ajungă cu ușurință la țărm. În acea perioadă, acest lucru era un avantaj uriaș.
  4. Își abandonau copiii bolnavi. Atunci când aveau copii bolnavi, preferau să îi abandoneze singuri în sălbăticie sau să îi arunce în mare. În felul acesta, se asigurau că întreaga lor comunitate ajunge să fie cât mai sănătoasă.
  5. Femeile vikingilor aveau multe drepturi pentru acea perioadă. Acestea puteau moșteni proprietăți, spre exemplu și puteau să solicite un divorț atunci când aveau motive clare. Dovadă a drepturilor pe care le aveau Vikingii este chiar seria celor de la History Channel, unde câteva femei ajung să aibă o putere foarte mare.
  6. Vikingii au ajuns în America cu mult înaintea lui Christopher Columb. Aceștia au explorat partea canadiană a țărmului american cu aproximativ 500 de ani înainte de a se descoperi lumea nouă.

Cultura vikingilor a fost exploatată cu mare succes nu doar de producătorii popularei francize, ci și de alte companii,  precum Yggdrasil,provider de conținut pentru cazino care a lansat o serie de 3 sloturi Vikingii: Vikingsgo Wild (august 2015), Vikingsgo Berzerk (noiembrie 2016) și Vikings Go to Hell (mai 2018).

Cele 3 sloturi, foarte bine realizate din punct de vedere al graficii video și al efectelor sonore, sunt disponibile și în țara noastră la Vlad Cazino, putând fi jucate atât pe bani reali, cât și demo.

Alte jocuri video populare inspirate din cultura nordicilor sunt Vikings: Wolves of Midgard (Kalypso Media 2017), Expedition Viking (Logic Artists 2017) sau Viking: Battle for Asgard (Sega 2008).

La final, rămânem cu ideea că istoria vikingilor este cât se poate de interesantă și, fără îndoială, merită să fie aprofundată, deoarece oferă o nouă perspectivă asupra vieții oamenilor de acum 1500-2000 de ani.

Nu ratați Ultimul sezon al super-serialului Vikingii care debutează în decembrie

 

Comments

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.