Serviciu  informatii in sistem RSS
RECOMANDĂRI ”ULTIMA ORĂ”
Ultima Oră

Uşeriu, propus pentru a primi titlul de cetăţean de onoare al municipiului Bucureşti

Publicat: marți, 27 martie 2018

Maratonistul Tiberiu Uşeriu, propus pentru a primi titlul de cetăţean de onoare al municipiului Bucureşti, conform unui proiect aflat pe ordinea de zi de miercuri a Consiliului General al Capitalei, a anunţat că nu va refuza acest titlu, dar că nu se va prezenta la ceremonia de decernare.

„Am aflat din presă despre propunerea de a mi se acorda titlul de Cetăţean de Onoare al Bucureştiului şi tot din presă am aflat că unul dintre motive ar fi că exemplul meu este ‘despre cum să îi reabilitezi pe alţii’. Nu m-aş fi gândit niciodată că pe umerii unui bărgăoan ar ajunge să atârne vreodată o asemenea responsabilitate. Eu îmi doresc ca exemplul meu să îi inspire pe cei care doresc să îşi depăşească limitele, întotdeauna în slujba binelui, nu pentru ‘a-i reabilita pe alţii’. Dacă în Consiliul General se va vota acordarea acestui titlu, nu îl voi refuza, din respect pentru toţi bucureştenii, dar nu mă voi prezenta la ceremonia de decernare şi nici la alte festivităţi. Le mulţumesc celor care s-au gândit să îmi acorde această distincţie şi tuturor celor care cu gândurile lor bune m-au susţinut în timpul ultimei competiţii”, a scris el luni pe Facebook.

Uşeriu este propus pentru a primi titlul de cetăţean de onoare al municipiului Bucureşti, potrivit unui proiect de hotărâre care va fi discutat în şedinţa CGMB din 28 martie.

„Se acordă titlul de Cetăţean de Onoare al Municipiului Bucureşti maratonistului Tiberiu Uşeriu ca exemplu de curaj, voinţă, dăruire şi performanţă”, prevede proiectul de hotărâre.

Potrivit expunerii de motive, bistriţeanul de 42 de ani este singurul est-european care a reuşit să termine ultramaratonul de 563 de kilometri de la Cercul Polar pentru al treilea an consecutiv şi este un militant activ pentru protejarea mediului din România.

„Marcat de cei 9 ani petrecuţi la închisoare pentru infracţiuni extrem de grave, aşa cum povesteşte în cartea sa autobiografică intitulată ’27 de paşi’, bistriţeanul a stârnit admiraţia României şi a lumii întregi în 2016, când a reuşit o performanţă sportivă remarcabilă: a fost primul est-european şi cel de-al 20-lea concurent din istoria competiţiei 6633 Arctic Ultra care a reuşit să ajungă la final în timpul impus de organizatori. Cursa de 563 de kilometri se desfăşoară la Cercul Polar şi este considerată una dintre cele mai dure din lume. Distanţa trebuie parcursă în 180 de ore, pe temperaturi care ajung la minus 60 de grade şi viteze ale vântului care pot depăşi 200 de kilometri/oră. Performanţa românului a fost cu atât mai uimitoare cu cât s-a apucat de alergat abia în 2012”, se arată în raportul de specialitate al proiectului.

Tiberiu Uşeriu conduce, alături de fratele său, Alin, Tăşuleasa Social, una dintre cele mai importante organizaţii nonguvernamentale din România dedicate protejării naturii. De-a lungul timpului, li s-au alăturat 25.000 de persoane pentru acţiuni de voluntariat dintre cele mai dificile. Printre altele, au reabilitat Via Maria Theresia, un drum străvechi prin Munţii Călimani, construit în vremea Imperiului austro-ungar. Anual, se desfăşoară acolo una dintre cele mai respectate competiţii de ultramaraton din Europa de Est, relevă sursa citată.

„Transformarea incredibilă a unei conştiinţe – de la un infractor la un învingător al unei curse considerate ca fiind ‘cel mai greu ultramaraton din lume’ – a creat un exemplu apreciat şi promovat de toată presa românească şi internaţională. Performanţa nu e doar pentru reabilitarea lui Tiberiu Uşeriu. Această performanţă este despre cum să îi reabilitezi pe alţii prin exemplul lui Tiberiu Uşeriu”, se mai arată în raportul de specialitate.

Sursa: AGERPRES

Comments

comments

Short URL: https://ultima-ora.ro/?p=95102

Publicat de la data mart. 27 2018. Categorii ALEGEREA NOASTRA, Breaking News.

Zona comentariilor

Meteo în țară

24 august 2019, 11:09
 

NE
Soare
27°C
14 km/h
Perceput de temperatură: 28°C
Presiunea: 1020 mb
Umiditate: 50%
Vânt: 14 km/h NE
Rafale de vânt: 14 km/h
UV-Index: 5
Răsarit: 6:29
Apus: 20:07
Prognoza 25 august 2019
Zi
 

ENE
Parţial însorit
34°C
Vânt: 14 km/h ENE
Rafale de vânt: 18 km/h
max. UV-Index: 6
Noapte
 

NE
Predominant senin
20°C
Vânt: 7 km/h NE
Rafale de vânt: 11 km/h
max. UV-Index: 6
More forecast...
 

RSS De la ANM:

  • Informare meteorologica
    Ziua/luna/anul : 23-08-2019 Ora : 10 : 00 Nr. mesajului : 1 Intervalul : 23, 24, 25 august; Zonele afectate : conform textului; Fenomene : disconfort termic; Mesaj : INFORMARE METEOROLOGICĂ Fenomene vizate: disconfort termicInterval de valabilitate: 23, 24, 25 augustZone afectate: conform textului       În intervalul menționat, disconfortul termic va fi ridicat, iar local […]

Loto

Horoscop

  • 225.510 vizite
Statistici T5 Ziarul online ”Ultima Oră” rulează pe o versiune ”Advanced Newspaper” realizată de Gabfire Team