Undă verde pentru primele tronsoane ale Drumului Expres Craiova-Piteşti

Primele trei contracte pentru proiectarea şi execuţia a trei loturi ale Drumului Expres Craiova – Piteşti au fost parafate luni de către Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), valoarea lucrărilor ce urmează să fie proiectate şi realizate în trei ani fiind de 1,811 miliarde de lei (fără TVA),

Potrivit unui comunicat de presă al CNAIR, Tronsonul 1 (17,7 km) se întinde între km 0+000 şi km 17+700 şi are ca punct de început desprinderea din varianta de ocolire Nord a municipiului Craiova (unde este prevăzută amenajarea unui nod rutier), iar ca punct final limita judeţelor Dolj cu Olt. Acest tronson traversează teritoriile administrative ale următoarelor localităţi: Craiova, Gherceşti, Pieleşti şi Robăneşti. Operatorul economic care va realiza proiectarea şi execuţia Tronsonului 1 este Tirrena Scavi S.p.A. (Italia), iar valoarea contractului este de 358.179.480,69 lei, fără TVA, echivalentul a 76 milioane de euro, fără TVA, având un cost/km de 4,3 milioane euro (fără TVA).

Tronsonul 2 (39,85 km), format din două loturi, se întinde între km 17+700 şi km 57+550 şi are ca punct de început limita dintre judeţele Dolj şi Olt, iar ca punct final în apropierea municipiului Slatina, la intersecţia cu DN 65B în zona localităţii Valea Mare. Traseul traversează teritoriile administrative ale localităţilor Balş, Bârza, Piatra Olt, Slătioara, Ulmi, Milcov, Slatina şi Valea Mare. Acest tronson este împărţit în două loturi, din care Lot 1 va fi realizat de Asocierea SA&PE Construct SRL – Spedition UMB SRL – Tehnostrade SRL – Consitrans SRL (România). Valoarea contractului se ridică la 661.452.009,54 lei (fără TVA), costul pe fiecare kilometru fiind de 7,6 milioane de euro, fără TVA.

În acelaşi timp, Lotul 2, în lungime de 21,35 km, va fi construit tot de Asocierea SA&PE Construct SRL – Spedition UMB SRL – Tehnostrade SRL – Consitrans SRL (România), la o valoare a contractului de 792.189.981,56 lei, fără TVA, echivalentul a 168 milioane de euro (fără TVA), cu un cost/km de 7,8 milioane de euro, fără TVA.

CNAIR precizează că, în conformitate cu prevederile contractuale, durata de realizare a acestor contracte este de 36 luni, din care 12 luni pentru activitatea de proiectare şi 24 luni pentru execuţia lucrărilor. Perioada de garanţie a lucrărilor se întinde pe şapte ani.

Lungimea totală a drumului expres este de 120 kilometri, din care cele trei contracte semnate luni însumează 57,55 km. Valoarea totală a celor trei contracte este de 1.811.821.471,79 lei, fără TVA (aproximativ 385 milioane de euro, fără TVA), iar sursa de finanţare o reprezintă Programul Operaţional Infrastructură Mare (POIM) – fonduri europene nerambursabile.

CITEȘTE ȘI:

Neaga (CNAIR): Dacă obţinem acordul de mediu, luna acesta lansăm lotul 4 din autostrada Sibiu-Piteşti

Sursa: AGERPRES

Comments

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.