Serviciu  informatii in sistem RSS
Ultimele titluri
Ultima Oră

„Unde reciclăm” – prima hartă interactivă a reciclării, disponibilă într-o nouă versiune

Publicat: joi, 18 octombrie 2018

Începând de sâmbătă, 13 octombrie, utilizatorii de smartphone au la dispoziție o nou instrument de reciclare: ,,Unde Reciclăm?”, harta interactivă care integrează punctele naționale de colectare a bateriilor uzate și deșeurilor electrice. Toți cei care s-au întrebat vreodată ,,Unde reciclez bateriile uzate?” sau ,,Unde reciclez televizorul vechi?” pot găsi acum răspuns în aplicația pentru smartphone și tabletă, „Unde reciclăm?”, colectarea selectivă a deșeurilor în locuri special amenajate devenind astfel o soluție la îndemâna oricui.

Aplicația lansată pentru prima dată în 2016 de Asociația Environ în parteneriat cu Asociația Sistemul Național de Reciclare a Bateriilor (SNRB) a fost îmbunătățită pe măsura extinderii rețelei de puncte de colectare și are o nouă interfață user friendly, plus câteva caracteristici noi. Sistemul inteligent folosește tehnologia modernă pentru a detecta automat localizarea utilizatorului, ghidându-l spre cel mai apropiat punct de colectare. Scopul aplicației este să încurajeze și faciliteze obiceiurile de reciclare, oferindu-le românilor o soluție simplă pentru a scăpa de aparatele electrice vechi sau bateriile consumate.

Utilizatorii pot accesa peste 5000 de puncte de colectare situate în locurile în care își fac cumpărăturile, în magazinele cu produse electonice, benzinării sau farmacii. Aplicația oferă toate informațiile necesare – magazin, distanță, tipul de deșeuri care pot fi aduse și în curând programul de lucru. Mai mult decât atât,  pot afla informații despre campaniile în derulare, spre exemplu care sunt magazinele în care pentru 20 de baterii uzate pot primi 4 baterii noi, dar și alte noutăți din domeniul reciclării.

Ori de câte ori produsele electronice care ne garantează confortul sau bateriile care le alimentează, ajung la finalul ciclului de viață, destinația trebuie să fie una singură: centrul de reciclare. Doar astfel substanțele nocive și poluante pot fi neutralizate, iar impactul asupra mediului înconjurător și sănătății umane să fie unul minim. Pe măsură ce comunitatea celor preocupați de aspectele de mediu a crescut, iar cei interesați să recicleze au început să se tot întrebe unde pot face acest lucru, răspunsul nostru  firesc a fost dezvoltarea unei noi versiuni a aplicației ,,Unde Reciclăm” cu funcționalități extinse în beneficiul utilizatorilor, dar și al celor care doresc să fie parteneri ai proiectului” , a declarat Andrei Orban, președintele Asociației Environ.

Lansarea celei de-a doua versiuni a aplicației a avut loc cu prilejul Zilei Internaționale a Reciclării Deșeurilor Electrice, o inițiativă a WEEE Forum în parteneriat cu Asociația Environ, sărbătorită pentru prima dată în lume, în acest an.

 „Unde reciclăm?” este disponibilă în două versiuni, atât pentru sistemele de operare iOS (Appstore), cât și Android (Google Play) și va continua să fie actualizată, pe măsură ce rețeaua de colectare se extinde cu noi puncte. De asemenea, harta poate fi consultată în varianta online la adresa www.undereciclam.ro

***

Asociația Environ și Asociația Sistemul Național de Reciclare a Bateriilor (SNRB) sunt organizații colective ce instituie în România principiul european al răspunderii extinse a producătorului în domeniul deșeurilor de echipamente electrice și respectiv, al celui de baterii și acumulatori portabili, promovând activ conceptele de colectare selectivă, reciclare și economia circulară în țara noastră.

Comments

comments

Short URL: https://ultima-ora.ro/?p=105222

Publicat de la data oct. 18 2018. Categorii ALEGEREA NOASTRA, IT & C, IT&C, Mediu.

Zona comentariilor

Meteo în țară

14 noiembrie 2018, 20:46
 

ENE
Noros
9°C
4 km/h
Perceput de temperatură: 8°C
Presiunea: 1030 mb
Umiditate: 87%
Vânt: 4 km/h ENE
Rafale de vânt: 4 km/h
UV-Index: 0
Răsarit: 7:10
Apus: 16:49
Prognoza 15 noiembrie 2018
Zi
 

N
Precipitaţii
11°C
Vânt: 4 km/h N
Rafale de vânt: 11 km/h
max. UV-Index: 1
Noapte
 

NE
Parţial înnourat cu precipitaţii
1°C
Vânt: 7 km/h NE
Rafale de vânt: 11 km/h
max. UV-Index: 1
More forecast...
 

Loto

Horoscop

  • 149.164 vizite
Statistici T5 Ziarul online ”Ultima Oră” rulează pe o versiune ”Advanced Newspaper” realizată de Gabfire Team