Un “Imperiu latin” împotriva supraputerii germane

Filosoful italian Giorgio Agamben relansează ideea unei uniuni între țările din Sudul Europei, creionată cândva de confratele său Alexandr Kožev, în 1945. Ideea lor ar putea contrabalansa greutatea câștigată treptat de Germania în sânul UE, scrie Liberation.fr.

În 1947, Aleksandr Kožev (născut Aleksandr Vladimirovič Koževnikov), un filosof care ocupa în acelaşi timp un post de înalt funcţionar al statului francez, a publicat un eseu intitulat Imperiul latin Schiţă a unei doctrine a politicii franceze, un eseu adresat generalului Charlles de Gaulle. Acest eseu este acum de actualitate, şi merită studiat cu atenţie.

Dând dovadă de o clarviziune remarcabilă, Kožev susţinea că Germania avea să devină principala putere economică europeană, reducând Franţa la rangul de putere secundară în Europa Occidentală.

Kožev a întrevăzut cu luciditate sfârşitul statelor-naţiune care determinaseră până atunci istoria Europei: aşa cum statul naţional modern apăruse în urma declinului formaţiunilor politice feudale, statele-naţiune trebuiau în mod inevitabil să lase locul unor formaţiuni politice transnaţionale, pe care Kožev le numea “imperii”. Iar potrivit acestuia, “imperiile” moderne nu se vor mai putea baza pe o unitate abstractă, indiferentă faţă de legăturile reale de cultură, limbă, stil de viaţă şi religie: ci – precum cele care le avea în faţa ochilor, Imperiul anglo-saxon (SUA şi Anglia) sau Imperiul sovietic – vor trebui să fie “unităţi politice transnaţionale, dar alcătuite din naţiuni asemănătoare”.

Din acest motiv, Kožev propunea Franţei să se plaseze în fruntea unui “imperiu latin”, care ar fi unit economic şi politic cele trei mari naţiuni latine (anume Franţa, Spania şi Italia), urmând tradiţia Bisericii Catolice, şi în acelaşi timp deschizându-se către Marea Mediterană. Potrivit lui Kožev, Germania protestantă, care urma să devină în scurt timp naţiunea cea mai bogată şi mai puternică în Europa (ceea ce s-a întâmplat), în cele din urmă nu putea să nu fie inexorabil atrasă de vocaţia ei extra-europeană, întorcându-se către formele Imperiului anglo-saxon. În care ipoteză Franţa şi naţiunile latine urmau să rămână un corp mai mult sau mai puţin străin, redus la un rol periferic de satelit.

Continuarea pe Financiarul.ro

Comments

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.