Unde ne sînt pasionații? – Eugen BLAGA
Vlahuță, epigonul lui Eminescu, scria: Unde ni sunt visătorii? Parafrazînd, întreb: Unde ne sînt pasionații?, pentru că, odată cu trecerea timpului, pasiunile, cele autentice și respectabile, au început să fie din ce în ce mai rare. Sau, poate, vai, nu se mai vorbește atît de mult, ca altădată, despre ele.
Pentru că, întotdeauna, în ziua de azi, o știre despre un eșec, o crimă, o devalizare de bancă, un viol, un accident dramatic cu mulți morți, apoi despre evenimentele din lumea interlopă, din cea țigănească, subcultura sînt, cu certitudine, mai aducătoare de rating și bani decît pasiunea unuia sau altuia, chiar dacă obiectul pasiunii aparține valorilor autentice, creativității, inovației, artelor vizuale, domeniilor aplicative și multor altora, care educă spiritul și dezvoltă, chiar și la vîrste la care unii cred că a avea o pasiune ține de infantilism, de capacitatea perpetuă a omului de a se juca sau doar de a citi continuu, de a aduna obiecte inutile, depărtîndu-se, zic ei, de viața reală, sau doar de a investi mai rentabil, ș.a.m.d.
Lumea s-a schimbat. Secolul XXI, ne-a schimbat, în primul rînd, pe noi, oamenii, și apoi mediul natural și cel creat, tot de oameni, în jurul nostru. Viteza cu care am rulat în secolul XX a crescut. Dar nu neapărat spre o direcție bună. Viteza crește de la o perioadă la alta, dar, din nefericire, drumul devine din ce în ce mai periculos.
Avem, de cele mai multe ori, senzația că cel care conduce vehiculul mondial fie a uitat drumul, fie nu l-a știut niciodată, fie, fără vrerea noastră, din motive numai de el știute încă, ne duce spre un drum secundar. Cel al pierzaniei. Pentru că ce altceva putem crede cînd asistăm, zi de zi, ceas de ceas, la fapte, fenomene, crize, catastrofe, accidente planetare, mutații demografice, demolări culturale, pierderea identității unor popoare care au dat tonul în istorie, fluxuri și mai ales refluxuri economice, financiare, investiționare, crize profunde ale celor pe care, impersonal, îi numim doar resurse umane și cîte și mai cîte…
Lumea se mișcă cu o viteză amețitoare. Dar, oare se mișcă într-o direcție bună? Se mișcă oare cu folos? Se mișcă, oare, spre frumos, spre un alt fel de bine, cu dragoste și pentru dragoste? Mai avem oare timp pentru lucrurile minunate? Mai avem oare timp să iubim? Pe omul de lîngă noi, familia, cartea, muzica, lucrul bine făcut, toate cele bune și sfinte? Mai avem, oare, timp să zîmbim? Mai avem, oare, liniștea să privim în ochi deschis, sincer, oamenii de lîngă noi? Chiar și pe cei care doar trec prin preajma noastră? Mai putem, oare, să ne depărtăm de lectură, de familie, de profesie, de pasiunile culturale?
Pasiunea, esențialmente, este o stare afectivă, o stare intelectuală deosebit de intensă și, în același timp, stabilă. Ea se manifestă polarizînd procesele psihice ale omului, determinîndu-l, prin intensitatea afectelor sale sau prin permanența acțiunilor lor, să se îndrepte spre ceva, spre un anumit domeniu – ne spun dicționarele.
Am cunoscut, de-a lungul timpului, oameni pasionați. Am luat act, de foarte multe ori, de pasiunile lor. Mai ales de pasiunea de a colecționa. De a colecționa orice. De la cutii de chibrituri la bronzuri, de la tablouri la stampe, la miniaturi atît de firave și de fragile și atît de pline de o frumusețe fină, unică și rafinată.
