Urmările scandalului de spionaj american: Germania securizează e-mailurile
Principalii trei furnizori de mesagerie electronică din Germania, printre care şi Deutsche Telekom, au anunţat vineri încheierea unui parteneriat pentru securizarea traficului comun de e-mail-uri, pe fondul îngrijorărilor utilizatorilor privind spionajul american.
Deutsche Telekom, GMX şi Web.de, ultimele două – filiale ale companiei germane United Internet, vor cripta de acum înainte toate mesajele care circulă între ele. Acest lucru va viza atât conţinutul e-mail-urilor, cât şi identitatea expeditorului şi a destinatarului.
Domeniile de internet t-online.de (Deutsche Telekom), web.de şi gmx.de reprezintă împreună două treimi din conturile private de mesagerie electronică folosite în Germania, adică peste 50 de milioane de conturi, potrivit celor două grupuri.
Detalii pe cursdeguvernare.ro