Un pachet exploziv a fost găsit în sediul Ministerului de Finanțe german

Un pachet ce conținea un ‘amestec exploziv’ a fost descoperit miercuri în sediul din Berlin al Ministerului de Finanțe german, transmite AFP.

Pachetul a fost descoperit la biroul poștal al ministerului și conținea un ‘amestec exploziv (…) folosit frecvent în producerea de material pirotehnic’, a indicat poliția din Berlin.

Dacă ar fi fost detonat, acel amestec putea provoca ‘răni considerabile’ persoanelor din apropiere, mai afirmă poliția, care încearcă acum să determine proveniența respectivului obiect.

După ce a fost sesizată prezența acelui pachet suspect, biroul poștal al ministerului a fost evacuat. La fața locului s-a făcut o ‘radiografie’ a obiectului, care însă nu a permis determinarea conținutului, astfel că pachetul a fost transportat într-o locație securizată unde s-a confirmat că era vorba despre o substanță explozivă.

Sursa: AGERPRES

Comments

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.