Dar noi, din nefericire, nu am asimilat pe de-a-ntregul bucuria, cultura miniaturilor. Unii din cei cu bani, cu foare mulți bani, colecționează orice. Cu o singură condiție. Ca cele colecționate să fie de mari dimensiuni. Cît mai mari. Ca și automobilele pe care le cumpără. Să fie mari. Să impresioneze, să atragă atenția, să fie dovada vizibilă a bunei stări, a reușitei, a succesului.
Îmi spunea, cu multă vreme în urmă, un anticar că, la noi, cei mai constanți și mai rafinați colecționari, cei mai pasionați, sînt, paradoxal, cei în vîrstă, pensionarii. Cei care pun ban lîngă ban și cumpără, în final, doar din pasiune, obiectul dorit. Miniatura, de cele mai multe ori. Am cunoscut mulți asemenea iubitori de frumos pe care, fără să le-o declar, i-am admirat de la distanță și i-am prețuit infinit mai mult decît pe cei care adună, chiar și obiecte de artă, en gros, prin interpuși, prin majordomi sau chiar prin cunoscători în ale artelor, dar care-i slujesc pe cei dintîi.
Am cunoscut, însă, și altfel de pasionați. Oameni aparent obișnuiți, intelectuali serioși, profesioniști desăvîrșiți, familiști convinși, dar, toți, cu același numitor. Pasiunea. Pasiunile lor sînt extrem de diverse. De la modelism auto la avioane, de la blindate la cărți, de la figurine la modelism feroviar, la nave și la te miri ce.
Unul dintre aceștia, de o viață, este pasionat de modele.
În tinerețe a construit automobile. De curse. Și asta într-o vreme în care nu existau magazine de specialitate, în care nu-ți puteai procura piese, subansamble, surse miniaturale de energie, motoare miniaturale și toate cele necesare construirii unui automobil. Pentru că, evident, un automobil miniatural ce funcționează înglobează aceleași subansamble ca și unul de dimensiunile știute, doar că acestea sînt de mici dimensiuni.
S-a ocupat apoi de avioane, de elicoptere, de aproape orice alt domeniu care-i stimula creativitatea, care-l obliga să citească, să studieze, să găsească soluții, să creeze variante ce nu existau pînă atunci.
Dar ceea ce este mult mai important este că și-a adus lîngă el, chiar de la început, cei trei copii. Toți băieți. Le-a deschis interesul pentru pasiunea sa. De fapt, pentru pasiune, în general.
Timpul a trecut. Astăzi copiii lui sînt mari, dar niciunul din ei nu și-a abandonat pasiunea. Ba dimpotrivă. Au adăugat valențe noi, domenii noi, s-au dezvoltat ei înșiși, au devenit, la rîndul lor, promotori, aducînd alături copiii lor și ai altora, pe cei care au înțeles că lumea lor, deși extrem de mică, este selectă. Au mai înțeles că această lume a pasionaților , selectă fiind, protejează, depărtează promiscuitatea, vulgaritatea, banalul, care, evident, nu au acces aici.
Fiul cel mare îi continuă pasiunea. I-a devenit partener. Se consultă, muncesc împreună, participă la competiții împreună.
Cel mijlociu, cu un nume ce pare ciudat, un nume rar, cu origine, se pare, în vechile rune și care mie mi s-a părut, de la început, a fi nume de faun, Zoard, are un alt fel de pasiuni. Pasiunile lui se adresează, se îndreaptă direct spre cei din jur, cărora le comunică, le transmite mesaje, de cele mai multe ori culturale, dar și sociale, atitudinale, aparținînd comunității.
Pentru că Zoard, fundamental, este un pasionat de oameni, de dorințele și suferințele lor, de nevoile lor, nu neapărat sau nu întotdeauna materiale, ci mai mult culturale. Zoard este un bun mobilizator, un foarte bun comunicator, un excelent stimulator și coagulant de energii și de pasiuni. Așa a reușit să readucă la viață și frumusețe o veche biserică, așa a reușit să mobilizeze energii pentru a renaște și a face recunoscut un bătrîn parc simerian. Dar, poate, cea mai mare pasiune a sa este voluntariatul. El se dedică pasiunilor sale, care înseamnă natura, în primul rînd, apoi muzica, poezia, spectacolul, pe de-antregul. Fără reținere, fără teama de a se epuiza, de a se autodevora. Așa îl simt, așa l-am remarcat. Serios și pasional.
Cel de-al treilea, prîslea familiei, este un alt pasionat. Și, pentru că la ei nu poate fi altfel, evident, într-un alt domeniu. Numele lui, Gerald, se trage din germana veche și are sensul de conducător de oști. Pasiunile lui s-au format, la început, alături de ale familiei. Pe parcurs, pasiunea lui s-a individualizat, s-a deplasat spre un nivel superior al pasiunilor copilăriei și adolescenței. Și dacă în acele perioade pilota, cu mare pasiune, modele de automobile, de mașini, chipurile de mari dimensiuni, acum, poate predestinat, odată cu atribuirea numelui, a devenit din conducător de oști pasionat conducător de automobile dintre cele mai mari și mai sofisticate.
În aceeași lume a pasionaților, în aceeași familie de colecționari de pasiuni am întîlnit, cu foarte mulți ani în urmă, și pe doamna casei. O pasionată de carte, de lectură. O ființă elegantă, aparent sobră, dar plină de umor, stilată, care, în ciuda unei gospodării agresive, consumatoare nemilosă a bugetului de timp liber, a continuat să-și protejeze pasiunea. Cum spuneam, pasiunea lecturii. Așa se face că și acum, după mai bine de 30 de ani de cînd ne cunoaștem, este la fel de bună cunoscătoare a noutăților din literatura bună, un excelent critic, susținut și de studiile dobîndite în facultatea de litere. La pasiunea pentru lectură se adaugă o uriașă pasiune pentru bucătărie. O pasiune născută din nevoie, din nevoia de a-și hrăni numeroasa familie, care apoi s-a amplificat, transformîndu-se într-o pasiune ce a scos la iveală, avînd la bază, evident, talentul, priceperea, un excelent cunoscător al gusturilor și aromelor, al deliciilor și bucuriei gastronomice pe care rareori le-am întîlnit la altcineva. Nici măcar în marile bucătării ale marilor restaurante cu pretenții.
Am întîlnit, spre bucuria mea, o familie de pasionați. O familie în care pasiunea este o constantă, o familie ce a reușit să treacă peste suferință și prin pasiune, prin refugiul într-o lume în care răutatea, ticăloșia, mizeria umană nu poate pătrunde. Sînt, pentru a cîta oară, fericit că i-am reîntîlnit.
Lumea celor pasionați este exclusivistă. Ei, pasionații, lumea lor, din care el mai ales, prietenul nostru, șeful acestei minunate familii, cel care a generat ideea acestui editorial, este, în fapt, autentica lume bună. Pentru că a avea pasiune înseamnă, în primul rînd, a dobîndi cunoștințe, a cunoaște, a studia, a înțelege și, mai ales, a iubi. Indiferent care este obiectul pasiunii.
Și, dacă trebuie să dăm un nume acestui om pasionat de o viață, celui care, deși a dobîndit, prin pasiunile sale, recunoaștere oriunde, mai puțină, e drept, la noi, atunci acesta este Brutus Bocaniciu, sensibilul, fermecătorul cu capul în nori și colecționarul de pasiuni.
Și pentru că, inevitabil, sfîrșitul este cel ce însoțește fatalmente începutul, e bine să nu uităm. Să nu uităm frumosul, să nu uităm dragostea, să nu uităm binele, să nu uităm morala, să nu uităm să zîmbim, să nu uităm să fim pasionați.